[ X ]
Ion Ceban a povestit Premierului despre planurile municipalității în perioada următoare
4 Martie

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o discuție cu primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Edilul capitalei a informat premierul despre proiectele Primăriei de a moderniza și extinde infrastructura rutieră a Chișinăului, transmite CURENTUL.

Primăria intenționează să procure, până la sfârșitul anului, 100 de autobuze din Belarus pentru a spori calitatea transportului public în municipiu. Autobuzele vor fi asamblate în Chișinău pe platforma parcului municipal de autobuze, astfel vor fi asigurate mai multe locuri de muncă. Unitățile de transport vor fi bine echipate, inclusiv vor fi accesibile persoanelor cu nevoi speciale. După aprobarea în Consiliul municipal a achiziției, procedura va fi lansată și primele autobuze vor ajunge în Republica Moldova în luna iunie.

Ion Ceban a vorbit despre intenția Primăriei de a asambla la Chișinău 50 de troleibuze noi și despre amenajarea a 10 mii de locuri de parcare pentru automobile.

Premierul a salutat planurile municipalității: „Trebuie de rezolvat rapid și eficient problema transportului de pasageri în municipiul Chișinău. A fost prea mult timp ignorată și acum transportul public din capitală deseori generează nemulțumiri”.

Au fost discutate soluțiile pe termen scurt și lung pentru problema stației de epurare a apelor din Chișinău. Ion Ceban a vorbit despre acțiunile care se întreprind și scenariul planificat de Primărie pentru a soluționa problema.

„Este o prioritate. Orice nu am face, fie drumurile reparate, fie atragerea investițiilor, toate eforturile noastre vor fi umbrite de problema mirosului”, a spus Ion Chicu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților