[ X ]
Ion Ceban: Am investit enorm în dezvoltarea orașului, iar astăzi orașul a reînviat la propriu
27 Octombrie

„Peste 30 de parcuri, alei, scuaruri și zone verzi am reabilitat în ultimii ani. Am reușit împreună cu locuitorii să reabilităm practic toate zonele verzi, toate parcurile din toate sectoarele. Am investit enorm în dezvoltarea orașului, iar astăzi orașul a reînviat la propriu. În toate parcurile am adăugat terenuri de joacă, de sport și multe alte elemente pentru ca locuitorii să se simtă bine. Am creat zone verzi acolo unde nu existau” – a declarat Ion Ceban, primarul capitalei, candidatul MAN pentru un nou mandat, în cadrul unei conferințe de presă.

În continuare – a spus el – își propune reabilitarea a 3 parcuri mari și importante:

„- „Scuarul Catedralei”

Unde, deja am început lucrările de reabilitare. A fost schimbat mobilierul, iluminatul, instalată irigare și sunt asfaltate aleile care erau într-o stare deplorabilă, am reabilitat havuzurile. Foarte mult a durat până am obținut toate avizele de la Ministerul Culturii.

– „Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt”

Noi am intervenit pentru a nu permite distrugerea totală a acestora dar e nevoie de reparații. Pentru asta vom merge din nou la Minister pentru a aduce o mulțime de documente ca să ne permită să intervenim cu reparații curente și să nu permitem celor două monumente de importanță națională să se distrugă total.

– „Parcul – pădure Rîșcani”

Această zonă a rămas practic neatinsă și vom interveni cu reparații în următoarea perioadă. Ne vom strădui să păstrăm zonele cât mai mult verzi și să creăm zone de recreere cu foarte multe elemente.

Am plantat peste 250 mii de arbori și arbuști în capitală până acum și vom continua să o facem”.

De asemenea, Ion Ceban s-a referit și la reabilitarea bazinelor acvatice:

„Vom începe amenajarea râului Bîc conform celor mai înalte standarde.

Modernizarea presupune curățarea și amenajarea albiei râului, amenajarea falezei dar și teritoriile adiacente.

Deja am semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acordurile de 12 milioane de euro, dintre care 4 milioane de euro grant, în scopul implementării Proiectului de reabilitare a râului Bîc și protecție împotriva inundațiilor.

Durata de implementare a proiectului se va desfășura în mai multe etape:

– Planul de investiții prioritare în anul I include: Elaborarea modelului integrat al bazinului de recepție (care combină canalizarea, apele de suprafață și modelarea pluvială îmbunătățită), va prezenta situația clară a problemelor curente, identificând adâncimea și frecvența inundațiilor.

La fel, planul include consolidarea capacităților instituționale, studii topografice și ale activelor existente, elaborarea modelului hidraulic, gestionarea digitală a activelor, achiziționarea de echipamente pentru curățarea rețelei de drenaj și programul de curățare, instalarea supapelor cu clapetă, toate lucrările de proiectare și elaborarea proiectelor tehnice.

– Investițiile în anul II vor include: Reabilitarea inițială a rețelei de drenaj și reprofilarea canalului râului pentru 7,6 km de porțiune urbană.

Reabilitarea sistemului urban de drenaj pentru a reduce frecvența inundațiilor și a îmbunătăți calitatea apei care ajunge în râu”.

„Vom curăța lacurile, moderniza plajele, amenaja falezele și zonele de agrement după exemplul zonelor de la Vadul lui Vodă, Parcul La Izvor, Parcul Valea Trandafirilor.

Pe 5 noiembrie, haideți să revenim la aceste proiecte, să votăm și să continuăm lucrurile frumoase pe care le-am început cu dvs. Suntem echipa care a demonstrat în acești ani că se poate.

Votați Ceban Ion – Primar și MAN în Consiliul Municipal”, a mai spus politicianul.

Inapoi la arhiva noutaților