[ X ]
Jurist, despre unele prevederi CNESP: „Nu am văzut motivarea dacă impunerea acestei obligații poate fi necesară pentru combaterea pandemiei”. La ce s-a referit?
12 Octombrie

Juristul Nicolae Eșanu a militat constant că legile trebuie interpretate astfel încât să se permită CNESP să adopte măsuri eficiente pentru combaterea pandemiei, transmite CURENTUL.

Totodată, Nicolae Eșanu spune că s-a opus încercărilor de a interpreta normele respective în sensul că CNESP are discreție nelimitată.

„În acest sens, urmăresc cu îngrijorare informațiile privind introducerea de către CNESP a obligației de a purta documentele de identitate. Nu am văzut motivarea și nu ma pot pronunța dacă impunerea acestei obligații poate fi considerată necesară pentru combaterea pandemiei. Dar dacă cumva norma a fost introdusă pentru a permite sancționarea celor care nu respectă regulile impuse de CNESP, atunci avem probleme, căci CNSP (din ce îmi amintesc eu) nu are atribuții în acest domeniu”, spune Nicolae Eșanu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților