Procuratura Generală anunță obținerea în instanța de judecată a sentinței de condamnare cu închisoarea, pentru un termen de 13 ani, a unui inculpat vinovat de omorul unui drumeț pe care-l invitase în casă la el, în Tețcani-Briceni, să consume alcool, transmite CURENTUL.
Ambii cetățeni au fost descriși ca neconflictuali și muncitori de către persoanele chestionate de oamenii legii. Victima era un bărbat cu vârsta de 54 de ani, din raionul Glodeni, iar în acel sat venise în vizită la o cunoștință. În fapt, acesta locuia într-un sat învecinat, unde lucra la muncă sezonieră și își cumpărase acolo o casă.
Învinuitul are vârsta de 50 de ani, este divorțat, dar avea relații pașnice cu vecinii și consătenii și locuia de 8 ani în casa unei cumetre din acel sat. Acesta nu era angajat, dar muncea la oamenii din sat, la solicitare. Totuși, acesta, a mai fost condamnat pentru furt și vătămarea sănătății unor persoane.
Înainte să plece la pescuit, într-o după amiază de duminică, în data de 14 iulie curent, învinuitul a observat pe drumul de lângă casă un bărbat necunoscut, care venise în sat la ei și cu care a început să comunice, după care l-a invitat în casă, să consume vinul pe care necunoscutul îl avea cu el. După ce-l invitase în casă, gazda l-a servit cu prânzul pe care-l gătise anterior.
Deși la momentul reținerii învinuitul nu și-a recunoscut vina, ulterior le-a oferit oamenilor legii detaliile crimei. Astfel, deși consumau băuturi alcoolice, discuția a fost calmă și fără conflicte. Totuși, oaspetele a remarcat de două ori că gazda ar trebui să locuiască împreună cu familia și să muncească, astfel încât să locuiască în propria casă. Deși nu a reacționat impulsiv, aceste recomandări nu i-au plăcut învinuitului.
Prin urmare, atunci când ambii s-au culcat, iar oaspetele a adormit, învinuitul s-a simțit jignit de spusele victimei și l-a lovit de două ori cu toporul – în cap și pe gât – ceea ce i-a și provocat decesul victimei. Ulterior, acesta a târât corpul neînsuflețit al victimei în spatele casei, într-o groapă de gunoi, și-a schimbat hainele și i-a informat pe vecini că a găsit victima în spatele casei, care ar fi fost maltratată de către o altă persoană. După investigațiile oamenilor legii și probele prezentate, învinuitul și-a recunoscut vina pe deplin și a cerut judecarea cauzei în procedură simplificată, ceea ce i-a redus din pedeapsă.
Prin urmare, la solicitarea procurorilor, acesta a fost plasat în arest preventiv. Ulterior, în baza probelor prezentate de procurori, Judecătoria Briceni l-a condamnat pe învinuit la pedeapsa cu închisoarea, pentru un termen de 13 ani, pentru omor cu deosebită cruzime, cu obligarea acestuia să plătească cheltuielile de judecată în sumă de peste 34.000 lei.
Cristina Pendea