Funcția de vicepreședinte al Parlamentului a revenit Grupului parlamentar Popular European din Moldova. Declarația a fost făcută de noul vicepreședinte, Iurie Leancă, în cadrul unor declarații de presă, informează CURENTUL.
Iurie Leancă a declarat că va fi responsabil de zona externă a Parlamentului.
„Pentru că am o experiență, în acest sens, în politica externă, relații internaționale, am preluat această responsabilitate cu dorința de a dinamiza comunicarea cu partenerii noștri externi. Prioritățile principale în activitatea mea vor fi politica externă a Parlamentului. Avem o agendă ambițioasă. Ne propunem o activitate mult mai intensă. Zilele ulterioare voi efectua prima vizită în afara RM. Voi avea întâlniri cu oficiali, politicieni europeni, pentru a discuta relațiile bilaterale, evoluțiile din RM, pentru a discuta cum putem să intensificăm acest dialog necesar RM, astfel ca să realizăm obiectivul de modernizare și integrare a RM”, a precizat el.
Iurie Leancă speră că realizările pe care le-a avut în calitate de ministru și Prim-ministru în domeniul politicii externe îi va permite să exercite cu succes funcția de vicepreședinte al Parlamentului.
Andriana Cheptine