Interviu cu Sergiu Creţul, Director general al SRL „Cristar-Pin”
Dle Creţul, 2017 a fost unul din puţinii ani fără alegeri în Moldova. Aţi resimţit acest lucru în activitatea pe care o desfăşuraţi?
Pentru noi mai puţin contează dacă anul e electoral sau nu. Nu avem nici o tangenţă cu politica şi ne străduim să ne ţinem cât mai departe de ea. În genere, eu în viaţă am un fel de regulă, pe care singur am stabilit-o şi pe care o urmez cu stricteţe: Cu politica trebuie să se ocupe politicienii, iar oamenii de afaceri – să facă business.
Dar înţeleg perfect la ce faceţi aluzie. Probabil, la faptul că, dacă nu am avut alegeri, a fost mai multă stabilitate şi aceasta s-a resimţit într-un fel asupra businessului. Noi salutăm când în ţară e stabilitate, pentru că, într-adevăr în condiţii de stabilitate poţi obţine mult mai multe rezultate bune. Dar, în general, atunci când creăm planurile de afaceri, politica este ultimul lucru de care ţinem cont, ca să nu zic că nu atragem deloc atenţie acestui aspect.
Dar, totuşi, în acest an, Guvernul s-a axat mai mult pe reforme, care nu aveaţi cum să nu le resimţiţi. Spre exemplu, a fost reformat Serviciul Fiscal de Stat, au fost reformate unele instituţii de stat care au atribuţie directă la activităţile de afaceri…
Evident, că mediul de afaceri resimte toate aceste schimbări şi, apropo, impactul lor în mare parte este benefic. Mă bucură faptul că, în cadrul schimbărilor despre care vorbiţi, se regăsesc şi unele propuneri care nu o dată au fost făcute anterior de către reprezentanţii mediului de afaceri. Urmăresc cu mare atenţie dialogul dintre autorităţi şi patronate, dintre autorităţi şi mediul de afaceri, de aceea văd un tablou cât se poate de clar în acest sens. Totodată, avem o abordare proprie, un fel de filozofie a noastră pentru relaţia cu instituţiile statului, în special cu cele abilitate cu funcţii de control, iar esenţa ei e simplă: Nu încalci, eşti corect în raport cu statul, cu angajaţii şi cu tine însuţi şi atunci nu ai nici un fel de probleme. Nu în zădar menţionez acest lucru, pentru că ştiu că unii agenţi economici „cu musca pe căciulă” privesc la aceste reforme ca la noi modalităţi de eschivare de la anumite responsabilităţi. Nu e corect. Reformele se fac pentru a facilita dezvoltarea ţării şi nicidecum în alte scopuri. Şi acest lucru trebuie să-l înţeleagă toţi. Dacă statul ne face un pas în întâmpinare şi vine cu reforme, care să ne îmbunătăţească condiţiile de activitate şi noi trebuie să dăm dovadă de responsabilitate ca să fie atins scopul scontat.
Apropo, de scopuri. Ce scopuri aţi avut în 2017 ca om de afaceri?
De fiecare dată, noi fixăm scopul minim şi scopul maxim. Scopul minim este ca anul curent să nu fie mai rău decât precedentul, să nu avem regres la principalii indicatori ce caracterizează o afacere, iar scopul maxim, evident, este să îi îmbunătăţim. În interiorul acestor scopuri majore, dacă pot să mă exprim aşa, formulăm deja scopuri secundare, iar acestea ţin de numărul de angajaţi, salariul mediu pe întreprindere, achiziţiile de materie primă etc.
Nu aş vrea să intru în detalii şi nici nu aş putea să o fac, deoarece sunt unele aspecte ce ţin de secretul comercial, dar anul 2017, după mai mulţi indicatori preliminari, se prezintă satisfăcător. Nu zic că a fost un an extraordinar de bun, dar pentru noi e important că am reuşit să păstrăm tendinţele spre dezvoltare, iar aceasta ne inspiră optimism pentru viitor.
În genere, cum calificaţi condiţiile de business în Moldova?
Atunci când te pregăteşti să lansezi o afacere, primul lucru pe care-l faci este să analizezi condiţiile de business şi în acest sens te documentezi temeinic, atât solicitând şi colectând informaţii oficial, cât şi în cadrul discuţiilor cu caracter informal. Dacă consideri că vei putea face faţă condiţiilor de activitate care sunt, atunci te lansezi în afaceri, iar dacă nu, te laşi păgubaş sau mergi şi deschizi afaceri în altă ţară. De ce spun toate aceste lucruri? Mie nu-mi plac acei, care se lansează în afaceri, apoi încep să se plângă la tot colţul că nu există condiţii bune. Explicaţia mea în aceste cazuri este: fie aceşti oameni nu s-au documentat atunci când s-au lansat în afaceri, fie de felul lor sunt plângăcioşi şi caută motive pentru a se îndreptăţi.
Nu pot afirma, că condiţiile de business în Moldova sunt cele mai bune, dar nici nu sunt de acord cu cei care se plâng permanent că sunt rele. Datoria noastră este să le facem mai bune cu eforturi comune şi aici o parte din responsabilitate revine organelor abilitate ale statului, iar altă parte – mediului de afaceri. Dacă vom plânge permanent şi vom aştepta ca să vină cineva într-o zi şi să ne rezolve problemele, evident, nu vom obţine nimic.
Ce părere aveţi despre responsabilitatea socială, filantropie, acţiunile cu caracter umanitar?
Foarte pozitivă. Consider de datoria celor care au mai multe posibilităţi să-i susţină pe cei cu posibilităţi reduse. Acesta e şi principiul care stă, de fapt, la baza politicilor de stat în domeniul social. Or, cei care au venituri mai mari, plătesc mai multe impozite şi banii respectivi, ulterior statul îi direcţionează spre susţinerea celor care au nevoie de ajutor.
Dar nu trebuie să ne facem datoria doar pe linie de stat, dacă putem spune aşa. Sunt mulţi oameni de artă talentaţi, care fără susţinerea oamenilor de afaceri nu ar face faţă în viaţă. Sunt persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în dificultate, bătrâni, care au nevoie de ajutor şi ar fi mare păcat dacă acei care au posibilitate de a-l acorda nu ar face-o. Până la urmă, suntem cu toţii oameni, membri ai aceleaşi societăţi şi trebuie să ne susţinem reciproc.
Ce aşteptări aveţi de la anul 2018?
Să nu fie mai rău decât actualul. Să fim sănătoşi şi să avem capacitatea de a munci, căci prin muncă le obţii pe toate.
Sursa: Almanah Politic 2017