[ X ]
(INTERVIU) Maxim Moroşan: Bălţi poate deveni un oraş modern, dezvoltat şi cu un înalt nivel de viaţă şi eu sunt gata să depun toate eforturile necesare pentru aceasta
12 August

În cadrul unui interviu acordat portalului Oficial.md, Maxim Moroşan, lider al organizaţiei teritoriale Bălţi a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, fondatorul mişcării obşteşti „Sunt bălţean”, a vorbit despre problemele cu care se confruntă locuitorii capitalei de nord şi cum poate fi asigurată dezvoltarea reală a oraşului.  

O: Dle Moroşan, în mai puţin de un an, Dvs. şi echipa Dvs., aţi implementat peste 100 de proiecte la Bălţi. Reieşind din experienţa acumulată, care este cea mai mare problemă cu care se confruntă locuitorii capitalei de nord?

M.M.: Cea mai mare problemă a oraşului Bălţi şi a bălţenilor este primarul Nicolae Grigorişin. Voi aminti şi cu această ocazie că, contrar tuturor regulilor democratice, el a devenit primar având susţinerea a doar 7% dintre bălţenii ce au participat la alegeri. Bălţenii nu l-au ales, deoarece ştiu nu din auzite că el nu cunoaşte problemele reale cu care se confruntă locuitorii capitalei de nord, nu are nici dorinţă, nici capacităţi pentru a influenţa cumva benefic calitatea vieţii bălţenilor. Grigorişin a fost pus în funcţie de puterea centrală (el a devenit primar în rezultatul jocurilor de culise făcute de reprezentanţii Partidului „Acţiune şi Solidaritate”) şi depune efort pentru a fi ca şi aceasta – după cum puterea centrală a distrus ţara, aşa şi Grigorişin, în fiecare zi, distruge Bălţiul. El trebuie oprit şi noi vom face asta. Tuturor trebuie să le fie clar – doar înlăturându-l pe Grigorişin din funcţia de primar, vom putea purcede la soluţionarea problemelor reale şi acute ale bălţenilor.

O: Ce probleme aveţi în vedere?

M.M.: Spre regret, în acest moment la Bălţi nu veţi găsi nici un domeniu de activitate, în care situaţia să fie minimum satisfăcătoare – începând cu calitatea drumurilor şi terminând cu sfera locativ-comunală. Peste tot domneşte haosul şi distrugerea şi aceasta se expune asupra calităţii vieţii bălţenilor. Şi nu e vorba doar de veşnicul argument – lipsa banilor. De multe ori e vorba despre lipsa interesului, despre lipsa iniţiativei, despre lipsa dorinţei primarului şi a echipei lui de a soluţiona problemele. Noi am demonstrat, în baza exemplului mişcării „Sunt bălţean”, că, dacă există dorinţa de a-i ajuta realmente pe oameni, multe probleme pot fi soluţionate uşor şi rapid. Spre regret, contrar aşteptărilor, eforturile noastre au determinat doar iritare din partea autorităţilor locale. Acum înţelegem deja că celor ce conduc capitala de nord nu le convine ca alţii să soluţioneze problemele oraşului. Pentru că oamenilor le apar întrebări către autorităţi: de ce alţii pot, dar voi nu? Dar pe noi nu ne interesează ce gândesc autorităţile locale – pentru noi e important să-i ajutăm pe bălţeni şi să arătăm, în baza exemplului propriu, că viaţa lor realmente poate fi îmbunătăţită!

O: De la ce trebuie să pornească transformările în oraşul Bălţi?

M.M.: Toate acţiunile îndreptate spre dezvoltarea capitalei de nord trebuie să pornească de la un plan concret, de la o strategie de dezvoltare clară, care trebuie să stabilească priorităţile, să ia în calcul posibilităţile reale şi perspectivele, dar şi riscurile posibile. Nu poţi acţiona la întâmplare – e nevoie de o abordare complexă. Cred că în viitorul apropiat noi vom putea propune bălţenilor o astfel de viziune, un astfel de document strategic.

Din păcate, până acum nu a fost nici un document strategic eficient, în baza căruia s-ar fi dezvoltat capitala de nord. Nimeni din foştii conducători ai oraşului nu a dispus de un tablou general, în baza căruia să fie elaborată o foaie de parcurs, ca tuturor să le fie clar ce concret avem, unde tindem să ajungem şi ce trebuie de făcut pentru a realiza obiectivele stabilite.

O: Vorbiţi ca un potenţial primar…

M.M.: Vorbesc ca un bălţean, pe care-l doare sufletul pentru oraşul său natal. Vorbesc ca un om care real crede că Bălţi poate deveni un oraş modern, dezvoltat, cu un înalt nivel de viaţă. Sunt gata să depun toate eforturile pentru realizarea scopurilor trasate!

Apropo, aş fi putut şi în continuare să ajut oraşului Bălţi şi bălţenilor în calitate de activist civic. Pentru mine politica niciodată nu a fost un scop în sine, dar, din cauza presiunilor, a interdicţiilor, a articolelor de presă comandate şi a altor metode murdare ale administraţiei locale, puse în aplicare împotriva mea şi a organizaţiei obşteşti „Sunt bălţean”, cu scopul de a ne determina să renunţăm la organizaţia noastră, echipa a decis să apeleze la susţinere politică din partea partidelor ce activează pe teritoriul RM.

O: De ce bogăţii dispune Bălţi şi care ar putea fi folosite pentru dezvoltarea oraşului?      

M.M.: În primul rând, bogăţia noastră de bază sunt oamenii. Nu din auzite ştiu că bălţenii iubesc oraşul nostru natal şi sunt gata să se implice activ în soluţionarea problemelor şi în dezvoltarea urbei. În al doilea rând, e vorba de moştenirea istorică bogată. Oraşul Bălţi tot timpul a fost un centru industrial important într-un stat imens, iar apoi într-o ţară independentă. E un mare potenţial şi, apelând la el, putem deschide cu totul alte perspective pentru oraşul nostru. Puterea şi poporul trebuie să facă front comun – numai astfel vom avea o viaţă mai bună. Spre regret, pentru actuala putere locală, orăşenii nu sunt potenţiali parteneri, care trebuie atraşi în soluţionarea problemelor comune, ci doar voturi necesare pentru a se menţine la putere şi a-şi soluţiona în continuare problemele personale. Dar ei greşesc dacă cred că vor reuşi să inducă în eroare oamenii – Grigorişin şi echipa sa şi-au demonstrat deja incapacitatea de a soluţiona problemele oraşului şi în această toamnă vor pleca la groapa de gunoi a istoriei. Iar echipa noastră, împreună cu bălţenii, va asigura acel nivel de viaţă, pe care capitala de nord şi locuitorii săi, cu siguranţă, îl merită!

Apropo, de interese personale – pe data de 16 august 2023 va avea loc o licitaţie de vânzare a unor terenuri mari în oraşul Bălţi. Avem destule motive să presupunem existenţa interesului personal a lui Grigorişin în această licitaţie, înainte de a pleca din funcţie. De aceea, la această temă vom reveni numaidecât.

O: Cum vedeţi viitorul oraşului Bălţi?

M.M.: Viitorul oraşului vom începe să-l construim deja în acest an şi el va fi anume aşa cum merită bălţenii – capitala de nord va deveni un oraş amenajat, modern, cu un înalt nivel de viaţă. Şi acestea nu sunt doar cuvinte frumoase, dar un program real cu care noi  mergem în alegerile locale – sunt scopuri care realmente pot fi îndeplinite şi noi vom demonstra acest lucru! Mai puţine vorbe – mai multe fapte!

 

 

Inapoi la arhiva noutaților