Ion Ceban, primarul capitalei, a publicat „petiția lansată de Primăria Chișinău prin care măcar 50% din contribuțiile locuitorilor Chișinăului să rămână în Chișinău”, informează CURENTUL.
„Fiecare doritor o poate semna. Mulți deja au început a semna online pe site-ul https://petitii.chisinau.md. Tot de astăzi petiția poate fi semnată fizic și plasată în una din cutiile din incinta Primăriei sau Preturilor, sau în cutiile poștale amplasate în acest sens prin oraș”, a anunțat oficialul.
Ion Ceban a reiterat că, anual, chișinăuienii contribuie cu 23 de miliarde de lei la bugetul de stat, acestea fiind datele pentru anul 2022, dintre care, Capitalei îi sunt transferate înapoi doar 13%, sau 2,8 miliarde de lei și transferurile cu destinație specială.
„Situația actuală este discriminatorie pentru chișinăuieni. Toată lumea care contribuie financiar, începând cu agenții economici și finalizând cu persoanele fizice, au dreptul să beneficieze de condiții și servicii calitative.
Noua abordare ar permite Chișinăului să se dezvolte mai rapid, iar sursele financiare ar ajunge pentru mai multe drumuri, curți de bloc, infrastructură modernă, transport, școli și grădinițe, diverse servicii sociale și multe altele”, a mai spus edilul.