Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), a venit cu o reacție la refuzul Partidului Liberal Democrat și Partidului Liberal de a vota introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituția RM, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Iurie Leancă a scris că, acțiunea celor două partide va fi taxată dure de cetățeni.
„Palma pe care PLDM și PL au dat-o astăzi Integrării Europene, sunt sigur, va fi taxată dur de cetățeni. Din cauza orgoliilor și frustrărilor unor lideri mici, am pierdut o șansă uriașă de a ne asigura de ireversibilitatea parcursului nostru european. Au venit cu atâtea „argumente” pentru a se scuza, încât au uitat că doar drumul nostru european, ce merită a fi consfințit în Constituție, poate să ne ducă spre realizarea acelor idealuri și valori în care credem împreună”, a scris Iurie Leancă.
Totodată, Leancă a scris că PPEM devine de astăzi mai angajat ca niciodată să promoveze valorile europene. „PPEM a devenit astăzi mai angajat ca oricând să apere și să promoveze în continuare europenitatea Republicii Moldova. Nici un socialist, comunist, liberal sau liberal-democrat nu mai trebuie să aibă șansa să se opună integrării europene. Împreună vom reuși!”, a mai scris Iurie Leancă.
Cristina Parfeni