În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, administratorul „Chemix Grupp” SRL, Olesea Frunza a vorbit despre activitatea companiei în pandemie, cum aceasta face față numărului cererilor pe piață, cum se efectuează testarea produselor, dar și de ce sunt cele mai cotate pe piață.
CURENTUL: Dna Frunza, ştiind că „Chemix Grupp” SRL este unicul producător de dezinfectanţi din Moldova la standarde europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), vrem să vă întrebăm dacă aţi reuşit să faceţi faţă cererii sporite de dezinfectanţi ce s-a atestat în ultimele luni în Republica Moldova, în contextul pandemiei de COVID-19?
O.F.: Trebuie să recunosc că presiunea pe compania noastră într-adevăr a fost şi este una mare, pentru că, după cum aţi menţionat şi Dvs., noi suntem unicii producători autohtoni de dezinfectanţi la standarde europene şi ale OMS. În această perioadă am activat fiind permanent conştienţi de faptul că necesităţile de dezinfectanţi pe timp de pandemie au crescut simţitor şi alternative nu prea există.
Desigur, sunt produse similare de import, dar, vă daţi seama, că în această perioadă nu doar Moldova a avut nevoie de dezinfectanţi şi de multe ori producătorii au acordat prioritate ţărilor lor de origine, mai ales că şi costurile finale ale produselor în acest caz scad, deoarece includ cheltuieli de transport, taxe vamale etc. Deci, e vorba de o sumă de factori obiectivi, de care noi tot timpul am ținut cont, şi am acţionat ghidându-ne mai mult de considerente de ordin social, decât economic. Spun acest lucru cu toată sinceritatea, deoarece perioada dificilă pe care o parcurge ţara noastră implică mai mult decât oricând şi necesitatea de solidaritate socială, de care ne-am străduit să dăm dovadă şi noi.
Aș vrea să menționez că, compania noastră nu este producător doar de produse dezinfectante, dar și de antiseptice, care, la rândul lor sunt produse cosmetice. Principala diferență între aceste două categorii este că antisepticele cosmetice au în conținutul său doar alcooli și unele componente adiționale pentru a îmbunătăți aspectul pielii (spre exemplu uleiuri eterice sau grase, glicerină, extracte din plante etc.), iar produsele dezinfectante, pe lângă conținutul de alcool, conțin și componente antimicrobiene și antivirale. Antisepticele cosmetice, de regulă, omoară doar bacteriile și fungii, iar dezinfectanții omoară și virușii.
C.: Ştim că aţi făcut mai multe donaţii în perioada ultimilor luni….
O.F.: Ele au făcut parte din acţiunile noastre ce au avut la bază conceptul solidarităţii sociale despre care am vorbit mai devreme. De donaţiile noastre au beneficiat în special instituţiile medicale, care, mai ales la prima etapă a pandemiei, erau total nepregătite din acest punct de vedere, având la dispoziţie bugete destul de limitate. Cine ar fi putut anticipa pandemia în 2019 pentru a include cheltuielile legate de ea în bugetul pentru 2020?! Evident că, nimeni. De aceea, în special la prima etapă, ne-am străduit să fim alături de aceste instituţii, care erau şi sunt în linia întâi a luptei cu COVID-19.
C: În presă s-a scris că mai multe instituţii publice acordă preferinţă anume produselor Dvs.. Prin ce se explică acest lucru?
O.F.: Nu e vorba doar de instituţii publice, ci şi de o mulţime de instituţii private, iar explicaţia e simplă: calitatea înaltă pe care o asigurăm la un preţ accesibil. Nu uitaţi că noi suntem unicii producători de dezinfectanţi din Moldova la standarde europene şi ale OMS, iar mai ales în condiţii de pandemie acest lucru contează enorm.
Amintim că, suntem unica companie din R. Moldova care și-a testat produsele în laboratoarele acreditate, conform și standardelor existente în țara noastră, anume – SM EN 14885:2019 „Antiseptice și dezinfectante chimice. Aplicarea standardelor europene la antiseptice și dezinfectante chimice”.
C: Am văzut recent o investigaţie jurnalistică, în cadrul căreia au fost testate produsele a trei producători, inclusiv ale Dvs…
O.F.: Rezultatele acelei investigaţii au confirmat că produsele noastre corespund rigorilor de eficienţă în combaterea inclusiv a coronavirusului COVID-19, cu care ne confruntăm acum. Altfel nici nu putea fi, căci noi niciodată nu am economisit pe calitate sau, Doamne fereşte, pe sănătatea oamenilor!
C: În general, ce trebuie să conţină un dezinfectant pentru a fi considerat bun? Ce face deosebite produsele Dvs.?
O.F.: Dezinfectanții, pe lângă faptul că ei conțin alcool, trebuie să conțină și componente antimicrobiene si antivirale suplimentare de natură chimică, cum ar fi sărurile cuaternare de amoniu, compuși halogenați, aldehide, peroxizi, fenoli etc., care împreună distrug virușii. Mai mult decât atât, dezinfectanții, pe care îi producem noi, sunt catalogați la clasa a IV-a cu risc redus de pericol, lucru confirmat și de studii toxicologice. Ele nu irită pielea și nu provoacă reacții alergice, nu există niciun efect cumulativ, sunt inofensivi chiar și în contact prelungit cu diverse soluții de lucru, au un efect de lungă durată și sunt biodegradabili.
La producerea dezinfectanţilor noi respectăm toate normele avansate în domeniu, nu în zadar suntem recunoscuţi drept unicul producător ce respectă standardele europene şi ale OMS. Noi investim în calitate, pentru că ne pasă de sănătatea consumatorilor. În plus, noi niciodată nu admitem devieri în procesul de producere, iar conceptul responsabilităţii sociale este ceva de bază pentru noi. Toate aceste lucruri probabil şi ne fac deosebiţi.
C: Ce teste trec produsele Dvs.?
O.F.: Cu riscul de a mă repeta, voi aminti că, fiind unicul producător din Moldova care întruneşte standardele europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, noi trecem toate testele pe care producătorii europeni sunt obligaţi să le respecte în conformitate cu standardul EN 14885:2019 „Antiseptice și dezinfectante chimice. Aplicarea standardelor europene la antiseptice și dezinfectante chimice.”
E vorba de testări de laborator, la standarde europene, ce se fac un timp îndelungat, iar calitatea acestora nu poate fi pusă la îndoială, fiind recunoscută de toţi specialiştii şi de toate organizaţiile cu renume mondial în acest domeniu. În cazul nostru, testele au dovedit că produsele pe care le fabricăm dezactivează bacteriile EN 13727+A2, fungii EN 13624, microbacteriile EN 14348 şi viruşii EN 14476+A1. Mai mult decât atât, dezinfectantul nostru Chemidez Skin LICHID sau GEL a fost supus şi testării igienice EN1500 – „Hygienic hand rub”, standard recomandat de OMS.
C: Spuneaţi mai devreme că aveţi clienţi nu doar în rândul structurilor de stat, ci şi în mediul privat. Aţi putea da careva denumiri în acest sens?
O.F.: Printre clienţii noştri din domeniul privat se numără: MEDPARK, CARDIOMED, EUROMEDDIAGNOSTIC, MEDAZUR MEDSPA, NEFIS, FLOARE CARPET, Fundaţia SOROS-MOLDOVA, FINCOMBANK, MOLDINCONBANK etc. E vorba de companii cunoscute şi le mulţumesc şi pe această cale că aleg produsele noastre. Atât clienţilor din mediul privat, cât şi din cel public, pot să le promit că şi în continuare vom investi în calitate şi nu-i vom dezamăgi.
C: Ce planuri de viitor aveţi?
O.F.: Prioritar pentru noi acum este să facem faţă situaţiei create de infecția COVID-19. Este o situaţie ce nu putea fi anticipată şi care necesită un anumit efort din partea noastră. Însă, în paralel, vom depune efort pentru a ne diversifica producţia şi pentru a face faţă noilor provocări ce apar pe piaţă. Vom continua să acţionăm prompt, pentru a face faţă solicitărilor care sunt faţă de noi, în calitatea noastră de unic producător autohton la standardele OMS şi, desigur, vom face tot posibilul pentru a fi la înălţimea aşteptărilor consumatorilor. E un moment foarte important, deoarece aceste aşteptări au crescut considerabil în contextul pandemiei de COVID-19.
C: Vă mulţumim şi vă dorim succese în continuare!
Cristina Pendea