La Bruxelles, se desfășoară cea de-a 8-a reuniune a Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, co-prezidată de către Rodica Crudu, secretara de stat pentru Integrare Europeană, și Diana Jablońska, șefa unității pentru Moldova, Ucraina și Vecinătatea Estică din cadrul Direcției Generale pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere (DG NEAR). Evenimentul are loc atât în format fizic, cât și online, cu participarea reprezentanților din circa 30 de autorități naționale de la Chișinău, precum și membri ai Comisiei Europene.
Reuniunea a fost deschisă de Adrienne Kiraly, director pentru Vecinătatea Estică și Consolidarea Instituțiilor din cadrul DG NEAR, și Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova.
„Republica Moldova a avansat semnificativ, anul acesta, în parcursul european și rămâne fermă în angajamentul său de a adera la UE și a îmbunătăți viața cetățenilor. Vom merge în continuare, cu multă determinare, pe drumul nostru spre UE. Știm că transformările pe care le facem pentru a ne apropia de standardele comunitare vor aduce, înainte de toate, beneficii țării noastre și oamenilor din Moldova”, a spus Cristina Gherasimov în debutul evenimentului.
Printre cele mai importante subiecte de pe agenda Comitetului, pe lângă cooperarea RM-UE conform Acordului de Asociere, se numără: progresele făcute de Republica Moldova în drumul spre UE; reformele-cheie și provocările existente în procesul de transformare a țării; stadiul pregătirii pentru negocierile de aderare și concluziile Raportului Comisiei Europene privind Extinderea pentru anul 2024; cooperarea cu UE în domeniul economic, energie, sănătate, educație și agricultură.
Reuniunea se desfășoară anual și are scopul de a evalua nivelul de implementare a Acordului de Asociere, dar și de a face recomandări pentru viitoarea cooperare a țării noastre cu instituțiile europene.