[ X ]
[ X ]
[ X ]
La Chișinău astăzi se desfășoară „Chisinau Criterium”. Iată care va fi programul
13 Mai

În Piața Marii Adunări Naționale astăzi va avea loc cursa anuală de ciclism „Chișinău Criterium 2018”. Evenimentul sportiv reprezintă o cursă ciclică pe biciclete pentru profesioniști, precum și pentru cei care vor pur și simplu să se plimbe cu bicicleta pe străzile principale ale capitalei, transmite CURENTUL.

Evenimentul va începe la ora 09:00.

Sportivii pot alege între două distanțe: 30 km (6 cercuri) și 60 km (12 cercuri). Lungimea unui cerc este de 5 km. Traseul „Chișinău Criterium” cuprinde următoarele străzi:

Piața Marii Adunări Naționale – bd. Ștefan cel Mare – str.. Vlaicu Pîrcălab, str. Veronica Micle – str. Mihai Eminescu – bd. Ștefan cel Mare – str. Vasile Alecsandri – str. Ștefan cel Mare – str. Armenească – bd. Ștefan cel Mare – str. Alexandru Lăpușneanu – bd. Ștefan cel Mare – Piața Marii Adunări Naționale.

Pentru amatori, organizatorii au pregătit „VELO FUN” – o cursă la care sunt așteptați peste 5000 de participanți care vor depăși distanța de 15 km. Cursa se va desfășura pe străzile a două sectoare ale capitalei: Centru și Rîșcani. Coloana bicicliștilor amatori va fi însoțită de velo-batalionul poliției municipale.

Evenimentul este organizat pentru toți cei care preferă și apreciază transportul ecologic și își doresc să susțină dezvoltarea sportului pentru amatori în Republica Moldova.

Organizatorii preconizează participarea a peste 5000 de persoane.

Iată care este programul:

10:00 – startul cursei Criterium 30 km;

12:00 – start Velo Fun;

14:00 – startul cursei Criterium 60 km.

La eveniment pot participa toți cei care au ceva experiență în mersul pe biciclete MTB și Road.

Scopurile evenimentului „Chișinău Criterium 2018” sunt promovarea stilului sănătos de viață, popularizarea sportului în rândul copiilor și maturilor, precum și identfiicarea celor mai puternici și rezistenți participanți care vor ajunge primii la linia de finiș.

Chișinău Criterium este un eveniment de amploare, organizat de către Sporter.md, care se desfășoară pe străzile principale ale Chișinăului. Prima ediție a cursei s-a desfășurat în septembrie 2014, cu susținerea Federației de Ciclism din Republica Moldova. Din anul 2015 competiția este inclusă în calendarul oficial al evenimentelor sportive ale Ministerului Tineretului și Sportului din Republica Moldova. Evenimentul din acest an se desfășoară cu susținerea Primăriei Municipiului Chișinău.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților