[ X ]
(INTERVIU) Nicolae Chiroșca: Calitatea este cel mai bun promotor al unui brand şi în cazul brandurilor noastre acest principiu funcţionează perfect
12 Martie

Interviu cu Nicolae Chiroșca, proprietarul restaurantelor „La Taifas” și „Caravan”, pentru Almanah Politic 2020

Domnule Chiroşca, cum a fost anul 2020 pentru segmentul de piață pe care activaţi?

Destul de complicat. Pandemia de COVID-19 a afectat într-o măsură semnificativă sectorul HoReCa. Restricţiile impuse pe timp de pandemie nu aveau cum să nu-şi spună cuvântul. A trebuit să depunem eforturi mari pentru a supravieţui şi mă bucur că am reuşit acest lucru.

Nu ştiu cum a fost pentru alţii, dar, pe lângă pandemie, pentru noi anul a fost important şi din alt punct de vedere – am efectuat o analiză permanentă a factorilor care trebuie luaţi în calcul, activând în acest domeniu. Or, dacă ţii în vizor aceşti factori în permanenţă, îi analizezi, ai şi capacitatea de a lua decizii pe măsură, altfel cazi şi nu ştiu dacă te mai poţi ridica. De aceea, în businessul nostru nu există ani uşori, ci doar ani în care se munceşte mult şi se urmăreşte cu atenţie orice schimbare de situaţie. Iar dacă mai adăugăm aici şi pandemia, avem un tablou general al anului 2020 pentru noi.

Pe timp de pandemie, organele cu funcţii de control au fost mai puţin exigente. Cum a fost relaţia Dvs. cu aceste organe în 2020?

Ca şi în anii precedenţi. Adică bazată pe corectitudine. Dacă eşti corect în ceea ce faci, dacă respecţi legislaţia în vigoare, nimeni nu te va atinge. Pentru că abuzul din partea unui organ de control poate să apară doar atunci când există o bază oarecare pentru acesta, când undeva ai făcut ceva nu tocmai legal. De aceea, dacă vorbim despre abuzuri, trebuie să luptăm nu doar cu manifestarea acestora, ci şi cu cauzele ce conduc la apariţia lor.

Domnule Chiroșca, în ce măsură sunt „conectate” afacerile Dvs. la problemele țării?

Noi suntem parte a proceselor ce au loc în Republica Moldova și tot ce se întâmplă în țară are tangență directă cu activitatea noastră. Dacă sărăcia în țară se aprofundează, scade puterea de cumpărare a oamenilor, aceștia vizitează mai puțin localurile, e afectată cifra noastră de afaceri, aceasta numaidecât se răsfrânge asupra volumului de impozite pe care-l plătim la stat, dar și asupra locurilor de muncă pe care le deschidem. Sau, altă problemă majoră a societății – exodul masiv al cetățenilor peste hotare, combaterea căreia, consider eu, trebuie să fie o prioritate a Guvernului. Evident că, aceasta se răsfrânge asupra afacerilor în general, asupra consumului etc. O altă problemă este lipsa de calificare, dar şi lipsa de dorinţă a de a munci a tinerilor. De multe ori, nu e o problemă lipsa locurilor de muncă, după cum se spune. Locuri de muncă sunt, dar nu avem specialişti calificaţi care să le ocupe sau, pur şi simplu, chiar oameni care să dorească să muncească. De aceea, noi, ca și Guvernul, suntem interesați ca nivelul de sărăcie să se diminueze, ca să nu mai avem un exod atât de mare al cetățenilor peste hotare, ca să avem specialişti de înaltă calificare, oameni care vor să muncească, ca nivelul de viață în Moldova să crească etc.

Dar afacerile Dvs. sunt axate pe nivelul superior al societății…

Nu e chiar așa. Fiecare local dintre cele pe care le patronez e orientat spre un segment anume de consumatori. Spre exemplu, la „La Taifas” vin cei care pun accent pe bucătăria moldovenească, pe tradiții, obiceiuri naționale. La „Caravan” vin acei care pun accent pe bucătăria asiatică, în special pe cea japoneză și din Uzbekistan. Din câte vedeți, sunt categorii diferite din toate punctele de vedere și nu putem spune că toți acești oameni ar face parte din nivelul superior al societății. În genere, noi nu acceptăm diferențierea și plasarea clienților noștri pe nivele sociale – îi tratăm pe toți egal și suntem bucuroși de fiecare client.

Segmentul care ține de bucătăria națională, mai concret, restaurantul „La Taifas”, se bucură de succes printre străinii care ne vizitează țara sau printre moldoveni?

În egală măsură și de acest lucru se poate convinge oricine va vizita restaurantul „La Taifas”. Practic în orice seară veți găsi și străini, și cetățeni de-ai noștri, și pe noi ne bucură nespus că spiritul tradițiilor populare bucătăria noastră națională e apreciată și de străini, și de-ai noștri. De străini – pentru că astfel promovăm la nivel internațional bucătăria și tradițiile noastre (și vă asigur că avem cu ce ne mândri), iar de cetățenii noștri – pentru că eu am o convingere că poporul care-și cinstește trecutul, are și prezent, dar și viitor.

Apreciază moldovenii bucătăria japoneză și cea din Uzbekistan?

Înțeleg subtextul întrebării Dvs., probabil, vă gândiţi că am riscat atunci când am propus moldovenilor bucătării atât de exotice. Or, moldovenii își au propria bucătărie destul de dezvoltată. Nu neg, un anumit element de risc a existat, dar, vorba ceea: Cine nu riscă nu bea șampanie! Mă bucură nespus de mult faptul că riscul la care am mers cândva s-a îndreptăţit în timp și astăzi bucătăria uzbecă și cea japoneză ocupă un loc de frunte în preferințele moldovenilor, dar și a străinilor care ne vizitează țara și trec deseori pragul restaurantului „Caravan”.

Din cele spuse de Dvs., înţeleg că și în Moldova se merită să investeşti în brand…

Părerea mea personală este că în brand trebuie de investit nu atât bani (pentru promovarea lui), cât efort pentru a-l face să fie asociat de cât mai multă lume cu lucruri bune, frumoase. Calitatea este cel mai bun promotor al unui brand şi în cazul brandurilor noastre acest principiu funcţionează perfect. Oferă-i omului un produs de calitate, îmbinat cu o atmosferă plăcută, în care el să se simtă relaxat, detaşat de grijile cotidiene, şi altă investiţie în brand aproape că nu-ţi trebuie. Dar, să nu credeţi că e uşor să faci acest lucru. Or, asemenea gen de investiţie necesită un efort considerabil şi respectivul efort te determină în fiecare zi nu doar să fii la un anumit nivel, ci şi să încerci să te autodepăşeşti, să devii tot mai bun în ceea ce faci. Un brand aduce nu numai beneficii, ci şi multă responsabilitate. Or, odată ridicat la un anumit nivel, el te obligă la multe lucruri. Dar, cu siguranţă, construit şi bine consolidat, un brand te ajută să „navighezi” mult mai uşor şi să ai un spaţiu de manevră mult mai mare pe piaţă.

În genere, care restaurante în Moldova se bucură de succes?

Acele în care se pune mult suflet, se lucrează cu dedicație, este apreciat și stimat clientul, se investește în calitate etc. E greșită percepția că, dacă se bucură de succes bucătăria națională, cea caucaziană sau asiatică, e suficient să-ți deschizi un restaurant cu astfel de bucătărie și totul va fi bine. Cunosc mai multe cazuri când astfel de restaurante au falimentat sau au ajuns să o ducă foarte greu, iar cauza principală e abordarea superficială de care s-a dat dovadă.

Business-ul cu restaurante e o artă și pot reuși doar acei care îl percep anume astfel. După cum nu oricine poate face picturi reușite, poate scrie cărți geniale sau turna filme de mare succes, așa nu oricine poate reuși în business-ul cu restaurante.

Cum credeți că se va dezvolta business-ul cu restaurante în continuare?

Părerea mea este că se vor dezvolta doar acei pentru care business-ul nu e doar o modalitate de a face bani, dar, în primul rând, o pasiune ce pornește din suflet. Sunt sigur că pot reuși doar acei care au viziune, investesc în calitate și știu să corespundă așteptărilor clienților.

Inapoi la arhiva noutaților