Ion Chicu, candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a lansat o invitație la dezbateri publice pentru contracandidații săi, Alexandr Stoianoglo și Renato Usatîi, informează CURENTUL.
Ion Chicu a spus că, Maia Sandu și-a manifestat “respectul” față de cetățeni, refuzând să participe la dezbateri la Televiziunea publică “Moldova1”.
“Chiar dacă la această televiziune plătită de noi toți cu 187 milioane de lei pe an, are de 4 ani toate condițiile pentru a se simți foarte confortabil, fără niciun risc de a fi “scoasă de pe fix”, cum i se întâmplă mereu când este întrebată despre “vremuri bune”.
N-a vrut doamna președinte să le spună pensionarilor de ce le promite pensie majorată în viitor, dacă tot ea le-a luat în 2023 indexarea de 15%. Pentru o pensie medie, asta ar însemna deposedarea pensionarilor de circa 600 lei în fiecate lună. Ce metodă fariseică de manipulare a îndrăgit actuala președinte – mai întâi le iai pensionarilor câte 600 lei pe lună, iar apoi le promiți să le majorezi pensia cu 300. Mai întâi scumpești gazul până la 30 de lei de la 4,60, apoi te lauzi că ai coborât tariful la 18…”, a menționat politicianul.
Ion Chicu a remarcat că, un candidat care respectă cetățenii n-ar trebui să se teamă să vină la dezbateri la “Moldova 1, să răspundă la întrebări.
“În aceste condiții, vin cu o invitație la dezbateri publice în adresa dlor Alexandru Stoianoglo și Renato Usatîi, vineri la 20.00, sau în orice alt timp comod pentru domniile lor la începutul săptămâinii viitoare.
Cetățenii trebuie să fie informați, iar candidații au obligația morală să participe la dezbateri”, a menționat liderul PDCM.