Candidatul la funcția de Președinte al R. Moldova din partea Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, a mulțumit tuturor celor care l-au susținut astăzi în cadrul alegerilor prezidențiale, transmite CURENTUL.
Liderul Iurie Leancă, după închiderea secțiilor de votare, a transmis felicitări tuturor cetățenilor care au mers astăzi la vot. „Vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au prezentat la vot astăzi, dar, totodată, și celor care m-au votat și susținut anume pe mine. Deja nu ne rămîne decît să așteptăm rezultatele finale”, a spus el.
De asemenea, Iurie Leancă a declarat că marea lui speranță este ca să se ajungă în turul doi, să nu învingă Igor Dodon din primul tur.
„Prezența la vot la alegeri a fost într-un număr mai redus, în comparație cu 2014. În mod special, îmi pare rău că tinerii s-au prezentat într-un număr redus, pentru că aceste alegeri sunt pentru ei și pentru viitorul țării. În ceea ce privește așteptările mele, îmi doresc să avem turul doi, să nu iasă Igor Dodon cîștigător. Viitorul nostru este doar în Europa”, a mai adăugat politicianul.
Anastasia Borta