Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a participat la o ședință de lucru cu șefii instituțiilor medicale și primarii localităților din Autonomie. Subiectul central al întâlnirii a fost situația epidemiologică din Autonomie și evoluția campaniei de vaccinare și a situației, informează CURENTUL.
Medicii au oferit informații despre creșterea numărului de persoane infectate, ceea ce a determinat reluarea activității centrelor COVID din Ceadîr-Lunga și Comrat. În secțiile de boli infecțioase din Găgăuzia au fost internați 35 de pacienți dintre care 13 sunt în stare gravă. Cazurile noi de COVID-19 sunt caracterizate printr-o formă mai severă a bolii.
În Găgăuzia, rata vaccinării împotriva COVID-19 rămâne scăzută. În data de 12 august, ciclul complet de vaccinare l-au trecut 9672 de persoane sau 7,6% din locuitorii Găgăuziei, și doar 14607 persoane au primit prima doză a vaccinului, ceea ce reprezintă 11% din populație. Rata de vaccinare a personalului medical a ajuns la 80,4%. În republică, acest indicator este de 87,5%.
În cadrul ședinței, a avut loc un schimb de opinii cu privire la motivele reticenței oamenilor de a se vaccina.
Bașcanul a cerut șefilor organelor administrației publice locale și șefilor instituțiilor medicale să se implice cât mai activ în campanie pentru a convinge cetățenii să urmeze procedura de vaccinare.
„Pandemia a provocat deja 290 de victime în Găgăuzia. Printre aceștia sunt medici, profesori, și alți membri proeminenți și activi ai societății. În acest timp, medicii noștri au salvat mii de vieți. Pericolul este real, virusul mutează și devine mai periculos. Vaccinarea este singura cale de ieșire din epidemie și revenirea la o viață liberă deplină. A fi vaccinat înseamnă a fi responsabil și a ajuta societatea să depășească epidemia mai repede. Ar trebui să ne implicăm cu toții în campania de a convinge oamenii să primească vaccinul – acest subiect ar trebui să fie cel mai important acum”, a menționat Irina Vlah.
Cristina Gurez