Ion Ceban, primarul capitalei, ieri, a demisionat din funcția de deputat. El a spus că rămâne la Primărie, deoarece așa a promis chișinăuienilor și cetățenilor care l-au ales.
„Atunci când promit – eu fac. Acesta este principiul după care mă conduc în viață și în activitatea mea profesională”, a declarat politicianul.
Edilul a precizat că, ieri a fost ultima zi în care a putut, conform legii, să comaseze cele două funcții: de deputat în Parlamentul Republicii Moldova și de primar al Capitalei.
„Am realizat foarte multe în Chișinău, mai avem multe de făcut și mulțumesc tuturor locuitorilor pentru încredere. Și cred cu toată certitudinea că, așa cum împreună cu echipa Partidului MAN am reușit și reușim la nivelul Chișinăului să schimbăm lucrurile, așa putem realiza și la nivel de țară, atunci când există voință.
În Parlament rămân colegii mei, care vor fi vocea poporului în continuare. Activitatea noastră va fi una în strânsă colaborare cu deputații, pentru a propune în Parlament acele proiecte de legi necesare Chișinăului, dar și întregii țări. Este vorba de centura Chișinău, poliția locală, legea parcărilor, proiecte de modernizare a satelor și orașelor, stoparea închiderii arbitrare a școlilor, majorarea salariilor și pensiilor, încetarea persecuțiilor politice asupra primarilor și multe alte proiecte care vin să dezvolte Republica Moldova după standarde europene, în primul rând pentru cetățenii țării”, a menționat Ion Ceban.