„Recoltarea cerealelor de prima grupă s-a finalizat, iar fermierii stau cu stocuri de aproape 2 mln. tone de cereale în depozite, problemă pe care guvernarea PAS o ignoră cu desăvârșire. Este vorba despre logistica de export a cerealelor. Dacă statul nu poate oferi soluții în acest scop, să dăm această posibilitate sectorului privat, care este dispus să facă investiții în acest domeniu” – a declarat președintele Partidul Social Democrat European, Ion Sula, fost ministru al Agriculturii, care a prezentat o serie de soluții, pentru rezolvarea acestei probleme, informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, una dintre soluții ar fi edificarea pe malul râului Prut a mai multor cheiuri, care reprezintă construcții amenajate pentru încărcarea vaselor de mici dimensiuni, însoțite de depozite (silozuri) cu capacități de la 20 pină la 50 de mii de tone.
Un alt proiect major de infrastructură este legat de transportarea producției agricole prin intermediul căii ferate pe piețele din Occident. Mai exact, este vorba despre construcția unui elevator în apropierea stației Prut-2 Cantemir, precum și de reabilitarea acestei stații. De la Cantemir, până la granița cu România, avem cale ferată cu ecartament european, toată infrastructura este deja creată și este nevoie doar de revitalizarea liniei Cantemir-Fălciu-Bârlad.
Potrivit liderului PSDE, bani în acest scop pot fi atrași inclusiv din proiectele transfrontaliere, în plus, poate fi negociat un acord cu partea română, care ar diversifica calea spre UE pentru fermierii locali.
„Aceste proiecte ar reduce costurile de transport și ar ajuta enorm fermierii. Doar că PAS nu mișcă un deget. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Din cauza incompetenței acestei guvernări, soluțiile și proiectele viabile pentru rezolvarea problemelor agricultorilor nu sunt luate în seamă, iar sectorul agroindustrial este lăsat în voia sorții. Cerem guvernării să nu blocheze activitatea agricultorilor, dar să vină cu soluții pentru ajutorarea acestora!”, a conchis președintele PSDE, Ion Sula.