„Cu cât se apropie ziua alegerilor prezidenţiale, cu atât devine tot mai clar pericolul la care este supusă Republica Moldova. Or, sondajele de opinie îl plasează pe Igor Dodon pe o poziţie destul de ridicată, încât e cazul să ne pună în gardă la modul serios. Iar concluzia este că acest pericol nu trebuie subestimat, dar trebuie de acţionat rapid şi ferm în vederea combaterii lui”, informează CURENTUL, cu referire la o postarea de pe blogul personal al deputatului Iurie Dîrda din cadrul Partidului Liberal din Moldova.
Pe ultima sută de metri, deputatul Iurie Dîrda a făcut publice mai multe reflecții înainte de alegerile prezidențiale. Astfel el susține că, Igor Dodon a crescut periculos de mult „pentru că el şi cei care-l susţin din umbră au avut grijă ca electoratul de stânga să fie cât de cât consolidat în vederea scrutinului prezidenţial. Lui i s-au creat artificial oponenţi care-i cedează din start. Astfel, toţi acei care-i sunt impuşi lui Dodon artificial ca şi contracandidaţi sunt extrem de vulnerabili, or au participat, într-o măsură mai mare sau mai mică, fie la furtul miliardului, fie la acoperirea acestui furt din banii publici”.
De asemenea, deputatul a îndemnat electoratul să meargă la vot pe data de 30 octombrie, și să-l susțină pe candidatul Mihai Ghimpu.
„Omului Moscovei trebuie să-i fie contrapus un candidat căruia nu i se poate reproşa implicarea în furtul miliardului sau în acoperirea consecinţelor lui. Iar unicul candidat care nu a avut nici o implicare de acest fel (lucru demonstrat deja) este Mihai Ghimpu. Anume Mihai Ghimpu este singurul candidat care nu are tangență cu furtul miliardului, care din start a vorbit despre acest jaf și a cerut pedepsirea vinovaților”, mai spune liberalul.
Dîrda îndeamnă unioniștii să demonstreze prin fapte concrete și să-și dea votul organizat pentru omul care dintotdeauna a luptat pentru interesele cetățenilor.
„Mihai Ghimpu este unicul politician care niciodată nu a renunțat la principii, pentru care valorile nu sunt vorbe aruncate în vînt, pentru scopul prioritar este interesul cetățenilor. Anume sinceritatea și integritatea Președintelui Mihai Ghimpu îi dezarmează pe toți cei conduși de interese ascunse. Anume de așa Președinte are nevoie țara noastră!Ziua de 30 octombrie 2016 este o zi care poate schimba cu adevărat istoria țării noastre. Anume în această zi toți cei care își doresc schimbarea adevărată trebuie să se mobilizeze pentru a nu permite răuvoitorilor să deturneze Moldova de pe calea adevărată. De aceea, în zilele care au mai rămas până la alegeri, trebuie să cugetăm profund, să facem concluziile de rigoare şi să acţionăm în consecinţă”, conchide deputatul.
Anastasia Borta