Este grafician, poet și în același timp pictează icoane. Este vorba despre artistul Iurie Brașoveanu, care fiind stabilit de mult timp peste hotare, continuă să aducă faimă Republicii Moldova și să promoveze valorile autohtone.

Lucrările artistului sunt condimentate cu simboluri, gânduri și mesaje profunde – „scrie ceea ce îi dictează sufletul și pictează autoportretul lui”. Ca un adevărat om de artă și în 2020 a fost cuprins de valul creației, și prin urmare a devenit Laureat al PREMIULUI săptămânalului „Literatura și arta”, a obținut Titlul de merit „Premium”, la Concursul „Eleganța Iubirii” – Creații literare și Artă în imagini, din Montreal, Canada, premiul special la Concursul național „Uniti per la legalita” din Italia, premiul UNU la Concursul Internațional „Elogiul iubirii”, secțiunea grafica și pictura, din România, a fost desemnat „OMUL ANULUI 2020”, la Gala Premiilor de Excelență a Academiei Națiunii Române. Despre creația sa, realizările personale și impactul pandemiei asupra activității artistice, ne-a vorbit Iurie Brașoveanu în cadrul unui interviu pentru CURENTUL.

CURENTUL: Pictura și poezia – de unde pornesc aceste pasiuni și cum reușiți să creați o simbioză între ele?

Iurie Brașoveanu: Cu poezia lui Mihai Eminescu am crescut de mic. Cărțile fiind frumos ilustrate, lăsau impresii plăcute. Au format în subconștient, ca un tandem – colac împletit în două forme, egale ca lungime, greutate și mărime – poezia care pictează, și pictura care scrie. Când scriu poezia e ceea ce-mi dictează sufletul, iar când pictez e autoportretul lui.

C: Ce semnificație are conceptul de artă pentru dumneavoastră?

I.B.: Arta e naștere, viață și moarte, toate frumos îmbinate cu o trecere dintr-o formă în alta. Conceptul de artă e conceptul de dragoste – un sentiment foarte emoțional în starea de fericire, unde simțul moral și estetic au contopire cu o altă persoană – O DĂRUIRE! Între mine și artă este o dăruire reciprocă.

C: Cunoaștem că sunteți stabilit de mulți ani în Italia. Cât de greu a fost să vă manifestați ca artist peste hotarele țării?

I.B.: A te manifesta ca artist peste hotarele țării nu este greu dacă ai în preajmă valoarea creației tale ca călăuză. Urmele care le lași în umbra ta fac un pod de lumină, care te înalță și îți permit să înțelegi rostul aflării tale pe drumul provizoriu.

C: În lucrări utilizați des simboluri ale culturii autohtone precum „Luceafărul”, „Pasărea măiastră”. Ce mesaj doriți să transmiteți publicului prin intermediul acestei simbolistici?

I.B.: Simbolismul este o Taină. Prin acest miracol, îl oprești pe spectator în fața operei tale, impunându-l să gândească, să mediteze. Doar cine poate vedea Lumina Luceafărului, va simți zborul și arderea din Pasărea Măiastră, roua de lângă rădăcinile copacului împletită în scară, treptele căruia ating cerul, oul – enigmă, inelul fără început și fără sfârșit contopit din apă și pământ, aer și foc… Oprește-te, Omule… și privește la Cer, căci ești un Simbol al Universului!

C: Dacă ne referim la genurile de artă, de ce anume „Grafica”?

I.B.: Am trecut prin circumstanțe atenuante ale vieții care mi-au marcat popasul mai evident prin grafică. Deoarece ea poate să conțină o combinație de text, ilustrate și culoare, fapt ce m-a îndreptat către premeditarea unei selecții. Realizez lucrări în acuarelă, ulei și pastel – pe pânză, lemn sau piatră, dar pe hârtia între alb și negru mă aflu în toate culorile Universului, în care distincția imaginară poate deveni ambiguă. În așa fel creez și combin simboluri, într-o formă reprezentativă de idei și imagini.

C: Ați lucrat recent la crearea portretelor grafice a mai multor personalități. Care a fost scopul acestui proiect?

I.B.: Mai degrabă este un TRIPTIC liniar al timpului: trecut, prezent și viitor, un ansamblu care se completează reciproc printr-un conținut comun – „OAMENI ILUȘTRI”, indiferent de vârstă, profesie sau aflarea lor în timp. Cel mai vechi triptic, datat între anii 1450-1460, se găsește în Biserica fortificată din Prejmer(Transilvania). În Mănăstirea Putna se păstrează un triptic pe care Ștefan cel Mare l-a purtat mereu cu sine, în termeni de specialitate e alcătuire ce se numește ,,GRUPUL DEISIS”. Acest album l-am compus dintr-un RETABLU invizibil pliat în trei și va rămâne în timp ,,ALTAR ZBURĂTOR” – cu recunoștință și prețuire pentru cei prezenți, și LUMINĂ pentru cei plecați în Eternitate.

C.: Pe lângă poezii și tablouri grafice, mai realizați și icoane. Care este rolul credinței în viața dumneavoastră, dar și în activitatea artistică?

I.B.: Să credem în Dumnezeu care a creat Universul. EL, care a existat înainte de veacuri și a dăruit frumusețea cosmică pentru oameni. Desenez pe hârtie un punct și o linie, dându-le viață, căci ele sunt mișcare și interval de timp ce merg împreună spre cele veșnice.

C.: Atunci când sursele de inspirație sunt epuizate, cum vă reîncărcați bateriile?

I.B.: Sursele de inspirație nu sunt epuizate, căci este Eminescu!

C.: Anul 2020 a fost unul dificil pentru toată omenirea. Cum v-a marcat pe dumneavoastră ca artist pandemia și consecințele ei?

I.B.: Am privit mult la Cer! În una din zile, când mi s-a contopit privirile cu Dumnezeu, l-am auzit spunând: ,,Mai am puțină răbdare pentru a privi de Sus la prostia omenească! Sunteți în al 8-lea Veac și el este ultimul!”

C.: Tot în 2020 ați fost nominalizat ca „Omul anului”, la Gala Premiilor de Excelență a Academiei Națiunii Române. Ce semnifică pentru dumneavoastră acest titlu?

I.B.: Este rezultatul muncii creative care semnifică recunoștința din partea unui consiliu de personalități de înaltă cultură spirituală, or puțini sunt acum care depășesc invidia și ura, punând pe piedestalul LUMINII – DRAGOSTEA, având curajul, puterea și dorința de a aprecia la justa valoare FRUMUSEȚEA din OM. Cu pietate pentru Excelența Sa, Domnul Valeriu Mocanu – Președintele Academiei Națiunii Române!

C.: Ce mesaj ați putea transmite tinerilor artiști în această perioadă complicată?

I.B: Fie ca Dumnezeu să-și reverse bunătatea asupra voastră și să vă dăruiască PACEA! ,,TAINĂ DUHOVNICEASCĂ! A Ta glăsuire, trâmbițează în – ecouri a doua venire!”, Iurie Brașoveanu.

Doina Buruiană