Ion Ceban, președintele Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), primarul capitalei, a anunțat că partidul a elaborat peste 30 de Strategii cu viziune până în 2025, 2030, 2035, informează CURENTUL.
„MAN știe ce are de făcut azi, mâine și peste ani de zile. Nimic nu este imposibil pentru noi. Acum 5 ani, orașul nu avea nicio viziune.
Pentru prima dată în istoria orașului, au fost elaborate peste 30 de strategii și planuri de dezvoltare pentru fiecare domeniu. Acestea sunt documente care definesc viziunea pe termen lung a orașului, până în 2025, 2030, 2035. Aceste documente au fost elaborate de către specialiștii noștri, în colaborare cu experți din străinătate, și au fost supuse numeroaselor dezbateri publice. Toate sugestiile au fost analizate și luate în considerare”, a declarat primarul capitalei.
Potrivit spuselor sale, strategiile de dezvoltare elaborate acoperă domenii cheie, inclusiv transportul public, infrastructura, turismul, tineret și educație, atragerea investițiilor, protecția mediului, regulamente, concepte și ghiduri.
„Aceste politici sunt rezultatul unei strânse colaborări cu sute de experți de renume în urbanism și specialiști în administrația publică locală, care ne-au asistat în elaborarea strategiilor de dezvoltare”, a menționat Ion Ceban.