Analistul politic Ion Tăbârță este de părere că nu s-a vrut modificarea art. 13 din Constituție de către Partidul Democrat din motive electorale, transmite CURENTUL.
Ion Tăbârță spune că modificarea articolului nu se încadrează în cursul electoral al PDM – pro Moldova.
„Este evident că PDM nu a dorit modificarea art.13 din Constituție. Principala explicație este cea electorală. Modificarea art.13 din Constituție nu se încadrează electoral cu cursul pro Moldova adoptat recent de PDM. De aceea s-au invocat argumente de gen că nu toți colegii au fost de acord sau că deja Curtea Constituțională s-a expus la acest subiect. Dacă conducerea PDM își dorea cu adevărat modificarea art.13, toți cei peste 40 deputați din fracțiunea democrată din Parlament ar fi votat docili pentru această modificare. De asemenea, referitor și la acest subiect, poate fi invocată lipsa dialogului dintre partidul de guvernământ și partidele pro-europene de opoziție”, a spus Ion Tăbârță în cadrul unui interviu pentru tribuna.md.
Cristina Parfeni