[ X ]
[ X ]
[ X ]
(INTERVIU) Sergiu Ciobanu: „Am certitudinea că echipa ANRE va face față provocărilor anului 2017”
19 Februarie

Interviu cu Sergiu Ciobanu, Director general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

Domnule Ciobanu, care au fost evenimentele ce au marcat activitatea ANRE în anul 2016?

Sergiu Ciobanu: Cel mai important eveniment al anului pentru echipa ANRE a fost demararea procesului de implementare a noilor legi cu privire la energia electrică şi la gazele naturale, în vigoare din luna mai 2016, legi care reglementează pieţele energetice din Republica Moldova în conformitate cu cerinţele pachetului energetic european III. În temeiul dispoziţiilor acestor legi, ANRE a aprobat şi a demarat activităţile de realizare a unui amplu program de reglementări pentru perioada 2016-2018, care reprezintă o foaie de parcurs pentru liberalizarea deplină a pieţelor de energie electrică şi de gaze naturale în corespundere cu normele Uniunii Europene. Acest program prevede elaborarea şi aplicarea a circa 70 de acte de reglementare noi sau acte revizuite. Cea mai mare parte a acestei activităţi urmează a fi desfăşurată în anul 2017.

Un alt eveniment ce a marcat activitatea ANRE în anul 2016 a fost acceptarea Agenţiei în calitate de membru cu statut de observator în Consiliul Reglementatorilor Europeni în Domeniul Energiei (CEER), care întruneşte 34 de autorităţi de reglementare din ţările comunităţii europene şi statele membre ale Comunităţii Energetice. Aderarea la această platformă de reglementare ne va permite să preluăm experienţa colegilor din statele europene în ceea ce priveşte implementarea legilor din domeniul energetic şi să beneficiem de programele lor de instruire pentru specialiştii ANRE.

Care dintre realizările Dvs. din 2016 le consideraţi cele mai importante?

Sergiu Ciobanu: Drept realizare poate fi calificată elaborarea şi aplicarea, cu începere din 31 mai 2016, a noului mecanism de stabilire a preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei în conformitate cu modificările şi completările operate în Legea privind piaţa produselor petroliere. Potrivit acestui mecanism, odată la două săptămâni, ANRE calculează, în funcţie de evoluţia cotaţiilor Platts, preţurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei şi le publică pe pagina sa web, după care fiecare operator stabileşte şi face publice preţurile de comercializare a produselor respective. Întrucât preţurile plafon sunt corelate direct cu fluctuaţia cotaţiilor Platts la benzină şi motorină şi cu evoluţia cursului valutei naţionale în raport cu dolarul SUA, aplicarea noului mecanism de stabilire a preţurilor a condus la eliminarea practicilor abuzive de formare a preţurilor la carburanţi şi contribuie la stimularea concurenţei între operatori.

Din setul de acte de reglementare, aprobate de ANRE în anul 2016, vreau să menţionez două regulamente importante care au menirea de a asigura respectarea dreptului consumatorilor la servicii de calitate. Este vorba de regulamentele cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice şi privind indicatorii de calitate a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare. Ambele regulamente stabilesc cerinţe mari faţă de operatorii din aceste sectoare pentru respectarea indicatorilor de calitate a serviciilor şi măsuri de sancţionare pentru nerespectarea valorilor minime ale acestor indicatori. ANRE consideră, că punerea în aplicare a regulamentelor menţionate va conduce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice, precum şi a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, la responsabilizarea operatorilor pentru asigurarea calităţii serviciilor prestate.

Cu ce probleme s-a confruntat ANRE în anul 2016?

Sergiu Ciobanu: ANRE a continuat să se confrunte cu multiple tentative ale unor forţe politice de a o implica în diferite dezbateri cu tentă politică, care nu au nimic în comun cu atribuţiile legale ale Agenţiei. Cu toate că dispune de fapte şi argumente suficiente pentru a-şi apăra poziţia în probleme ce vizează sectoarele reglementate, ANRE nu-şi poate permite să participe la discuţii cu tentă politică pentru că este o instituţie de reglementare şi nu una politică.

O altă problemă de care ne-am ciocnit în anul 2016 vizează angajarea specialiştilor calificaţi în departamentele ANRE. Am anunţat în repetate rânduri concursuri pentru ocuparea locurilor vacante, am dorit să angajăm specialişti tineri care dispun şi de experienţă de muncă în sectoarele reglementate de ANRE, însă rezultatele au fost sub aşteptările noastre.

Ce nu aţi reuşit să faceţi în 2016 din cele planificate?

Sergiu Ciobanu: Din păcate, nu am reuşit să aprobăm şi să punem în aplicare toate proiectele de reglementare prevăzute pentru anul 2016. Astfel, pentru creşterea nivelului de transparenţă a procesului decizional al ANRE, dezvoltarea parteneriatului cu societatea civilă şi sectorul privat, am planificat să înfiinţăm un Consiliu de experţi pe lângă ANRE, însă am reuşit, în ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie din anul 2016, doar să aprobăm Regulamentul cu privire la activitatea acestui Consiliu. Intenţionăm să demarăm procesul de constituire a Consiliului până la finele lunii ianuarie curent. Întrucât Consiliul va fi un organ colegial consultativ pentru Agenţie pe probleme din sectorul energetic şi cel al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, mizăm mult pe expertiza şi suportul pe care ni le va oferi acesta.

Spre regret, nu am reuşit să facem şi alte lucruri pe care ni le-am propus pentru anul 2016. Este vorba şi de serviciile electronice „e-Licenţă” şi „e-Petiţie”, destinate participanţilor la piaţa energetică, inclusiv consumatorilor. Această lucrare urmează să fie finalizată în anul 2017.

Cum calificaţi colaborarea ANRE cu alte instituţii ale administraţiei publice în anul 2016?

Sergiu Ciobanu: ANRE are o colaborare bună cu toate instituţiile statului, inclusiv cu Parlamentul, Guvernul, Ministerul Economiei, alte autorităţi publice centrale şi locale. Datorită unei conlucrări constructive cu Parlamentul, acesta, pentru prima dată în ultimii cinci ani, a aprobat, până la finele lui 2016, bugetul ANRE pentru anul 2017. În ceilalţi ani, bugetul se aproba cu o întârziere de şase şi mai multe luni. Suntem satisfăcuţi şi de conlucrarea cu Guvernul şi Ministerul Economiei. La insistenţa noastră, Ministerul a elaborat, iar Guvernul a promovat în Parlament proiectul noii redacţii a Legii cu privire la energetică.

Aveţi careva regrete legate de anul 2016?

Sergiu Ciobanu: Cele mai mari regrete sunt legate de faptul că, deşi oferim permanent explicaţiile necesare, nu am reuşit să convingem societatea de necesitatea luării măsurilor de reglementare a sectorului energetic, în special a celor legate de modificarea tarifelor sau preţurilor la produsele energetice şi petroliere. Din păcate, oamenii percep activitatea ANRE numai prin prisma deciziilor de modificare a tarifelor şi preţurilor care sunt sonorizate şi comentate la televiziuni. Deseori comentariile făcute de unii politicieni şi experţi autodeclaraţi în domeniul energetic sunt tendenţioase, manipulatorii şi poartă un caracter populist. Pe ei nu-i interesează multitudinea de măsuri, luate de ANRE pentru asigurarea bunei funcţionări a unor sisteme de importanţă vitală pentru locuitorii ţării: electroenergetic, termoenergetic, de gaze naturale, de produse petroliere, etc., ci numai critica de dragul criticii. Indiferent de deciziile luate de ANRE, fie de majorare sau de micşorare a tarifelor, ele sunt supuse criticii, fără a se lua în considerare argumentele şi calculele prezentate de specialiştii noştri.

În ultimul timp suntem criticaţi şi pentru faptul că ANRE majorează preţurile plafon de comercializare a benzinei şi motorinei chiar şi atunci când preţul pentru barilul de ţiţei rămâne constant sau scade. Deşi am explicat în repetate rânduri, că piaţa de ţiţei este diferită de piaţa combustibililor derivaţi din ţiţei, iar preţurile plafon de comercializare a benzinei şi motorinei se stabilesc conform fluctuaţiei cotaţiilor Platts din ultimele două săptămâni, adică a preţurilor medii cu care rafinăriile din zonă vând benzina şi motorina, comentatorii fac abstracţie de acest adevăr.

Spre regret, în situaţia existentă la noi în Moldova orice modificare a tarifelor, operată de ANRE, continuă să fie percepută ca un seism local. Această percepţie derivă şi din stereotipurile vechi de genul: avem tarife foarte mari, benzina şi motorina sunt foarte scumpe. Nu este adevărat – problema constă nu în tarife mari (ANRE stabileşte nu tarife mari, ci tarife corecte), dar în faptul că avem o economie insuficient de competitivă, majoritatea suntem săraci şi avem salarii mici, care nu acoperă integral costurile reale de achiziţie, distribuţie şi furnizare a produselor energetice.

Ce schimbări se impun, în opinia Dvs., pentru ca ANRE să-şi poată spori eficienţa?

Sergiu Ciobanu: Schimbările despre care vorbiţi sunt prevăzute în proiectul noii redacţii a Legii cu privire la energetică, dar şi în Planul de acţiuni pentru consolidarea independenţei ANRE, semnat în decembrie 2016 de către responsabili din cadrul Secretariatului Comunităţii Energetice, Ministerului Economiei şi Agenţiei. Planul aprobat de cele trei părţi prevede luarea unor măsuri concrete pentru optimizarea organizării interne, dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale Agenţiei, consolidarea independenţei ei faţă de alte instituţii, asigurarea transparenţei activităţilor acesteia. Măsurile respective urmăresc scopul de a contribui la formarea unei autorităţi de reglementare puternice şi independente, capabile să facă faţă numeroaselor provocări din sectorul energetic, inclusiv celor legate de crearea şi funcţionarea interconexiunilor între reţelele electrice şi de gaze naturale ale R. Moldova cu cele din România.

În acelaşi scop planificăm să punem în aplicare şi un nou sistem de formare profesională şi reciclare a specialiştilor ANRE. Sectoarele reglementate de ANRE se află într-o schimbare continuă, practicile europene de reglementare, de asemenea, se schimbă permanent şi noi nu avem dreptul să rămânem în urma acestor procese. În acest sens, mizăm mult pe suportul Consiliului Reglementatorilor Europeni în Domeniul Energiei (CEER), în care ANRE are statut de observator. Consiliul deja ne-a propus pentru primăvara acestui an un program de formare profesională la care va participa o bună parte a specialiştilor ANRE.

Aceeaşi menire are şi proiectul de asistenţă tehnică pe termen mediu al Băncii Mondiale pentru ANRE, proiect care se află, în prezent, la etapa de finalizare a negocierilor. Acesta este destinat dezvoltării capacităţilor instituţionale ale ANRE şi acordării asistenţei la elaborarea actelor de reglementare. După aprobarea proiectului, ANRE va beneficia de asistenţa experţilor europeni în procesul de aducere a actelor naţionale de reglementare în concordanţă cu normele europene, factor care, de asemenea, va contribui la sporirea eficienţei activităţii Agenţiei.

Ce aşteptări aveţi de la anul 2017?

Sergiu Ciobanu: În anul 2017 ne aşteaptă mai multe provocări. Prima provocare este volumul foarte mare de lucru pentru acest an. Urmează să aprobăm şi să punem în aplicare circa 40 de acte de reglementare din cele 70 prevăzute în Programul de reglementări pentru perioada 2016-2018. Majoritatea dintre aceste acte vizează implementarea prevederilor noilor legi cu privire la energia electrică şi la gazele naturale. Totodată, ANRE urmează să elaboreze cadrul de reglementare a activităţilor legate de exploatarea viitorului gazoduct Ungheni-Chişinău şi interconexiunea între reţelele de gaze naturale ale R. Moldova şi României. În acelaşi timp, avem pe rol mai multe cereri de majorare a tarifelor şi preţurilor parvenite de la operatori. Aceasta înseamnă, că în anul 2017 va trebui să luăm decizii de ajustare a tarifelor, iar deciziile de acest gen niciodată nu au fost uşoare. În concluzie, vreau să subliniez că, indiferent de caracterul provocărilor ce ne aşteaptă în anul 2017, echipa ANRE va face tot ce depinde de ea pentru a le depăşi.

Sursa: Almanah Politic – 2016

Inapoi la arhiva noutaților