În cadrul unui interviu acordat portalului CURENTUL, președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Nicolae Juravschi, a vorbit despre criza din sportul moldovenesc, lotul Moldovei la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, problema dopajului la halterofili, implicarea politicului în cazul lui Tarnovschi, dar și multe alte aspect importante.

CURENTUL: Domnule Juravschi, ocupați postul de președinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv din 2001. Cum apreciați evoluția sportului moldovenesc în tot acest timp?

Nicolae Juravschi: Sportul din Moldova ar putea fi evaluat din mai multe perspective. Evident că în momentul în care am început, ne puneam scopuri mai mari decât ceea ce am obținut astăzi. Jocurile Olimpice este cel mai prestigios eveniment sportiv din ciclul de patru ani. În ultima vreme competitivitatea a crescut la maxim. Am avut cazuri când premianții mondiali nu reușeau să se califice la JO.

Se înțelege de la sine că nu suntem pe deplin satisfăcuți de rezultatele obținute. Cu regret, în atât amar de vreme nu am reușit să redresăm baza materială. Mă refer aici la edificiile sportive, la tot ce este bază de pregătire a loturilor olimpice. Nu dispunem nici de un stadion, nici de bazine și nici palate ale sporturilor. Acesta este un neajunsul enorm pentru întreaga țară. Am ajuns la etapa în care suntem incapabili să găzduim competiții sportive de însemnătate europeană și mondială. Ne este foarte greu să concurăm cu țările care dispun de aceste mijloace. Însă, din altă perspectivă, remarcăm o dinamică pozitivă a potențialului uman. În cel din urmă, în ciclul olimpic au apărut foarte multe tinere talente, care ne-au stârnit admirația, căci au reușit să atingă rezultate formidabile, la nivel mondial, neavând condițiile necesare pentru pregătire.

În 2017 avem un campion mondial la judo de cadeți și unul european la tineret, avem premianți la Grand Slam-uri, avem canoiști campioni mondiali, avem premianți europeni la atletism și la înot. Apropo, în vara anului trecut înotătorul Alexei Sancovam a stabilit un record mondial, ce-i drept, recordul lui a fost deja depășit, dar ne-am aflat la o etapă când am fost cei mai buni. În zilele noastre sportul mondial s-a tehnologizat. Nu mai vorbim de aspecte mai mult importante sau mai puțin. Nu mai putem să mergem pe calea anilor ’70, când trebuia să faci efort și să te menții în formă. Ne bucurăm mult pentru antrenorii noștri. Practic, în condiții spartane, ei pregătesc campioni mondiali. Dar, în același timp ne alarmează faptul că tot mai puțini tineri specialiști vin în domeniu: antrenori, administratori, medici sportivi, masori.

C: Din ce cauză sportul moldovenesc este cel mai puțin finanțat și are cea mai mică vizibilitate publică? De vină e atitudinea demnitarilor noștri?

N.J.: De vină se face situația economică vulnerabilă. Prioritate li se acordă domeniilor sociale și sănătății. Cu regret, nici în contextual integrării europene sportul nu este conceput ca un obiectiv primordial. Deocamdată, nu se conștientizează că datorită reușitelor sportive, multă lume ne vede, multă lume află de noi. Sportul ar putea devin un mijloc foarte eficient de promovare a statului. Mai mult de atât, logic, nu poți să tinzi să crești o generație sănătoasă fără a acorda atenție sportului, Atât șefii pe sport, cât și înalții demnitari trebuie să înțeleagă că țara poate trăi fără medalii, dar fără o mișcare sportivă progresistă nu ne putem aștepta la un viitor senin.

C: De ce până acum nu avem nici un centru sportiv performant?

N.J.: Când era Voronin președinte, am venit cu o inițiativă: La Românești este o tabără care se afla pe vremea aceea la balanța uzinei „Mezon”. Și după ce s-a desființat această întreprindere, am rugat Guvernul să o dea la sport pentru a construi o bază sportivă cu multiple terenuri, destinate mai multor probe de sport. Astfel de baze sunt în toate țările dezvoltate. Mai mult decât atât, e mult mai rentabil din punct de vedere economic să ai un centru sportiv în țară, pentru că atunci când delegi sportivii la cantonamente în afara graniței, plătești dublu. Și nu ne doream mare lucru: două hale, un bazin și un stadion pentru antrenamente. Mult am insistat noi, dar zadarnic. Într-un final, „oamenii buni” au zis: „la ce ne trebuie o bază sportivă? Cine știe cât va mai costa?”.

Dar ideea a fost foarte aprinsă. Până și acum se jonglează cu acea tabără, ba ne-o trec nouă la balanță, ba la minister, la Guvern și tot așa. Până la urmă iese că tot bugetul pe care îl avem îl ducem în Ucraina, în România. În oraș mai dispunem de careva complexe sportive, însă aici pregătirea se face la nivel de menținere. Pentru a face performanță, sportivii trebuie scoși din limitele confortului. Avem tineri sportivi foarte valoroși pe care suntem nevoiți să-i ducem la pregătire în Europa. Ne-ar trebui o implicare mai simțitoare a statului.

C: De ce buget dispune CNOS în 2018 și care sunt cheltuielile?

N.J.: Comitetul dispune de un buget foarte modest. Noi beneficiem de 21 de programe de finanțare de la Solidaritatea Olimpică, de la care am primit pentru ultimul ciclu olimpic în jur de două milioane de dolari. De la stat anul acesta am reușit să obținem doar patru milioane de lei, ceea ce e de două ori mai puțin decât în anul trecut. Cheltuielile sunt mari și diverse. Vara vor avea loc la Buenos Aires JO de Tineret, acum în februarie încep JO de Iarnă la Pyeongchang și încă mai avem cheltuieli pentru competițiile de calificare în 2020 la Tokyo. Anul viitor mai avem JO europene, unde încă la fel urmează să ne calificăm. Când s-a majorat bugetul de stat cu 15-20%, am sperat că și sportul va beneficia de mai mulți bani, dar se vede că fostul minister al tineretului și sportului nu a fost suficient de convingător. Urmează să mai discutăm cu ministra Monica Babuc să avem un buget mai mare la anul viitor.

C: Ați ajuns la un consens cu ministerului privind federațiile care vor fi prioritare? Care sunt, cum s-a făcut alegerea?

N.J.: Mereu purtăm un dialog în acest sens. Încercăm să investim cât mai logic. În principiu,este vorba de toate probele de sport cu un potențial sporit, care dispun și de baze de pregătire, strategii de dezvoltare și s-au instalat în timp. Acestea sunt probele de atletism, lupte, judoul, box, caiac-canoe și înot. În același timp nu putem spune că celelalte federații, mai puțin dezvoltate, nu au susținere financiară. Au și ele, dar când vezi că Campionatul Republicii se desfășoară la un nivel foarte modest, se înțelege că încă e prematur pentru investiții mai mari.

Dar este un fenomen normal. În toată lumea există concurență, ca și la fotbal, ca și în alte sporturi. Și la noi trebuie să existe o concurență sănătoasă între federații. Așa se face performanță. Avem probe de sport precum arcul sau scrima, unde încet câte încet apar sportivi, unul, doi, dar apar sportivi, și în momentul în care vor avea mai mulți sportivi de valoare, pregătiți să concureze pentru întâietatea mondială, atunci vor beneficia de o susținere și mai bună.

C: Pe câți sportivi mizează Moldova la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud și care sunt obiectivele de performanță?

N.J.: Deja avem doi sportivi calificați. Vor fi maximum trei, poate patru. Nu avem nici condiții climaterice și nici surse financiare pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă. Obiectivul e firesc, să evolueze cât mai bine. Reieșind din rezultatele lor destul de modeste, nu ne așteptăm să ajungă pe podium. Dacă încă să ne uităm ce sportivi are Rusia, Norvegia,etc. La etapa dată ne bucurăm pentru prezență. La jocurile de iarnă am avut cel mai bun rezultat, locul 8 la Torino cu Levcencova.

C: Printre ei va fi și austriacul Cristopher Horl, care de regulă reprezintă țara noastră la turneele internaționale. Considerați naturalizarea sportivilor străini o soluție viabilă?

N.J.: Iată cum a fost: Îndată după proclamarea independenței, Comitetul Internațional Olimpic ne-a invitat în vizită la ei, unde ne-au sugerat că ar fi benefic să avem sportivi, chiar și de origine străină, care ne-ar reprezenta statul la JO. La acea etapă, naturalizarea a purtat însemnătate strategică de promovare a țării. Actualmente, naturalizarea masivă nu este importantă pentru noi. Însă, avem exemplul fraților Tarnovschi, unul foarte relevant în plan de dezvoltare. Când i-am adus aici din Ucraina, erau încă juniori. Tineri la început de drum, dar plini de dorință. În timp au perseverat și au obținut o groază de titluri la juniori și tineret: campioni olimpici, campioni europeni, campioni mondiali.

Pe exemplul lor, au crescut astăzi Oleg Nuță și Ilie Sprâncean, campionii noștri mondiali printre tineri. Prin urmare, acum avem la caiac-canoe o trupă foarte bună. În acest sens, naturalizarea este o practică normală. Plus la toate, când urci pe podium important e să cunoști engleză, în rest, drapelul ridicat va spune totul pentru tine. Nimeni nu te va întreba unde te-ai născut.

C: La nivel de loturi naționale, sportivii sunt stimulați suficient? Aveți un program special pentru a-i ține aproape, să nu plece în străinătate?

N.J.: E greu ceva să întreprinzi când banii decid totul. Cariera unui sportiv trece repede. Unul poate să participe la două sau trei cicluri olimpice, altul poate doar la unul singur. Când a plecat de la noi Cristina Iovu, i-am spus în față: Cristina, rămâi aici. Mai bine să fii lider la tine acasă, decât una din mai mulți alt undeva. Totuși, ea a ales să evolueze pentru Azerbaidjan, pentru că Azerbaidjanul i-a promis mai multă finanțare. Acum putem spune că a fost o alegere greșită. Știm cu toții ce s-a întâmplat, a fost suspendată pentru dopaj și i-au fost retrase atât titlurile, cât și medaliile.

C: Cum asigură CNOS condițiile necesare sportivilor moldoveni pentru participarea la Olimpiada, dar și la competițiile internaționale?

N.J.: Am menționat programele Solidarității Olimpice. Noi avem și bursieri olimpici, un program care a demarat anul acesta. Avem 15 sportivi care primesc de la Solidaritatea Olimpică 535 de dolari lunar, pentru cheltuielile pentru pregătire. De fapt, statul este responsabil pentru pregătirea sportivilor pentru Jocurile Olimpice, noi răspundem doar pentru participare. Noi nu suntem responsabili pentru pregătirea sportivilor. Noi beneficiem de foarte puțini bani publici. Banii publici se duc toți în sistemul statal. Noi suntem o asociație obștească. Încercăm să le creăm condiții.

Cu ajutorul Solidarității Olimpice și a Federației Internaționale de Atletism am renovat pista de alergări. La JO aveam am avut doi sportivi în primii zece, deși, practic nici stadion nu avem. În primăvară vor demara lucrările de amenajare a vestiarelor și a holurilor, de care este responsabil gestionarul stadionului, Ministerul Afacerilor Interne. Pista aceasta de la Dinamo este una dintre cele mai moderne, ne va sluji încă mulți ani înainte.

C: De la o ediție la alta, tot mai puțini sportivi moldoveni evoluează la Jocurile Olimpice de Iarnă. Tendința a început în 2014, când la Olimpiada de la Soci Republica Moldova a participat doar cu patru sportivi, adică cu trei mai puțini decât la două ediții precedente, la Vancouver și Torino.

N.J.: Nu ar fi corect să apreciem în felul acesta. Nu tindem să avem cât mai mulți sportivi la jocuri. Dacă ar fi așa, trimiteam și noi șapte-opt participanți. Pur și simplu nu are rost să mergem cu sportivi nepregătiți, doar de dragul prezenței. Vă dau și un exemplu în acest sens: Georgia tot pleacă cu un sportiv la jocuri, deși au și bază, au și condiții. Din partea lor va evolua doar un cuplu de dansatori pe gheață. Mai mult decât atât, sportivii sunt de origine georgieni, dar stau în Rusia. Desigur, ne-am dori să avem cât mai mulți sportivi, dar nu avem nici calificări la probele de iarnă.

C: Se resimte o lipsă de atitudine în rândurile sportivilor?

N.J.: Într-o oarecare măsură, da. În perioada sovietică se punea accentul pe patriotism: pentru țară, pentru neam. Pe acele vremuri, pentru o șansă de participare în lotul uniunii la JO luptau sute de sportivi din toate republicile sovietice. Concurența era enormă. De aceea, mulți sportivi talentați, candidați pentru titluri mondiale așa și nu au evoluat la JO. Acum sportivii sunt mult mai favorizați. Orice campion național obține aproape automat ieșire la campionatele europene.

Cu toate astea, constatăm o decădere a concurenței și a responsabilității în rândurile sportivilor. S-au schimbat generațiile. Acum tinerii se preocupă mai mult de bunurile materiale. Dar, noi trebuie să ne dăm seama că avem de concurat cu rușii, cu americanii, cu germanii, cu francezii, țări mari, țări cu tradiții, țări care rezolvă probleme de alte dimensiuni. Ei nu se preocupă din ce resurse să asigure sportivii cu o alimentație sănătoasă sau cum să-i echipeze. Ei au tehnologii, baze performante,ei fac performanță, dar noi luptăm ca să supraviețuim. De la o ediție la alta devine tot mai dificil să te califici.

Dacă doi ani în urmă se calificau 22-25 de luptători pe o categorie de greutate, acum se califică 16. Respectiv, numărul participanților noștri s-a redus cu 30%. Într-un moment dat ne vom pomeni că în sporturile unde avem tradiții, precum luptele greco-romane, boxul, atletismul, nu vom mai avea echipe de participare.

C: Moldova nu va putea participa la Campionatul Mondial de haltere din acest an şi nici la cel european de anul viitor. Federaţia Internaţională de Haltere a suspendat lotul Moldovei pe un termen de un an, pentru dopaj. Cum s-a ajuns la asta? Cine se face vinovat?

N.J.: Cum s-a ajuns? Foarte simplu. Nu există o organizare în cadrul Federaţiei de Haltere. Sportivii se pregătesc necentralizat, sub vizorul nimănui. Fiecare sportiv îşi identifică pentru sine un medic, care nici măcar nu este monitorizat. Cu cine s-a înţeles, cu acela şi se pregăteşte. Aceste lucruri trebuie reglate la nivel de minister, de federaţii. Pentru fiecare tip de sport trebuie desemnaţi specialiști aparte: tu eşti medic responsabil pe halterofili, tu pe atleţi, tu pe canoişti, etc. E clar că pentru noi halterele e o probă strategică, unde regulat obținem rezultate bune. E o pierdere dureroasă.

C: Și ce măsuri au fost luate?

N.J.: Nici o măsură. Totul aşa şi a rămas. Cazul acesta trebuia clarificat. Cine e de vină? Cum s-a întâmplat asta? Nimeni nu făcut nici o investigaţie. Nici federaţia, nici noi şi nici ministerul. E un lucru intolerabil. Precedentul acesta poate să se repete atât în alte federaţii, cât şi din nou la haltere.

C: Mai ales că a fost și precedentul lui Tarnovschi la JO.

N.J.: Așa e, deși mai târziu m-am convins că a fost un caz politizat.

C: Ce aveţi în vedere?

N.J.: Cu două săptămâni înainte de competiții, pe opt iulie, Tarnovschi a fost testat negativ. Dar, când au venit noaptea, deja în Orășelul Olimpic, să-l testeze repetat, am zis că ceva nu e curat. Și așa și a fost. Mai târziu s-a dovedit că primul test, făcut de Federația Internațională de Canotaj, a arătat că este contaminat. Deschiderea jocurilor a avut loc pe 5 august.

La această dată, cei de la federație deja de mai bine de două săptămâni cunoșteau că la Tarnovschi testul nu e în regulă, și totuși l-au validat. Potrivit regulamentului ei trebuiau să-i interzică să participe. Tarnovschi a intrat în competiție pe 15 august. Până atunci a stat 10 zile în Orășelul Olimpic. Se cere de la sine întrebare: de ce l-au admis? De ce nu au anunțat pe nimeni că e contaminat?

Mai mult decât atât, dacă Tarnovschi s-ar fi dopat în mod conștient, dar el nu știa că e contaminat și a continuat să primească aceleași medicamente și la JO. În acest mod a ieșit că înainte de jocuri a arătat negativ, iar la jocuri pozitiv. Și pe urmă, cum au zis ei că e hormon de creștere. Hormonul de creștere nu-l beai într-o seară, el se menține în sânge luni bune. E un caz foarte suspect. Consider că Federația Internațională de Canotaj a comis o greșeală de neiertat. Tarnovschi este un sportiv tânăr, foarte talentat. Sportivi ca el nu apar în fiecare zi. Nici 20 de ani nu avea când a fost la JO.

C: Ați încercat să discutați cu cei de la Federația Internațională de Canotaj?

N.J.: Am vorbit după aceea cu reprezentanții federației, dau din mâini și zic: „Ce să-i facem? Asta e situația”.

C: De ce ministerul nu a reacţionat? Nu are pârghii de influență?

N.J.: Pârghia e una. Trebuie organizată o adunare cu toți reprezentanții federațiilor la care să fie stabilite angajamentele tuturor. În principiu, federațiile semnează contracte de asigurare care prevăd aceste momente, dar, de facto, nimic nu se întreprinde. Încă o cauză mai e și criza politică din cadrul ministerului. În ultimii șapte-opt ani au fost schimbați o mulțime de miniștri.

Venea un ministru, trecea acea perioadă de acomodare de care avea nevoie, nici nu apuca să intre în esența problemelor cum venea altul în loc. Și așa la nesfârșit. La toate mai pui că vin oameni care nu sunt din domeniu. Erau specialiști buni, n-aș vrea să le diminuez calitățile, dar fără cunoștințe în materie. Sportul e o substanță foarte fină. Nu oricine poate să-l gestioneze. El trebuie cunoscut din interior.

C: Ajungem la limită?

N.J.: Încet, încet da. Vom ajunge într-o situaţie când vom lupta pentru calificare, de medalii va trebui să uităm. Deşi, mai zic o dată, potenţial uman avem. Ne rămâne să investim în ei.

C: Vă mulțumim!

Dumitru Gracaliuc