Interviu cu Maxim Masiutin, Director al companiei Ritlabs pentru Almanah Politic 2019
Cu ce rezultate înregistrate în 2019 vă puteţi mândri?
Cea mai importantă realizare a anului 2019 este lansarea unei noi versiuni a programului poştă electronică „The Bat! v.9”. Am lucrat mult la elaborarea acesteia, iar la bază a stat monitorizarea permanentă a necesităţilor curente ale utilizatorilor. În această versiune ne-am focusat asupra stabilităţii şi securităţii programului, dar şi am dezvoltat aspecte importante cu privire la funcţionalitate şi design. În 2019 am exportat produse utilizatorilor din 85 de ţări ale lumii, iar cei mai mulţi clienţi am avut în Rusia, Germania, Polonia, SUA şi Marea Britanie. Suntem cunoscuţi la nivel mondial, utilizatorii ne apreciază, iar noi ne putem mândri că, prin propriul brand, contribuim la dezvoltarea imaginii ţării.
În general, ce a însemnat anul 2019 din punct de vedere al evoluţiei, dezvoltării companiei Dvs.?
La baza evoluţiei companiei întotdeauna stau clienţii noştri, adică utilizatorii programului, care ne apreciază şi care ne provoacă la noi realizări. Interacţionăm direct cu ei pe platforma online şi suntem la curent cu aşteptările lor. Continuăm să ne dezvoltăm pentru a oferi clienţilor un produs pe măsura aşteptărilor şi încercăm să ţinem pasul ritmului rapid al schimbărilor tehnologice şi al provocărilor din exterior.
Cine sunt la moment clienţii Dvs. şi ce faceţi pentru atragerea de noi clienţi?
Clienţii noştri sunt utilizatorii care apreciază funcţionalitatea, siguranţa şi comoditatea unui client de gestiune a poştei electronice, precum este „The Bat!” şi versiunea mobilă a acestuia. Programul este potrivit pentru mediul corporativ, dar şi pentru utilizatori individuali. Acest program poştal, însă, nu este prevăzut pentru utilizarea în masă, ci este destinat mai mult utilizatorilor cu cerinţe deosebite: care gestionează un volum mare de corespondenţă electronică sau care doresc să păstreze mult timp un număr mare de scrisori, sau cei care doresc să păstreze în secret şi siguranţă mesajele electronice. Ţinem să menţionăm că programul „The Bat!” este adaptat şi pentru persoanele oarbe sau cu vedere slabă, care îl pot utiliza cu bandă sonoră.
De regulă, clienţii noştri sunt fideli, care deja mulţi ani la rând utilizează programul. Pentru a atrage clienţi noi, dezvoltăm în continuare softul, deoarece suntem conştienţi că, comunicarea prin email, la moment, este un lucru indispensabil şi firesc, la fel precum telefonul. Avem convingerea că, dacă facem un produs bun în segmentul nostru, vom avea şi clienţi.
Pe ce produse puneţi cel mai mare accent?
Din anul 1998 creăm programe care fac astfel încât activităţile cu poşta să fie productive şi eficiente. Principalele produse ale companiei noastre sunt clientul poştal The Bat!, versiunea portativă a acestuia – The Bat! Voyager şi serverul poştal BatPost.
Cum caracterizaţi evoluţia în 2019 a segmentului de piaţă pe care activaţi?
Sectorul IT se dezvoltă cu ritm rapid. În Republica Moldova s-a creat un mediu de afaceri mai favorabil pentru businessul IT decât câţiva ani în urmă, şi aceasta permite sectorului să fie unul competitiv. Companiile IT şi-au reunit activitatea în cadrul parcului IT virtual, lansat în 2018, „Moldova IT Park”. În anul 2019, numărul companiilor-rezidente ale parcului a crescut de la 310 până la 527, cu venitul total în anul 2019 de mai mult de 3 miliarde lei, ce constituie aproximativ 2% din Produsul Intern Brut (PIB) al Moldovei. Acum, aceste companii, prin forţe comune, contribuie la dezvoltarea sectorului IT. Aici mă refer nu doar la atragerea investiţiilor, promovare, instruire, suport şi dezvoltare, dar ţin să accentuez şi contribuţia asupra unui aspect social important precum atragerea şi menţinerea forţei de muncă. După cum ştim, în ultimii ani ne ciocnim cu problema lipsei de cadre calificate, din cauza migraţiei. În sectorul IT, însă, s-au creat asemenea condiţii ce permit companiilor să fie competitive pe piaţa forţei de muncă, atât pe plan local, cât şi internaţional. Un aspect al regimului fiscal avantajos presupune că din salariu nu se mai reţin impozite, astfel salariul a devenit unul mai atractiv. Prin urmare, locurile de muncă bine plătite din sectorul IT, permit atragerea şi menţinerea în Republica Moldova a specialiştilor talentaţi.
Ce tendinţe se prefigurează pe segmentul de piaţă pe care activaţi?
Deşi acum cota sectorului IT în economia Republicii Moldova este relativ mică, se evidenţiază o tendinţa fermă de creştere a acesteia. Chiar dacă în ultimii ani condiţiile de dezvoltare a sectorului IT sunt mai favorabile decât în trecut, dacă statul nu va fi capabil să le menţină, capitalul uman şi activele nemateriale (oameni şi obiecte de proprietate intelectuală), fiind foarte mobile, vor părăsi ţara foarte repede, cu puţine şanse de întoarcere înapoi. În plus, pentru favorizarea exportului direct de către companiile IT din Republica Moldova, statul trebuie să-şi onoreze acordurile internaţionale încheiate dintre Moldova cu alte state privind evitarea impunerii duble pe impozitul pe venit. Cu regret, statul nu le onorează în privinţa rezidenţilor parcurilor IT. Prin urmare, unele companii care ar putea să se înregistreze drept rezidente ale parcului, inclusiv şi companiile care ar putea să fie nou-create de către investitorii străini şi locali, preferă să nu activeze în Moldova deloc, sau să nu efectueze exportul direct din Republica Moldova clienţilor săi în alte ţări.
Ce prevede strategia de viitor a companiei Dvs.?
Tindem să devenim un lider mondial între producătorii de software în domeniul comunicaţiilor electronice – o companie cu cel mai bun suport al utilizatorilor şi cele mai bune oportunităţi pentru colaboratori. Urmărim scopul ca utilizatorii de orice dispozitive (telefoane, tablete, computere portative şi de masă, indiferent de sistemul operaţional cu care aceste dispozitive funcţionează), să plătească cu plăcere pentru programele noastre utile şi comode, care să le aducă bucurie şi să le facă viaţa mai bună.
Almanah Politic 2019