Scriitorul Igor Volnițchi e în proces de crearea a unui nou roman. Cel mai probabil, acesta va vedea lumina tiparului în toamna anului 2017. Despre viitoarea carte, cum e viața la 40 de ani și care e cheia succesului, Igor Volnițchi a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru CURENTUL.
C.: Dle.Volnițchi, ați împlinit 40 de ani. Ce a rămas neschimbat, de-a lungul anilor, în personalitatea scriitorului Igor Volnițchi?
I.V.: Pasiunea pentru „dramele umane” rămâne neschimbată. De mic m-au atras ca obiect de studiu. Mereu spuneam că pot trece indiferent peste bucuria oamenilor, dar niciodată peste o dramă. De fapt, eu scriu numai despre dramele umane, despre altceva nici nu pot scrie.
C.: Vă simțiți un om împlinit? Sunteți mulțumit de viața dumneavoastră la momentul de față?
I.V.: Eu sunt așa un tip de om care nu este niciodată mulțumit și consider că mereu este loc de mai bine. Dacă mă consider împlinit, aș putea spune, aproape împlinit, mai este ceva ce mi-am propus să realizez, dar aceasta se va întâmpla în maximum un an doi.
C.: De ce ar mai avea nevoie un om care a obținut practic totul în viața sa?
I.V.: Tot timpul mi-am dorit să fiu realizat în domeniile în care m-am implicat. Consider, ca și scriitor, deja am atins un anumit nivel, desigur că se poate și mai mult. Ca jurnalist, am parcurs toate treptele de la reporter începând și terminând ca patron media, de bine de rău ne întreținem din banii noștri. Suntem o instituție media independentă. Ca și comunicator, la fel am avut rezultate apreciate la nivel internațional. Cred că tot ceea ce mi-am propus în viață de bine sau de rău am realizat.
C.: Ce ar trebui să facă sau după ce principii ar trebui să se ghideze un om ca să obțină succesul în viața sa?
I.V.: Să investească în imagine, pentru că capitalul de imagine este un element important. De fapt, sunt trei pași spre succes. La prima etapă se lucrează pentru bani, la al doilea etapă la formarea numelui și apoi numele lucrează pentru tine. Dacă vor ține cont de toate aceste principii și va înțelege acești pași neapărat vor obține succesul.
C.: Cum au trecut acești ani? Ce lecții ați învățat?
I.V.: Repede, dar în toți acești ani am căutat afirmare continuă. Nu știu dacă 40 de ani e mult sau puțin, depinde pentru cine, probabil pentru cineva de 60 de ani par puțini, pentru cineva mulți.
C.: La ce carte lucrați la moment? La ce etapă sunteți? V-ați gândit deja la un titlu relevat?
I.V.: Romanul l-am scris integral la mine în cap, însă dacă fac un efort până în toamnă va vedea lumina tiparului. M-am gândit și la o denumire a cărții, dar e încă la etapa de lucru. Probabil se va numi „Cele 40 de zile ale generalului răzvrătit”.
C.: Spuneați anterior în presă, că au fost momente în care v-ați dorit să plecați pentru totdeauna din Republica Moldova. Ce totuși vă leagă de Republica Moldova, de ce nu ați plecat?
I.V.: Nu știu, uneori și acum mă bate gândul să o fac, însă foarte multă lume îmi zice că eu nu aparțin numai mie, dar deja foarte multor oameni. Cineva îmi spunea că „dacă pleci tu, automat instituțiile noastre dispar sau automat vor avea alte principii de muncă”. În plan personal, mă gândeam chiar acum într-o seară și, cred că, sunt minimum 30-40 de persoane care depind direct de mine, plecarea mea ar însemna să le dau peste cap și viața lor. În acești oameni se regăsesc rude, prieteni, colegi de serviciu. Este un număr prea mare, pe care plecarea mea i-ar afecta.
C.: Ce sfaturi are Igor Volnițchi pentru oamenii care doresc să obțină succesul?
I.V.: Să fie oameni, să prețuiască oamenii și să educe alți oameni.
Anastasia Borta