[ X ]
La Chișinău, ca la București – Primării de sector! Cine propune
15 Mai

Pretorul sectorului Râșcanovca, Nicolae Balaur crede că, experiența României la capitolul administrație publica locală ar trebui utilizată și în R. Moldova.

Într-un interviu acordat pentru CURENTUL, Balaur a spus că, personal crede că ar trebui „să luăm exemplu din România, unde nu sunt preturi, dar primării de sector”.

„Așa ar fi mai simplu de gestionat activitatea în sector, căci atunci când toate întreprinderile se află în subordinea administrației publice locale, atunci lucru ar merge mult mai rapid”, crede Balaur.

Pretorul, care recent a marcat 100 de zile în funcție, mai spune că,  pe lângă multe altele, își dorește  să „schimbe la față sectorul”.

„Acest lucru se poate schimba inclusiv prin demolarea construcțiilor neautorizate, evacuarea panourilor publicitare, cărora le-au expirat autorizația sau pentru care nu s-a achitat taxa la bugetul local. De asemenea, evacuăm automobilele vechi care stau de mult timp abandonate. Am inițiat multe acțiuni de acest gen și mizăm că deja în scurt timp locuitorii sectorului vor vedea efectele acestora. Sectorul Râșcani merită să devină unul modern, curat, european și noi, Pretura, vom depune toate eforturile în acest sens”, a precizat el.

Cristina Pendea

 

 

Inapoi la arhiva noutaților