[ X ]
[ X ]
[ X ]
Ion Chicu, despre reținerile salariale: E o campanie de denigrare
3 Februarie

Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, astăzi, a participat la o ședință de totalizare a anului 2019 din cadrul Ministerului Finanțelor și stabilirea priorităților pentru anul 2020, informează CURENTUL.

„Am visat foarte mult să ajung la ședința de totalizare a anului 2019, an în care țara a trebuit să treacă prin două campanii electorale, 3 guverne”, a spus Chicu.

Totodată, Prim-ministrul a spus: „În toate domeniile avem nevoie de politici fiscale”.

Referindu-se la acțiunile de importanță pentru Minister, Chicu a enumerat: „Interacțiunea cu partenerii de dezvoltare, cu FMI în primul rând, este important să ajungem cu ei la un numitor comun. Mai multe reforme pe agendă, la fel este important”.

Ce ține de reținerile salariale din cadrul mai multor instituții, Chicu a spus: „Este o campanie de denigrare”.

„Probabil nimeni nu cunoaște mai bine problemele, decât actuala garnitură guvernamentală”, a susținut Chicu.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților