Interviu cu Petru Jardan, director general Avia Invest
Care au fost cele mai importante realizări ale Avia Invest în 2018?
Anul 2018 a fost unul foarte important pentru compania noastră. Aeroportul Internaţional Chişinău deţine o infrastructură ce corespunde celor mai înalte standarde europene, iar acesta este un rezultat al proiectelor implementate de Avia Invest. În ultimul an am pornit mai multe proiecte concomitent şi ne mândrim că ne-a reuşit să le realizăm cu brio. Lărgirea zonei de aşteptare „Plecări” la peste 2.000 de metri, îmbunătăţirea şi sporirea confortului în aeroport prin spaţiile special amenajate pentru familii şi copii şi deschiderea unui nou punct de control în zona „Tranzit” reprezintă o muncă colosală.
Cel mai important proiect pe care îl bifăm cu mare mândrie este deschiderea celei de-a doua piste pe aeroport. Este un proiect unic pentru Republica Moldova şi are un impact major asupra dezvoltării infrastructurii de transport a întregii ţări. Pista de decolare şi aterizare cu o lungime de 2,4 km şi o lăţime de 45 m a fost construită utilizând cele mai performante tehnici, materiale şi echipamente. Decizia de a construi noua pistă a fost luată de Avia Invest pentru a putea opera zboruri non-stop pe aeroport, în timp ce se lucrează la pista de bază. Odată cu această schimbare majoră, aeroportul a căpătat o imagine puternică în faţa companiilor aeriene internaţionale. Asta pentru că acestea au libertatea să opereze zboruri în orice perioadă a zilei. În cele din urmă, avantajele sunt resimţite mai ales de pasageri, care pot să călătorească şi să ajungă la destinaţia dorită în funcţie de propriile necesităţi.
Toate suprafeţele noi date în exploatare contribuie nemijlocit la sporirea capacităţii operaţionale a aeroportului. Odată cu dezvoltarea infrastructurii şi crearea noilor facilităţi nu doar pentru pasageri, dar şi pentru companiile aeriene care îşi dezvoltă activitatea în ţară, sporim interesul şi altor corporaţii din domeniu. Prin urmare, o piaţă competitivă înseamnă preţuri avantajoase, noi direcţii de zbor şi beneficii în plus pentru toţi pasagerii noştri.
Şi aici vreau să ne referim la zborurile directe noi, care au fost deschise pentru pasageri, la acest capitol fiind un an record. În acest sens, Avia Invest a adoptat o politică specială de atragere a companiilor străine, cu oferte favorabile pentru toţi operatorii aerieni. Astfel, în 2018, tabloul zborurilor directe din Aeroportul Chişinău a fost suplinit cu 9 curse directe noi. La începutul anului 2018 a fost deschisă cursa directă spre Tel Aviv, operată de Air Moldova. O altă direcţie lansată de acest operator este şi cea spre capitala Ucrainei – Kiev.
În vara lui 2018, unul din cei mai mari operatori low cost din Europa a anunţat lărgirea bazei aeriene la Chişinău. Iar din decembrie, odată ce a fost adusă ce-a de-a doua navă pe aeroport, Wizz Air operează zboruri directe spre oraşele Memmingen (Germania), Dortmund (Germania) şi Copenhaga (Danemarca). Acestea sunt destinaţii noi pentru moldoveni şi oferă oportunităţi accesibile de călătorie între Republica Moldova şi restul Europei. În plus, sunt operate şi curse directe spre Paris Beauvais (Franţa) şi Bruxelles Charleroi (Belgia).
O altă noutate bună pentru pasagerii care aleg să călătorească prin Aeroportul Internaţional Chişinău este că unele dintre cele mai solicitate curse din Chişinău: London-Luton, Milan-Bergamo, Venice-Treviso, Berlin-Schönefeld şi Rome-Ciampino vor fi operate mai des. Doar pentru 2019, compania Wizz Air a adăugat în orarul aeroportului 17 zboruri regulate.
O altă destinaţie solicitată de pasagerii noştri, care a fost lansată în septembrie, este Timişoara, operată de Tarom. Iar o lună mai târziu, în urma colaborărilor intensive cu partenerii din Belarus, am deschis cursa directă Chişinău-Minsk. Schimbările care s-au produs la Aeroport şi reuşitele noastre pot servi drept un exemplu de succes al unui proiect de infrastructură la nivel de ţară şi cu impact pentru toţi cetăţenii noştri.
În ce măsură aţi reuşit să realizaţi sarcinile trasate la începutul anului?
După cum spuneam mai sus, a fost un an plin de provocări. Chiar şi aşa am reuşit să implementăm un set de acţiuni importante pentru companie, dar mai ales pentru oamenii care beneficiază de serviciile noastre.
Toate reuşitele obţinute se datorează în mare parte echipei Avia Invest. Zilnic fiecare membru scrie o nouă filă în istoria Aeroportului Internaţional Chişinău. Munca asiduă, accentuată prin performanţă desăvârşită, s-a dovedit a fi un adevărat succes întru realizarea sarcinilor propuse.
Am încercat să ne încadrăm în fiecare sector. Am reconstruit integral infrastructura. Aici mă refer şi la noua pistă construită după cele mai înalte standarde. De exemplu, datorită dotării acesteia la capete cu echipamente de radionavigaţie şi de balizaj luminos, este posibilă aterizarea din ambele direcţii de aterizare şi decolare. În acest fel, am deschis noi porţi pentru companiile internaţionale care sunt gata să opereze curse în Republica Moldova şi să facă legătura cu zeci de oraşe din întreaga lume. Facilitatea va fi resimţită şi de pasageri, întrucât se va reduce considerabil riscul întârzierilor sau anulării curselor.
Vorbeam despre implicarea în toate sectoarele aeroportuare. Aşadar, am pus în valoare necesităţile tuturor cetăţenilor, prin lărgirea spaţiilor de aşteptare şi mai exact crearea unei zone de confort sporit cu acces la o bibliotecă electronică, spaţiu de joacă pentru copii, cameră pentru mamă şi copil şi business lounge. Pe lângă oferirea serviciilor de cea mai înaltă calitate, noul design şi oportunităţile acestuia au menirea de a-i face pe vizitatorii aerogării să se simtă confortabil şi în siguranţă.
Ce tendinţe au ieşit în evidenţă cu referinţă la activitatea Avia Invest?
Mereu încercăm să creştem tot mai mult şi să atingem noi recorduri. Niciodată nu ne oprim doar la realizările pe plan intern. Aşa cum e şi scopul primordial al aeroportului, încercăm să depăşim graniţele.
Încă de la început ne-am propus să promovăm Aeroportul Internaţional Chişinău pe plan european şi mondial, astfel încât aeroportul ţării să fie o carte de vizită a Republicii Moldova. Anul trecut am reuşit să stabilim parteneriate de succes cu mai mulţi operatori aerieni. Datorită colaborărilor durabile, pasagerii noştri au libertatea să călătorească spre diverse destinaţii direct, fără a fi nevoiţi să treacă printr-un şir de escale. Datorită perseverenţei, aşa cum spuneam mai devreme, am reuşit să captăm atenţia giganţilor jucători din domeniul aviatic. Mă refer aici la faptul că rezultatul investiţiilor făcute de Avia Invest a dus la cucerirea unei nominalizări grandioase. Aeroportul Internaţional Chişinău a fost nominalizat la „Best European Airport Award 2018” de către Consiliul Internaţional al Aeroporturilor.
Acest premiu reprezintă una dintre cele mai prestigioase distincţii din aviaţia mondială, iar acest lucru nu ne face decât să fim mândri de fiecare pas făcut spre modernizarea şi dezvoltarea aeroportului.
În 2018, Avia Invest a reprezentat Aeroportul Internaţional Chişinău şi Republica Moldova la cel mai important eveniment din domeniul aviaţiei mondiale – „World Route Development Forum”. Echipa Avia Invest a participat la întâlniri de afaceri cu reprezentanţii mai multor organizaţii din ramură şi a avut parte de un schimb de experienţă cu cei mai importanţi operatori din domeniu. Prezenţa Aeroportului Chişinău la un eveniment de asemenea anvergură oferă beneficii majore şi informaţii valoroase despre ceea ce se întâmplă pe piaţă mondială şi care sunt direcţiile de dezvoltare pentru noi itinerare.
În ce măsură credeţi că aţi reuşit să faceţi faţă aşteptărilor pasagerilor?
Trebuie să menţionez în primă parte, că fiecare acţiune întreprinsă de Avia Invest este îndreptată exclusiv spre siguranţa, confortul şi îndeplinirea aşteptărilor pasagerilor. Cu câţiva ani în urmă cursele aeriene reprezentau un tabu pentru o bună parte dintre cetăţenii ţării. Acest tabu era creat în mare parte de lipsa anumitor curse spre diverse destinaţii, preţul mai ridicat pentru bilet, şi în cele din urmă, de anumite frici.
Însă lucrurile s-au schimbat. Asta ne arată inclusiv sondajele şi datele statistice. Doar în 2017, numărul călătorilor a constituit 2,744 de milioane, cu aproximativ 25% mai mult în comparaţie cu anii precedenţi, când alte tipuri de transport aveau întâietate. Aceeaşi tendinţă de creştere s-a păstrat şi în anul 2018, când numărul pasagerilor a depăşit 2,829 milioane. Este un trend pozitiv, care ne face încrezători că mereu este loc de mai bine şi că mergem în direcţia corectă.
Totodată, acest lucru demonstrează că modernizarea aeroportului a dus la o încredere sporită în faţa cetăţenilor pentru acest tip de transport. Mai mult, datorită suplinirii numărului de curse şi a companiilor aeriene, şi preţul biletelor a devenit mai accesibil. Aici pot să vă aduc drept exemplu compania Wizz Air, care, pe lângă cursele existente, la finele anului 2018, a lansat 5 curse noi din Chişinău spre Memmingen, Dortmund (Germania), Paris Beauvais (Franţa), Copenhaga (Danemarca) şi Brussels Charleroi (Belgia).
De altfel, efortul companiei Avia Invest se reflectă în creşterea încrederii primite de la pasagerii noştri, datorită calităţii serviciilor oferite. Şi noi nu ne limităm la simplul serviciu de transport aerian. Cu ocazia sărbătorilor naţionale şi tradiţionale organizăm campanii şi evenimente sociale.
Voi puncta aici una dintre ultimele campanii care a avut un impact extrem de emoţionant – „De sărbători dăruim fericire”. Această campanie socială, lansată cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a fost destinată câtorva familii, care deja de ani buni nu au mai petrecut Revelionul şi Crăciunul împreună. Ne referim la eroii din clasica poveste, părinţii plecaţi la muncă peste hotare, iar copiii rămaşi acasă cu bunicii sau rudele. Acestor familii le-am pus la dispoziţie bilete gratuite spre casă şi le-am pregătit cadouri. Pe lângă biletele de avion le-am oferit şi transport gratuit de la aeroport până acasă. De aceeaşi facilitate au avut parte şi în ţara străină în care se aflau, adică au avut transportul asigurat de la locul de muncă până la aeroport. În general, în perioada sărbătorilor, sute de pasageri au fost integraţi în diverse campanii tematice, toate condimentate desigur cu un zbor liniştit şi servicii bine puse la punct.
Ce provocări aveţi în faţă şi cum le gestionaţi?
Chiar de la începutul activităţii Avia Invest, am înţeles că provocările nu vor dispărea niciodată. Nici nu-mi doresc acest lucru, ele ne motivează să muncim mai mult pentru scopuri măreţe. După cum am menţionat deja, în pofida provocărilor am obţinut rezultate frumoase. Acestea s-au răsfrânt nu doar asupra activităţii aeroportului, dar şi asupra economiei ţării, întrucât creşterea numărului serviciilor şi pasagerilor duce la o contribuţie semnificativă în formarea PIB-ului.
Iniţial construcţia unei piste noi ni se părea o provocare imensă, dar, odată ce am adunat o echipă profesionistă, mi-am dat seama că omul face locul. Totodată mi-am pus întrebarea: Dacă nu noi, atunci cine? Aşa că am şters toate urmele de neîncredere, am formulat un plan de acţiuni şi ne-am ambiţionat să reuşim. Iar în cele din urmă rezultatul nu a întârziat să apară. Cu cât mai multe provocări, cu atât mai multe reuşite!
Ce planuri de viitor aveţi? Preconizaţi noi investiţii în dezvoltarea infrastructurii?
Avia Invest continuă să investească în lucrurile cu adevărat importante pentru aeroport. Avem foarte multe planuri. Unele urmează să fie realizate chiar în viitorul apropiat. Ne propunem ca în cel mai scurt timp să înceapă construcţia unui nou terminal. Acest plan ne va duce la una dintre cuceririle grandioase pe care vrem să le bifăm. Pe termen scurt, ne dorim ca anual numărul pasagerilor să depăşească 3 milioane. Ştim sigur că vom reuşi performanţa, pentru că investim conştiincios în dezvoltarea infrastructurii.
Aşa cum numărul de zboruri este în continuă creştere, iar destinaţiile – diverse, mai avem un scop bine determinat şi anume ca Aeroportul Chişinău să se transforme într-o punte de legătură dintre Europa şi Asia şi să devină un hub internaţional. În acest fel pasagerii vor profita de conexiuni avantajoase şi diverse. Mă bucură să văd că pasagerilor care aterizează pe pista din Chişinău le apare zâmbetul pe faţă nu doar de la revederea cu persoanele dragi, dar şi de la anturajul care îi întâmpină.
Sursa: Almanah Politic 2018