[ X ]
Iurie Chirinciuc: „Cât se poate să mai tolerăm ura și dezbinarea?”
20 Ianuarie

Liberalul Iurie Chirinciuc, ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, comentează pe blogul său ultimele afirmații făcute de Președintelui R. Moldova, Igor Dodon la Moscova, transmite CURENTUL.

Ministrul s-a referit la declarația precum că Acordul de Asociere cu UE ar putea fi anulat.

„Cum poți spune că moldovenii n-au avut nimic bun de câștigat de pe urma semnării acestui act, pe când UE a investit 840 de milioane de euro pentru dezvoltarea programelor sociale, economice, dar și administrative, numai pentru ca populația de aici să o ducă mai bine. Cum poți afirma asemenea lucruri, când e de la sine înțeles că dacă nu exista UE și FMI, Republica Moldova era să se scufunde în mocirlă. În mocirla în care a fost scufundată de sovietici timp de jumătate de secol, iar acum când încercăm să ne ridicăm pe propriile picioare, rușii se oftică și vor să ne dea cu bâta în cap ca să cădem din nou. Cât se poate să mai tolerăm ura și dezbinarea, care iată este promovată intens de Kremlin, prin gura acestui politician, care prin minciună și manipulare a ajuns președintele Republicii Moldova. Chiar dacă mă repet, acest individ este cu adevărat un pericol național, spunând că datoria regiunii transnistrene de 6 miliarde de dolari este de fapt a Republicii Moldova. Imaginați-vă cât de greu depășim criza generată de furtul miliardului din Banca de Economii. Dar dacă s-ar impune să achităm o datorie de aproape șapte ori mai mare? Oare asta nu este o batjocură? Dodon a demonstrat că nu este președintele oamenilor, dar un președinte care lucrează împotriva lor”, scrie liberalul.

În opinia sa, anularea embargoului impus de Moscova producătorilor autohtoni, înseamnă populism.

„Restricțiile demult nu mai sunt simte, iar agenții economici s-au orientat spre vest, acolo unde cu adevărat există o concurență loială, iar piața de desfacere este cu mult mai mare. În schimb, produsele au devenit mai calitative, iar acest lucru i-a stimulat să lupte pentru a deveni și mai buni. Și să nu uităm că semnarea Acordului de Asociere a fost doar un pretext pentru Federația Rusă de a impune embargo produselor moldovenești. Dacă ne aducem bine aminte, în 2006, Republica Moldova nu era stat asociat UE, iar vinurile noastre au fost interzise în Rusia. Chiar și o anti-campanie a fost făcută pentru produsele noastre. Dar tot degeaba”, mai spune Chirinciuc.

Ministrul s-a referit și la afrimația precum că, jumătate de Românie este Moldova, iar cealaltă jumătate este Ungaria.

„Nu este nici pe departe diplomatic, dar mai degrabă o ofensă la adresa unei țări, a unui neam care a luptat pentru a deveni un stat întreg. Iar tu, un politician pro-rus să vii să faci asemenea afirmații este strigător la cer”, crede liberalul.

Mai mult, Iurie Chirinciuc consideră că, România trebuie să fie cât se poate de îngrijorată față de aceste vorbe.

„Trebuie să consolideze granițele și să fie pregătită de ce e mai rău. Pentru că rușii asta urmăresc. Să destabilizeze situația din regiune, așa cum a făcut-o în 2014 când a fost luată forțat peninsula Crimeea, dar și cum a fost declanșat războiul din estul Ucrainei. Aceste provocări să nu se răsfrângă cumva în delta Dunării, sau în Carpații răsăriteni”, precizează el.

Liberalul consideră că, Dodon dorește cu tot dinadinsul să disperseze societatea și să provoace ură inter-etnică prin federalizarea Republicii Moldova.

„Astfel, dorește să implementeze cât mai rapid o veche doleanță de-a rușilor, anume cunoscutul plan Kozac. Lucru care nu a fost implementat nici de Voronin, care în anul 2004 chiar l-a întors pe Putin din calea de la Chișinău. Mai mare rău pentru cetățenii de aici nu poate fi. Cât despre darul primit de la Putin, pot spune că va fi rupt, la fel cu a fost ruptă harta României Mari, de către socialiștii lui Dodon. Însăși ideea, a fost furată de la Mihai Ghimpu, care i-a dăruit harta României Mari, fostului premier român Dacian Cioloș. Acestea fiind spuse, vreau să vă dau toate asigurările mele, că Partidul Liberal va lupta din răsputeri, numai ca acest dușman al neamului românesc să fie suspendat din funcție”, conchide Chirinciuc.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților