Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a salutat propunerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) „de a consolida forțele de opoziție din țară în vederea alegerilor parlamentare”, informează CURENTUL.
„Ca prim pas practic, propunem PSRM să rupă alianțele pe care le are cu PAS în mai multe raioane ale țării, or, orice colaborare cu un partid de sorginte dictatorială anulează orice efort al opoziției de a lupta cu acest regim antipopular”, a spus Ion Chicu, președintele PDCM.
De asemenea, politicianul a remarcat că, „cea mai importantă acțiune trebuie să fie Declarația comună de nerecunoaștere a rezultatelor acestor alegeri fraudate”. „Așa, cum a declarat clar Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei după primul tur de scrutin”, a precizat Ion Chicu.