În cadrul unui interviu pentru www.oficial.md, administratoarea restaurantului „Pizza House”, Lilia Belaia a vorbit despre specificul localului, cartea de vizită a acestuia, dar și principalele realizări în cei opt ani de activitate.
OFICIAL: De când activează restaurantul Dvs. și cu ce rezultate vă mândriți până în prezent?
Lilia Belaia: Ne-am deschis în vara anului 2014. Pe parcursul timpului am reușit să adunăm foarte mulți clienți fideli, fapt cu ne mândrim nespus. Oaspeții desfășoară evenimente importante în incinta restaurantului, iar aceasta demonstrează că suntem solicitați, că putem ajuta și bucura clienții. Misiunea noastră este să facem oamenii fericiți – noi lucrăm pentru ei.
Care este specificul localului Dvs.? Ce-l face deosebit de alte restaurante?
L.B.: Noi ne poziționăm ca un restaurant de familie. Avem și un spațiu amenajat pentru copii, ceea ce este foarte comod. Copii se pot juca, iar părinții au ocazia să petreacă timpul la masă cu prietenii, rudele sau colegii. De asemenea, avem și o terasă de vară.
Ce ține de bucătărie, restaurantul tinde să satisfacă cele mai diverse cerinţe ale clienților. Pizzele le pregătim după o tehnologie italiană, din făină integrală, cu o perioadă de dospeală a aluatului de 48 de ore. Pentru preparare utilizăm diferite ingrediente neobișnuite, ce fac pizzele cu adevărat exclusiviste. Totodată, avem și o diversitate de bucate din carne și pește, salate, gustări cu specific al bucătăriei tradiționale din Balcani.
O.: Spre ce categorie de clienți vă orientați?
L.B.: Clienții noștri sunt în mare parte familiile, oamenii de vârstă medie. Și chiar dacă suntem situați în centrul sectorului Rîșcani, oaspeții noști se adună din toate regiunile.
O.: Care din bucatele Dvs. le considerați cartea de vizită a restaurantului?
L.B: Desigur sunt pizzele noastre neobișnuite (Pizza „Oriental” cu carne de miel, Pizza „Bianca dolce” cu ananas, Pizza „Hawaii”, „Black Pizza” cu somon, „Black Pizza” cu fructe de mare), dar și bucatele din carne (carne de miel, de vită, de porc și de pui).
O.: Cum credeți că va evolua sectorul Horeca în viitor?
L.B: Pentru că suntem oameni, vom avea mereu necesitatea să comunicăm între noi, vom avea nevoie de cultură. Restaurantele au devenit deja parte a vieții noastre, de aceea cu toții vom încerca să le salvăm – vom încerca să salvăm această stabilitate.
O: Ce planuri de viitor aveţi?
L.B.: Şi în continuare vom tinde să fim mereu la înălţimea aşteptărilor clienţilor noştri. Pentru noi, ei sunt membri ai marii noastre familii şi ca în oricare familie îi tratăm cu dragoste şi respect, încercând să le oferim ce e mai bun. Ne bucurăm de fiecare nou venit în marea noastră familie, iar pentru ca aceasta să devină şi mai mare, vom continua să surprindem cu tot inovaţii culinare, cu bucate exclusiviste, lucru care de fapt ne face deosebiţi şi ne asigură aprecierea celor care ne cunosc.