[ X ]
Jurnaliștii, la Parlament: „Venim cu niște revendicări pe care vrem să le scoatem în vizor”
3 Mai

Un grup de jurnaliști au pichetat, astăzi, Parlamentul Republicii Moldova, cu ocazia Zilei Libertății Presei, informează CURENTUL.

Acțiunea de pichetare a fost organizată de către Centrul pentru Jurnalism Independent, pentru a aduce la cunoștință parlamentarilor că mass-media se confruntă cu mai multe probleme care trebuie soluționată.

„Venim cu niște revendicări pe care vrem să le scoatem în vizor. Este vorba despre problemele presei care sunt legate de hărțuirea jurnaliștilor, sunt numeroase probleme ce țin de cadrul legal. Astăzi avem tot mai puțină presă independentă și presă tot mai multă dependentă de finanțele politicienilor. Ingerința politicului este evidentă, de vreme ce proprietarii de media lucrează pentru interesele acestora, dar nu pentru interesul cetățenilor”, a declarat Nadine Gogu, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent.

Adrian Candu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a ieșit în fața jurnaliștilor și a accentuat că doar acționând împreună lucrurile se pot schimba în bine în țară.

„În calitate de cetățean îmi doresc să aleg informația dintr-o diversitate de opinii. Noi suntem deschiși pentru a lucra împreună cu mass-media și să răspundem la solicitări, am creat și o platformă în acest sens. Recunosc faptul că, sunt politicieni diferiți, uneori ține și de natura omului, unii sunt mai deschiși, alții – mai introvertiți. Dacă există cazuri în care instituțiile de stat nu răspund la solicitări, atunci sesizați organele competențe și trebuie sancționați. Să lucrăm împreună pentru progres, și să facem condiții mai bune. Împreună vom reuși”, a spus Candu.

Un participant la acțiune a accentuat că în Republica Moldova nu sunt create condițiile necesare pentru a primi informația de care ai nevoie și pe care o dorești.

„Problemele apar atunci când jurnaliștii de investigație încearcă să trimită solicitări și nu primesc răspunsuri. Foarte puține redacții își permit să aibă un specialist jurist. Noi avem treaba noastră, noi nu trebuie să luptăm cu instituțiile statului pentru a obține informație, noi dorim să scriem, să ne facem treaba, nu să umblăm în instanțele de judecată. În condițiile din Republica Moldova nu ai cum să obții informația pe care ți-o dorești”, a subliniat jurnalistul.

Precizăm că, cei prezenți la eveniment au ținut în mâini mai multe pancarte cu mesajele: „NU controlului și manipulării informaționale”, „NU cenzurii”, Cerem protejarea mass-mediei autohtone”, „Vrem acces la informație”, „O presă liberă, o societate liberă”.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților