[ X ]
(INTERVIU) Vaja Jhashi: Sunt foarte recunoscător pentru faptul că soarta m-a adus cândva în Moldova
19 Septembrie

Reporterul portalului TRIBUNA a discutat cu Vaja Jhashi, unul dintre cei mai puțin publici oameni de afaceri din Moldova, proprietarul holding-ului „Trans-Oil Group”. Pentru că nu este o persoană publică, oamenii pot avea despre el o imagine care nu prea corespunde realității. Prin intermediul acestui interviu, noi am încercat, în măsura posibilităților, să ridicăm această cortină.

T: Cine sunteți Dvs. și unde vă sunt rădăcinile? Din câte știm, nu v-ați născut în Moldova.

V.J.: Rădăcinile mele sunt în Georgia, acolo unde s-au născut și părinții mei. Încă în copilărie, am călătorit mult, pentru că tatăl meu activa în domeniul diplomatic. Orașele și țările noi m-au învățat să mă adaptez repede într-o lume nouă, să fiu tolerant, să înțeleg și să respect tradițiile și cultura locurilor în care mă aflam. Când eram de vârstă școlară, am trăit împreună cu părinții în SUA, am reușit să îndrăgesc această țară și să obțin lecții de administrare a afacerilor, care mi-au fost foarte utile mai târziu. Însă eu nu am uitat niciodată de rădăcinile mele și de tradițiile culturale georgiene.

Eu sunt o persoană care se află mereu în căutarea răspunsurilor la numeroasele întrebări pe care mi le pun eu însumi – în căutarea echilibrului, în căutarea unei căi corecte de dezvoltare pentru sine și pentru holdingul pe care îl conduc şi proprietar al căruia sunt. M-am obișnuit să lucrez mult. În timpul liber, care este puțin, îmi place să fac sport, să citesc operele filozofilor și scriitorilor arabi și orientali.

T: Când ați decis să vă ocupați de business și ce v-a determinat să faceți această alegere?

V.J.: Până în momentul în care am decis să-mi încerc puterile în afaceri, reușisem deja să-mi satisfac serviciul militar și să mă aflu în Afganistan, să absolvesc Institutul țărilor din Asia și Africa de pe lângă Universitatea de Stat din Moscova, am lucrat 2 ani în Egipt. Și toate acestea au fost la începutul anilor 90, perioadă care este numită acum „anii de grea cumpănă 90”, și mulți oameni – tineri și mai puțini tineri – și-au încercat puterile în business. Printre ei, și eu.

T: Cum și cu ce ați câștigat primul milion?

V.J.: Știți, eu n-am stat niciodată să calculez, iată, trebuie să mai câștig și va fi un milion. În afaceri e altfel – câștigi și investești imediat în idei și proiecte noi. La fel, eu consider necesară finanțarea proiectelor de caritate și a celor sociale. Investiții corecte și un pic de noroc. Filozoful roman Seneca a spus: „Norocul este ceea ce se întâmplă când pregătirea întâlnește prilejul”. Așa și este.

T: Care dintre investițiile pe care le-ați făcut au fost cele mai de succes?

V.J.: Probabil, ar fi greșit să afirm așa, dar cea mai reușită investiție este familia mea, partenerii mei și oamenii care lucrează în echipa mea. Cea mai prețioasă investiție este investiția în oameni, deși uneori ea nu se justifică, însă adesea, dacă investești forțe, timp, experiență în dezvoltarea colaboratorilor tăi, în rezultat, acest lucru culminează cu succes.

T: Cum ați caracteriza pe scurt „Trans-Oil”? Ce înseamnă pentru Dvs. acest holding?

V.J.: „Trans-Oil” este, practic, a doua mea familie, deja de peste 20 de ani. Eu sunt foarte recunoscător pentru faptul că soarta mea m-a adus cândva în Moldova și eu consider că, în pofida a orice, aceasta este o țară cu un potențial economic enorm. Și adesea, eu spun acest lucru la forumurile economice internaționale și partenerilor noștri internaționali.

T: Despre Dvs. circulă diferite legende și se obișnuiește să se spună că Vaja Jhashi este unul dintre oamenii care nu greșește niciodată. Așa este sau totuși ați greșit și Dvs.?

V.J.: Ei, nu greșește doar cel care nu face nimic. Desigur, toți oamenii greșesc. La fel, și eu. Cert e că eu niciodată nu trag concluzii pripite, ascult diferite părți, evaluez și analizez și abia după aceasta iau decizii.

T: Puțini sunt cei care știu despre cariera Dvs. sportivă, de exemplu, că sunteți campion mondial la kickboxing. Atunci, Dvs. ați finanțat participarea selecționatei Moldovei la campionatul mondial. Iar acum?

V.J.: Fac sport și promovez modul de viață sănătos pe parcursul întregii vieți. Și atunci, și acum, eu finanțez dezvoltarea sportului în Moldova. Consider că acest lucru este important.

T: Cine este Vaja Jhashi în viața de zi cu zi, în afara businessului?

V.J.: Așa se întâmplă că, atunci când administrezi o asemenea afacere ca a mea, nu ești în afara businessului. De firea mea, nu sunt o persoană publică și nu-mi place să accentuez atenția asupra mea. Îmi place bucătăria caucaziană simplă și îmbrăcămintea comodă. Nu am un parc auto din automobile în vogă și scumpe, deși, dacă aș fi dorit, mi le-aș fi permis. Pentru a mă deplasa, am un automobil și el este suficient pentru mine. Ca fiecare om normal, îmi place calmul și liniștea.

T: Care sunt, în opinia Dvs., cele mai grave probleme din societatea noastră?

V.J.: Noi am încetat să ne bucurăm de fiecare zi, de comunicare. Ne agităm, uităm să găsim timp pentru cei dragi și trăim în ziua de mâine și nu în cea de astăzi. Am încetat să citim cărți, să ne plimbăm, să mergem la teatru și la expoziții…

T: Cum pot businessmanii de nivelul Dvs. să ajute Moldova?

V.J.: Aici nu e vorba doar despre oamenii de afaceri. Pentru ca economia statului să se dezvolte, trebuie să fie adoptate legi care ar stimula creșterea și, în același timp, care ar proteja drepturile investitorilor și care ar garanta integritatea bunurilor lor. Trebuie să fie o lege unică pentru toți și nimeni și nimic nu trebuie să fie în afara legii. Legile și politica statului trebuie să asigure dorința companiilor și a oamenilor de a investi în țara lor, în munca lor, să creeze noi locuri de muncă tehnologizate. Este vorba despre o politică comună la nivel de stat, care ar uni guvernarea, businessul și poporul.

T: Cum vedeți Moldova peste 10 ani?

V.J.: Vreau să cred că peste 10 ani, în Moldova vor începe să revină cetățenii care și-au părăsit patria și tinerii vor înceta să plece din țară, în căutarea unei vieți mai bune. Că vor fi drumuri bune, vor fi construite spitale și școli moderne, că Moldova va fi o oază liniștită și sigură pentru afaceri și poporul se va simți protejat.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților