[ X ]
„Istoria familiei” deputatei Maria Ciobanu: „Mama a construit două case, cărând lutul cu sacul, pe spate…”
30 Iunie

Maria Ciobanu, deputata din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a deschis parantezele și ne-a dezvăluit în cadrul proiectului CURENTUL – „Istoria familiei”, de unde provine numele său, cine sunt membrii familiei sale și ce tradiții și obiceiuri au.

„Numele de familie pe linie paternă este Ciobanu, foarte popular, dar, deoarece tatăl meu a decedat la 26 de ani, nu prea cunosc bine toate rudele. Știu doar că bunelul Iosif a fost împușcat pe lanul său de pământ de către un golan din sat, pentru a intra în posesia lui”, ne-a spus politiciana.

Maria Ciobanu ne-a povestit mai multe lucruri interesante din viața familiei Chercheja, pe linia mamei.

„Cred că rușii le-au schimonosit numele, Cercheza. Fratele bunelului Vasile, Costache Chercheja, era cel mai inteligent om din sat. A fost luat prizonier în primul război mondial, iar când s-a întors acasă, vorbea o franceză de invidiat. La sărbători, arbora la poartă Tricolorul. Dacă vreo vânzătoare nu îi dădea corect restul de la cumpărături, îi ținea o lecție de morală pentru întreaga viață, iar restul oricum îl lăsa… Nu a avut copii, dar și-a lăsat întreaga gospodărie unui fecior de al fratelui său, Vasile, care îi purta numele. Bunelul Vasile Chercheja a fost fruntea satului Găureni din raionul Nisporeni. A avut opt copii, dar și pământuri, care se întindeau pe mai multe sate. Nu a fost deportat, deoarece îl preîntâmpina de fiecare dată un fin de cununie, care lucra la Sovietul sătesc. Deoarece a fost nevoit să fugă de fiecare dată cu ceea ce era pe el, a fost paralizat și a stat țintuit la pat 17 ani”, își aduce aminte Maria Ciobanu.

Deputata a menționat că, mama sa rămâne a-i servi drept model pe viață.

„Mama mea, Maria, ne-a crescut pe patru copii de una singură. După moartea tatălui, la 26 de ani, s-a dedicat nouă. A fost atât de vrednică încât nu am simțit prea mult lipsa tatălui. A construit două case, cărând lutul cu sacul, pe spate, a țesut tot ce a văzut: ștergare, țol, covoare… Era de  o corectitudine rar întâlnită. Mama mea rămâne a fi pentru mine model de rezistență, de hărnicie, de bun-simț”, ne-a mai spus liberal-democrata.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților