Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a purtat discuții cu Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA) privind posibilitatea implementării unui proiect de asistență tehnică/financiară pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv și a micilor fermieri din țară, transmite CURENTUL.
Potrivit viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, una din prioritățile Guvernului Republicii Moldova în procesul de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii constă în crearea instrumentelor de suport pentru valorificarea potențialului regional a agenților economici din țară, dezvoltarea noilor instrumente de marketing a produselor noastre pe piețe străine netradiționale produselor moldovenești, iar experiența Japoniei în susținerea producătorilor locali și valorificarea avantajului competitiv pentru crearea unor poli industriali de dezvoltarea regională va contribui esențial la realizarea acestor obiective.
Yojiro Fujiwara, reprezentantul companiei nipone Padeco Co., Ltd, a prezentat în cadrul întrevederii liniile directorii ale noului proiect, accentuând că acesta are la bază modelul japonez ”One village – one produsct” (O localitate – un product) și are drept obiectiv dezvoltarea sectorului agroalimentar în diferite regiuni ale Republicii Moldova și promovarea produselor din aceste zone atât pe piața internă, cât și externă.
În cadrul dialogului, interlocutorii au convenit ca în procesul de implementare a proiectului să fie folosite la maxim instrumentele oferite de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), în special cele 10 incubatoare de afaceri din diferite regiuni ale țării, și Organizația de Atragere a Investițiilor și de promovare a Exportului (MIEPO). Interlocutorii au convenit ca până la finele lunii septembrie curent, să convenite și coordonate toate aspectele proiectului, ca începând cu 2018 acesta să fie implementat.
O decizie finala JICA va lua până în luna octombrie curent. Către acea dată va fi cunoscută și suma asistenței tehnice alocate Republicii Moldova în acest sens. Este de notat, ca MEI a solicitat o atenție deosebită deschiderii unei linii de suport financiar direct acordat antreprenorilor din țară pentru achiziții de tehnică și echipamente asigurând astfel creșterea competitivității produselor noastre pe piețe externe.
Cristina Parfeni