În cadrul unui interviu acordat pentru www.oficial.md, Viorel Godea, Director general al companiei „Lagmar Impex”, s-a referit la cele mai mari provocări cu care se confruntă business-ul şi economia naţională, dar şi la condiţiile cărora ar trebui să corespundă relaţia perfectă dintre mediul de afaceri şi factorul decizional.

O: Dle Director, vă mulţumesc pentru oportunitatea de a avea o nouă discuţie cu Dvs. Or, la finalul precedentului interviu vă rugasem să găsim timp pentru continuarea discuţiei de data trecută.

V.G.: Eu vă mulţumesc pentru că manifestaţi interes faţă de opiniile pe care le am şi faţă de activităţile mele. Din partea mea – deschidere totală.

O: În continuarea discuţiei de data trecută, vroiam să vă întreb care, în opinia Dvs., sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă la moment economia naţională?

V.G.: Cred că aici trebuie să scoatem în evidenţă două mari grupuri de provocări. În primul rând, le-aş menţiona pe cele generate de războiul din ţara vecină. Or, nu este un secret că acest război a generat atât probleme legate de logistică şi de asigurare a Republicii Moldova cu necesarul de mărfuri şi produse, cât şi probleme de ordin social-economic. Printre acestea aş menţiona presiunea inflaţionistă, dar şi măsurile pe care a trebuit să le ia Banca Naţională, inclusiv cele ce au condus la scumpirea creditelor. Asistăm la o situaţie când scade capacitatea de cumpărare, se reduce accesul la credite, dispar unele locuri de muncă, se restrâng importante activităţi economice şi toate acestea se expun asupra nivelului de viaţă, în general.

Cel de-al doilea grup de probleme, sunt cele tradiţionale deja şi care depind într-o măsură mai mică de război. Aici e vorba, în primul rând, de insuficienţa forţei de muncă (determinată în special de migraţie), de condiţiile de desfăşurare a activităţii de întreprinzător (începând de la aspectele de ordin fiscal şi terminând cu cele ce ţin de climatul investiţional al ţării), de calitatea justiţiei, de reformele structurale etc.

Deci, avem de-a face cu o mulţime de provocări, care se expun într-un fel sau altul asupra economiei naţionale în ansamblu.

O: Credeţi că s-a atins apogeul la capitolul provocări pentru economia naţională sau încă urmează surprize, dacă putem spune astfel?

V.G.: Eu nu le-aş numi surprize, ci prognoze bazate pe o analiză profesionistă a situaţiei. Majoritatea ţărilor lumii, dar şi cele mai prestigioase instituţii internaţionale anticipează procese deloc optimiste pe termen scurt şi mediu şi, din păcate, ele ne vor afecta şi pe noi, într-o măsură oarecare. Spre exemplu, unii experţi vorbesc în termeni cât se poate de concreţi despre o criză alimentară, alţii – despre o criză energetică de proporţii, a treia categorie anticipează procese inflaţioniste fără precedent la nivel mondial. Toate acestea, cu siguranţă, vor conduce la schimbarea priorităţilor, la o inversare a sensului multor activităţi economice. Şi aici vorbim nu despre un domeniu de activitate anume sau de câteva domenii, ci de economie, în general. Toate activităţile economice sunt interconectate într-o măsură oarecare şi atunci când e afectat un domeniu, asistăm la aşa-numitul efect de domino, adică constatăm efectele şi impactul asupra altor domenii. Nu vreau să par pesimist, dar cred că în noile realităţi vom avea de făcut faţă şi altor provocări. Dar nu trebuie să lăsăm mâinile în jos şi să înţelegem că fiecare provocare presupune nu doar probleme, ci şi oportunităţi. Trebuie să ştim să le identificăm la timp şi să le valorificăm la maximum.

O: Are Moldova capacitatea să reziste provocărilor despre care aţi amintit că sunt vociferate de diferiţi experţi şi prestigioase instituţii internaţionale?

V.G.: Potenţial în acest sens există, dar totul depinde de cum ne vom pregăti de înfruntarea riscurilor care deja se prefigurează. Probabil, structurile abilitate ale statului deja au demarat pregătirile necesare în acest sens. În context, eu pot să-mi expun doar opinia personală. La moment se impune nu doar o evaluare a riscurilor posibile, ci şi o evaluare a capacităţilor interne pe care le are Moldova. Numai dacă se va face acest lucru, vom şti cât de pregătiţi sau cât de vulnerabili suntem pe fiecare dimensiune aparte. Iar în funcţie de concluziile la care se va ajunge, deja vom face o evaluare a necesităţilor ce urmează a fi acoperite din alte surse decât cele interne.

De asemenea, cred că trebuie din start să stabilim piatra de temelie pe care să construim tot despre ce eu am vorbit mai devreme. Şi eu cred că această piatră de temelie trebuie să fie cuvântul securitate. Vorbim şi de securitate în plan militar, şi de securitate alimentară, şi de securitate energetică, şi de securitate socială etc. Într-un cuvânt, avem, nevoie de o strategie de securitate, care să pornească de la noile realităţi şi care să aibă inclusiv un plan ce ar insera toate acţiunile pe termen scurt, mediu şi lung ce se impun pentru a face faţă provocărilor ce se prefigurează.

O: În ce măsură statul, în condiţiile complicate în care ne-am pomenit, trebuie să subvenţioneze, dacă nu economia în general, atunci măcar unele ramuri ale acesteia?

V.G.: Părerea mea este cu în acest context cuvântul de bază nu e „trebuie”, ci „poate”. Trebuie să înţelegem că, în noile realităţi, şi posibilităţile statului sunt destul de limitate. Se ştie că deficitul bugetar este de circa 20 miliarde de lei – un deficit record şi fără precedent în istoria statului independent Republica Moldova. Deci, e clar că de subvenţionarea masivă a economiei nu poate fi vorba. Nu ştiu nici dacă putem vorbi de subvenţionarea parţială a unor ramuri ale economiei naţionale. Mult mai corect ar fi să spunem că, în limitele strategiei despre care am vorbit mai devreme, statul trebuie să identifice unele domenii sau activităţi strategice şi, reieşind din competenţe şi posibilităţi, să intervină cu reglementări suplimentare pentru a asigura securitatea pe anumite dimensiuni. Cred că aceasta e maximum ce se poate de făcut şi la ce ne putem aştepta în situaţia în care ne-am pomenit.

O: În general, care ar trebui să fie relaţia perfectă dintre stat şi mediul de afaceri?

V.G.: Poate o să vă pară straniu, dar eu cred că statul trebuie să trateze mediul de afaceri ca pe un partener sigur în realizarea misiunii deloc uşoare de a asigura un anumit nivel de viaţă cetăţenilor. Or, din banii pe care-i achită agenţii economici sub formă de diverse impozite şi taxe, în mare parte, se formează bugetul public naţional. Cu cât mai dezvoltat va fi mediul de afaceri, cu atât mai multe impozite se vor achita, iar aceste impozite vor spori capacitatea de intervenţie a statului, astfel încât să avem o infrastructură dezvoltată, o medicină performantă, un sistem educaţional modern etc. Statul trebuie să fie cointeresat direct în prosperarea mediului de afaceri, pentru că nu poate avea un partener mai bun în ceea ce ţine de capacitatea sa de dezvoltare.

O: În ce măsură statul trebuie să se implice în economie?

V.G.: Rolul statului este să stabilească regulile de joc pentru agenţii economici, dar nu să se implice direct în procesele economice. Cu cât mai clare şi mai motivante vor fi regulile de joc pentru mediul de afaceri, cu atât statul va avea de câştigat mai mult şi ceva mai devreme eu am explicat în ce mod. Desigur, admit şi ideea că statul poate deţine controlul asupra unor întreprinderi, însă e vorba de întreprinderi strategice, de activitatea cărora depinde securitatea naţională pe anumite dimensiuni. În rest, statul şi mediul de afaceri trebuie să se mişte în paralel, conştienţi de faptul că marii beneficiari ai eforturilor lor sunt cetăţenii.

O: Dle Godea, vă mulţumesc pentru această nouă discuţie interesantă şi sper să mai avem ocazia să discutăm.

V.G.: Numaidecât. Şi eu vă mulţumesc.

Mihaela Rotari