Interviu cu Serghei Puşcuţa, vicepremier, ministru al Finanţelor pentru Almanah Politic 2019
Dle Puscuţa, în 2019 aţi acceptat o noua provocare – funcţia de vicepremier, ministru al Finanţelor. Ce v-a determinat?
Funcţia de ministru am acceptat-o, într-adevăr, ca pe o provocare, o provocare menită să sporească eficienţa sistemului bugetar-fiscal. Vin cu o experienţă de lucru în domeniul economic, prin prisma căreia vreau să valorific acele idei începute (majoritatea dintre ele nu şi-au pierdut actualitatea) şi să implementez noile obiective, impuse de timp. Este foarte important să reuşim constituirea unei echipe puternice, să asigurăm o conlucrare productivă cu toate autorităţile publice, mediul de afaceri şi societatea civilă, astfel încât împreună să obţinem rezultatele care ar corespunde aşteptărilor Guvernului, sistemului bugetar şi, desigur, cetăţenilor ţării. Consider că, orice oportunitate de a activa în serviciul public este o datorie a fiecăruia dintre noi, pentru a ne consacra anumite capacităţi şi aptitudini profesionale, pe care le avem nu numai pentru binele personal, dar şi pentru dezvoltarea statului şi sporirea nivelului de trai al cetăţenilor.
Ce „moştenire” v-a lăsat predecesoarea Dvs.?
Din punct de vedere al calendarului bugetar, elaborarea politicii bugetar-fiscale şi a legii bugetului de stat pentru anul 2020 era în întârziere. Astfel, conform Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014, Guvernul urmează sa aprobe şi să prezinte Parlamentului proiectul legii bugetului de stat pe anul 2020 până la 15 octombrie 2019. Cu toate acestea, la momentul numirii în funcţie la 14 noiembrie 2019, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2020 nu era definitivat, deşi o mare parte a lucrului tehnic cu autorităţile publice centrale a fost efectuată, prin desfăşurarea consultărilor bugetare. De asemenea, Cadrul Bugetar pe Termen Mediu (2020-2022), care este documentul de planificare strategică a Guvernului, nu a fost definitivat şi aprobat de către Guvernul precedent.
În ceea ce priveşte sursele externe de finanţare ale bugetului de stat pentru anul 2019, în rezultatul dialogului cu UE, au fost debursate toate tranşele granturilor pentru suport bugetar sectorial, în baza acordurilor semnate în anii precedenţi si a condiţionalităţilor care au fost executate până la finele anului 2018. Printre acestea sunt granturile pentru educaţie vocaţională, liberalizarea regimului de vize, reforma în domeniul finanţelor publice, programul de susţinere a agriculturii ENPARD, DCFTA, Reforma poliţiei şi prima tranşă a asistenţei macrofinanciare.
Care au fost primele dvs. acţiuni în noua funcţie?
Primele şi cele mai stringente acţiuni au vizat definitivarea proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2020 şi a legilor conexe cu acestea, precum proiectul de modificare a legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi a pachetului de legi ce vizează politica bugetar-fiscala pentru anul 2020. A fost critic important aprobarea acestor legi până la finele anului calendaristic pentru a nu pune în pericol finanţarea celor mai importante măsuri în anul 2020.
De asemenea, primordial a fost comunicarea priorităţilor Guvernului cu principalii parteneri de dezvoltare precum FMI, Banca Mondiala, UE ş.a.
Ce reuşite aţi înregistrat la cârma Ministerului Finanţelor?
Printre reuşite pot fi menţionate depunerea eforturilor pentru mobilizarea echipei MF într-un timp record, care a permis livrarea principalelor proiecte de legi bugetar-fiscale într-o perioadă de timp foarte restrânsă, inclusiv consultarea acestora cu principalii parteneri de dezvoltare si consultările cu toate fracţiunile parlamentare, care a determinat votarea acestora de către majoritatea deputaţilor in Parlamentul RM.
De asemenea, a fost desfăşurat un lucru foarte activ la nivelul instituţiilor din unităţile administrativ-teritoriale publice locale şi acordarea suportului acestora nu doar financiar, dar şi operaţional pentru a asigura că salariile vor fi achitate integral până la finele anului 2019.
Astfel, în decurs de 6 săptămâni au fost definitivate şi aprobate cele mai importante legi bugetar-fiscale, a fost asigurată achitarea salariilor şi a fost asigurat dialogul cu autorităţile publice locale, prin vizitele săptămânale în teritoriu.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le aveţi acum în faţă?
În perioada imediat următoare urmează a fi demarat procesul de planificare bugetar-fiscală pe termen mediu, astfel încât să fie respectat calendarul bugetar. De asemenea, urmează a fi menţinut dialogul activ cu mediul de afaceri pentru a asigura soluţionarea imediată a dificultăţilor apărute. Urmează să fortificăm şi funcţia Ministerului Finanţelor de monitorizare a proiectelor investiţionale mari, pentru a ajuta la sporirea capacităţii de absorbţie a fondurilor externe şi materializarea acestora în proiecte care să contribuie la creşterea economică şi desigur că activitatea MF va fi marcată de provocarea executării exerciţiului bugetar 2020, atât la venituri, cât şi la cheltuieli.
Pe cât de stabil este domeniul finanţelor publice?
Domeniul finanţelor publice este suficient de stabil pentru a asigura funcţionarea în regim normal a autorităţilor publice centrale şi locale, dar şi pentru asigurarea financiară a plăţilor sociale şi salariale. Una dintre priorităţi este implementarea proiectelor investiţionale mari care să contribuie la atragerea investitorilor străini în economia naţională şi la îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.
Ce planuri aveţi vizavi de asigurarea bunei funcţionări a sistemului de finanţe publice?
Pentru a asigura buna funcţionare a sistemului de finanţe publice urmează să asigurăm concordanţa dintre resursele financiare şi necesităţile din partea populaţiei şi economiei, urmează să depunem eforturi pentru majorarea veniturilor şi eficientizarea cheltuielilor publice, astfel încât sistemul finanţelor publice să fie unul previzibil, având la bază interesul cetăţenilor.
Ce aşteptări aveţi de la 2020?
Am încredere că va fi un an bun pentru că în continuare vom munci mult, cu străduinţă şi responsabilitate.
Ne propunem mai multe obiective ambiţioase, efortul major axându-se pe următoarele:
• Asigurarea unui management eficient al finanţelor publice, inclusiv prin promovarea unei politici bugetar-fiscale consecvente, în vederea majorării veniturilor şi sporirii productivităţii cheltuielilor publice, precum şi a menţinerii deficitului bugetar sub control;
• Consolidarea veniturilor fiscale prin îmbunătăţirea procesului de evidenţă a contribuabililor, reducerea decalajului fiscal, extinderea aplicării metodelor şi surselor indirecte de estimare a veniturilor persoanelor fizice, dezvoltarea serviciilor electronice;
• Dezvoltarea unei baze de date a tuturor facilităţilor fiscale şi vamale cu estimarea costurilor bugetare aferente acestora;
• Elaborarea, implementarea şi dezvoltarea sistemelor informaţionale în vederea creşterii eficienţei administrării fiscale, vamale, executării bugetare;
• Aprobarea noului Cod vamal şi a regulamentului de punere în aplicare a acestuia, în vederea preluării bunelor practici europene în materie de legislaţie şi administrare vamală;
• Modernizarea infrastructurii şi administrării vamale prin: extinderea măsurilor de controlul comun la punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene (pe segmentul transnistrean), dezvoltarea unei noi zone de control vamal (terminal vamal Chişinău), care să corespundă parametrilor şi necesităţilor tehnice de desfăşurare a formalităţilor vamale; continuarea procesului de modernizare a posturilor vamale pe perimetrul frontierei moldo-române;
• Revizuirea modului de determinare şi declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, precum şi procedurii de control al corectitudinii determinării acesteia;
• Dezvoltarea şi implementarea procedurilor vamale simplificate prin prisma extinderii mecanismului de declarare electronică pentru toate destinaţiile vamale şi reglementarea procedurii de vămuire electronică a mărfurilor în cazul trimiterilor poştale internaţionale;
• Reevaluarea sistemică a tuturor funcţiilor din sectorul bugetar în baza rezultatelor de implementare, timp de doi ani, a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în scopul ajustării/replasării în ierarhie a posturilor, cu reducerea concomitentă a raportului de compresie în sectorul bugetar;
• Dezvoltarea unui sistem informaţional automatizat de achiziţii publice, deplin funcţional şi conform prevederilor legale;
• Fortificarea rolului MF în implementarea proiectelor de investiţii prin instituirea unui mecanism de monitorizare şi evaluare a acestora şi multe altele.
De asemenea, vom depune eforturi permanente în vederea sustenabilităţii unui sistem bugetar-fiscal pentru sporirea competitivităţii economiei noastre, implementarea cu succes a legii salarizării în sectorul public precum şi implementarea altor reforme stringente pentru sistemul financiar-bancar al ţării.
Lucrurile bune trebuie continuate, iar analiza obiectivă a erorilor şi lacunelor trecutului este factorul determinant pentru succes în viitor!
Almanah Politic 2019