Candidatul PSRM la funcția de Primar general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat soluțiile sale și ale echipei, din care face parte, pentru problema ambuteiajelor din capitală, informează CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, Ion Ceban a declarat că ambuteiajele sunt o mare problemă pentru locuitorii capitalei și a dat asigurări că, deși numărul unităților de transport este mare pentru străzile orașului, soluții reale există.
„O primă măsură cu care vom veni în acest domeniu va ține de înlocuirea benzilor de circulație fixe cu benzi mobile, cum e în alte țări. O altă soluție ține de reglarea semafoarelor în funcție de cât de încărcate sunt drumurilor în anumite părți ale zilei. De asemenea, venim cu ideea elaborării unui grafic flexibil pentru școli, instituțiile de stat și cele private – pentru unii ora 8.00, pentru alții – ora 9.00, și seara, din nou, ore diferite. Planificăm și elaborarea unei aplicații speciale care va permite șoferilor să afle despre zonele și străzile aglomerate și să le evite”, a declarat socialistul.
Candidatul PSRM, referindu-se la experiența altor țări, a spus că este posibilă și introducerea regulii aplicate în unele țări ca în anumite zile, „pe anumite străzi și în anumite zone să circule automobilele care au la final pe numărul de înmatriculare numere pare, în alte zile – cele cu numere impare”. „De asemenea, o altă soluție este eliminarea parcărilor de pe partea carosabilă a principalelor artere rutiere din oraș, începând chiar cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Pe termen lung, ca și soluție pentru problema ambuteiajelor vedem majorarea numărului unităților de transport public”, a adăugat el.
Politicianul a mai spus că, împreună cu echipa sa, are în plan „un megaproiect și anume – scoaterea gării auto centrale la marginea Chișinăului”. Totodată, s-a referit și la alte soluții: construcția unei treceri auto etajate în zona Combinatului de tutun, optimizarea transportului de microbuze pentru pasageri în zona orașului. „Un proiect ambițios, dar realizabil ține de construcția unui drum direct între sectoarele Buiucani și Telecentru”, a subliniat socialistul.
Ion Ceban a vorbit și despre necesitatea pistelor pentru bicicliști. „La moment în Chișinău avem străzi și drumuri cu o lungime de peste 600 de km, dar și trotuare cu o lungime de peste 400 de km, pe care pot fi făcute piste pentru bicicliști ca și transport alternativ. Dacă vom folosi rațional acești peste o mie și o sută de kilometri, cu siguranță vom scăpa de multe dintre problemele cu care ne confruntăm în prezent, inclusiv de problema ambuteiajelor”, a conchis candidatul.
Cristina Gurez