[ X ]
Irina Vlah: PAS a transformat Republica Moldova într-o mare agenţie de turism, care-i deserveşte pe cei de la guvernare
30 Aprilie

Partidul Republican „Inima Moldovei” constată că „PAS a transformat Republica Moldova într-o mare agenţie de turism, care-i deserveşte pe cei de la guvernare, organizându-le vizite peste hotare, multe dintre care trezesc întrebări rezonabile” și cere instituirea unui moratoriu pe deplasările celor de la guvernare, informează CURENTUL.

Irina Vlah, liderul partidului, a menționat că, doar în 2024 conducerea şi demnitarii Cancelariei de Stat au beneficiat de 207 deplasări peste hotare, Parlamentul – 136, Aparatul Preşedinţiei – 109. Nu rămân deloc în urmă nici ministerele: Ministerul Afacerilor Externe – 137 de deplasări peste hotare doar în 2024; Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – 109; Ministerul Mediului – 96, Ministerul Afacerilor Interne – 89; Ministerul Sănătăţii – 77; Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării – 71; Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale – 70; Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare – 63; Ministerul Justiţiei – 52; Ministerul Energiei – 31; Ministerul Apărării – 22 etc.

„Circa 1500 de deplasări se organizează anual doar la nivelul Preşedinţiei, Parlamentului, Cancelariei de Stat şi ministerelor. Iar dacă adăugăm şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, cifra menţionată se măreşte de minimum două ori, iar cheltuielile suportate din bugetul de stat sunt de ordinul zecilor de milioane.

Geografia deplasărilor demnitarilor PAS este foarte diversă – începând de la state europene şi terminând cu state ca SUA, China, Japonia, India, Columbia, Singapore etc.”, a constatat politiciana.

Ea a spus că, Partidul Republican „Inima Moldovei” nu pune la îndoială faptul că unele vizite sunt cu adevărat necesare, însă majoritatea acestora ridică mari semne de întrebare la capitolul utilitate şi eficienţă.

„Considerăm că a venit timpul ca în  acest domeniu să se facă ordine – or, într-o ţară săracă ca Moldova asemenea situaţie nu mai poate fi tolerată.

Dat fiind cele menţionate, Partidul Republican „Inima Moldovei” propune instituirea unui moratoriu temporar privind deplasările peste hotare ale demnitarilor PAS. Mai ales că există suspiciuni rezonabile că, în an electoral, aceste vizite pot fi folosite de guvernare în scopuri partinice înguste, lucru interzis de legislaţie. Pe durata moratoriului menţionat, urmează să fie efectuate doar deplasări care corespund cu adevărat intereselor Republicii Moldova – lucru care ar urma să fie stabilit de o comisie naţională din care ar face parte şi reprezentanţi ai opoziţiei. Numai astfel ne putem asigura că banii publici nu vor cheltuiţi pe deplasări inutile, scopul real al cărora este confortul şi plăcerea personală a celor din PAS sau satisfacerea intereselor partinice înguste pe care le au”, a mai spus liderul partidului, Irina Vlah.

Inapoi la arhiva noutaților