În continuarea vizitei la New York, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevederi cu Președintele Republicii Kazahstan, Kasîm-Jomart Tokaev, cu Președintele României, Klaus Iohannis, dar și cu Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, informează CURENTUL.
La întrevederea cu Kasîm-Jomart Tokaev, Igor Dodon a remarcat înțelegerile la care au ajuns la prima lor întrevedere, din 28 mai curent, la Nur-Sultan, unde au convenit asupra consolidării dialogului bilateral în mai multe domenii de interes comun, inclusiv asupra deschiderii ambasadelor la Chișinău și Nur-Sultan.
„În context, am discutat posibilitatea efectuării unor vizite reciproce la nivel executiv și legislativ în anul 2020. Pe dimensiunea relațiilor comerciale și economice între Moldova și Kazahstan am fost unanimi în opinia privind necesitatea dinamizării eforturilor în domeniul dat, în vederea valorificării depline a potențialului existent. Totodată, am accentuat faptul că Comisia interguvernamentală bilaterală pentru cooperare comercial-economică nu s-a convocat timp de 4 ani, ceea ce nu corespunde spiritului parteneriatului nostru. Pe finalul întrevederii, am convenit să continuăm dialogul bilateral în cadrul Summit-ului Uniunii Economice Eurasiatice, care va avea loc la Erevan, la 1 octombrie curent. Amintesc, că Republica Moldova este primul stat care a obținut statutul de observator în cadrul UEEA, în 2018”, a precizat șeful statului, pe o rețea de socializare.
În cadrul discuțiilor cu Klaus Iohannis, Igor Dodon susține că au parcurs întreaga agendă a relațiilor bilaterale. „Am subliniat caracterul strategic al cooperării noastre, menționând faptul că România este cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova. Am adus mulțumiri conducerii României pentru susținerea Republicii Moldova în domenii de interes major și pentru realizarea mai multor programe și proiecte importante, inclusiv in domeniul economic, social, energetic. În context, am reiterat faptul că relațiile cu statul vecin constituie o prioritate pentru administrația prezidențială”, a punctate el.
Totodată, Igor Dodon a mai spus că a avut o întrevedere și cu Recep Tayyip Erdoğan.
„Am trecut în revistă relațiile bilaterale și am constatat cu satisfacție realizarea Acordului de parteneriat strategic, semnat în octombrie 2018, în cadrul vizitei oficiale a domnului Erdoğan în Republica Moldova. Am adus mulțumiri conducerii Turciei pentru acordarea asistenței țării noastre în realizarea mai multor proiecte, în special în Autonomia Găgăuză, dar și în procesul renovării clădirii Președinției. În context, am abordat modul în care se desfășoară construcția stadionului de la Comrat, partea turcă dând asigurări că lucrările vor fi efectuate în termenii stabiliți. Pe finalul întrevederii am discutat aspecte privind vizita oficială în Republica Turcia, pe care o voi întreprinde la finele anului curent”, a conchis Dodon.
Andriana Cheptine