[ X ]
Irina Vlah – o nouă adresare…de această dată către Președintele României: „Ar fi corect dacă de la Palatul Cotroceni ar veni un mesaj clar…”
25 Iunie

Irina Vlah, președintele Asociației „Platforma Moldova”, a venit cu o nouă adresare  – de această dată către Președintele României, Klaus Iohannis. În scrisoarea deschisă, politiciana spune că, în contextul îngrijorărilor cetățenilor, ar fi corect ca Palatul Cotroceni ar veni un mesaj clar către cetăţenii Republicii Moldova prin care s-ar da asigurări că, indiferent de unele afirmaţii şi declaraţii care se aud tot mai des în ultimul timp, Armata Română nu va trece Prutul, iar cetăţenii Republicii Moldova nu au de ce să-şi facă griji din acest punct de vedere.

SCRISOARE DESCHISĂ PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS:

„Stimate Dle Preşedinte al României, Klaus Iohannis!

Din start, ţin să precizez că mă adresez Dvs. în calitate de fondator şi Preşedinte al „Platformei Moldova”, o asociaţie obştească din Republica Moldova, care-şi propune drept scop să apere şi să promoveze drepturile şi interesele cetăţenilor din RM. Realizând scopul declarat, împreună cu colegii, implementăm inclusiv campanii naţionale, care ne permit să aflăm din prima sursă opiniile oamenilor, să înţelegem cu ce probleme se confruntă, ce îngrijorări au etc.

În ultimele luni, „Platforma Moldova” a implementat campania „Vocea Poporului”, în cadrul căreia am discutat cu oamenii despre problemele şi îngrijorările lor, am formulat demersuri publice către factorii de decizie responsabili, încercând să identificăm soluţii şi să contribuim astfel la depăşirea dificultăţilor cu care se confruntă cetăţenii.

Urmare a campaniei menţionate, ţin să vă informez că una din cele mai mari îngrijorări care există la moment în societatea noastră este că Republica Moldova poate fi atrasă în scenarii ce ar pune în pericol pacea. Oamenii ne spun deschis că pacea e cel mai valoros lucru pe care-l au şi nu-şi doresc nimic mai mult decât ca RM să nu fie atrasă în război. Aceste îngrijorări ale cetăţenilor Republicii Moldova pornesc de la declaraţii şi acţiuni concrete ale celor ce reprezintă guvernarea de la Chişinău. După cum, probabil, bine cunoaşteţi, autorităţile Republicii Moldova sunt în plin proces de înarmare – achiziţionează radare, primesc tehnică militară sub formă de donaţii, semnează acorduri internaţionale pentru întărirea capacităţilor Armatei Naţionale etc. Toate acestea, de rând cu frecventele aplicaţii militare, convocarea rezerviştilor, acordarea dreptului cetăţenilor străini de a purta arme pe teritoriul Republicii Moldova etc., trezesc îngrijorări majore în societatea noastră. Oamenii percep toate aceste lucruri ca o pregătire de război şi sunt extrem de alarmaţi.

Stimate Dle Preşedinte al României!

Toate cele expuse de mine mai sus sunt chestiuni care ţin de situaţia internă din Republica Moldova, dar mi-am permis să le menţionez pentru ca să fie mult mai clară starea de spirit în societatea noastră şi cum a fost percepută de către cetăţenii noştri o iniţiativă a autorităţilor de la Bucureşti. Mai concret, este vorba despre modificările la Legea apărării naţionale a României. Toate discuţiile la această temă, au trezit mari îngrijorări în Republica Moldova. Ideea care răsună frecvent în ultimele luni la noi în ţară este că, în lumina acestor modificări, Armata Română va avea dreptul să intre inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, dacă va fi nevoie de apărat cetăţenii români ce locuiesc în ţara noastră.

I-am cerut public Preşedintelui Maia Sandu să vină cu demersurile de rigoare către Dvs. ca cetăţenii Republicii Moldova să fie informaţi maximal corect şi obiectiv la acest subiect, ca să dispară temerile că Armata Română într-o zi va trece Prutul. Însă, Maia Sandu nu a reacţionat – probabil, s-a temut să nu vă facă careva deranj sau a avut alte motive. Această atitudine a Maiei Sandu a alimentat şi mai mult îngrijorările cetăţenilor Republicii Moldova, fapt care m-a şi determinat să vin cu această adresare către Dvs.

Stimate Dle Preşedinte al României!

Mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova vă respectă şi vă tratează chiar cu oarecare încredere. De aceea, cred că ar fi corect dacă de la Palatul Cotroceni ar veni un mesaj clar către cetăţenii Republicii Moldova prin care s-ar da asigurări că, indiferent de unele afirmaţii şi declaraţii care se aud tot mai des în ultimul timp, Armata Română nu va trece Prutul, iar cetăţenii Republicii Moldova nu au de ce să-şi facă griji din acest punct de vedere.

Cu respect,

Irina Vlah, fondator şi Preşedinte al „Platformei Moldova””. 

Inapoi la arhiva noutaților