[ X ]
Ion Ceban: Vom depune eforturi ca referendumul de revocare a lui Chirtoacă să aibă loc odată cu referendumul național
15 Iunie

Referendumul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general al Capitalei ar putea avea loc, odată cu organizarea referendumului național, pe data de 24 septembrie curent. Despre asta a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, fracțiunea PSRM din CMC, informează CURENTUL.

Ion Ceban, liderul fracțiunii PSRM în CMC, a oferit mai multe detalii despre organizarea referendumului.

„Am colectat aproximativ 80 de mii de semnături, dorim să suplinim toate listele pe care le-am solicitat de la CEC, adică 90 de mii. Procesul va continua, avem termen până pe data de 10 iulie curent. De luni va începe avizarea acestor semnături, ca ulterior să meargă în instanța de judecată”, a explicat Ceban.

De asemenea, el a mai adăugat că, conform sondajelor, majoritatea cetățenilor susțin demisia lui Chirtoacă.

„Vom depune eforturi ca referendumul dat să aibă loc odată cu referendumul național – în primul rând, ca să se desfășoare mai rapid, iar doi – ca să economisească sursele financiare. În acest sens, planificăm, pe data de 24 septembrie curent, să-l desfășurăm”, a precizat socialistul.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților