Iulian Fruntașu, ex-Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, doctor în științe politice, scriitor, într-un interviu pentru TRIBUNA, a vorbit despre ultima carte lansată, despre activitățile sale, despre ceea ce-l inspiră, s-a referit și la politica moldovenească, dar și a făcut dezvăluiri despre noile lucrări ce urmează să vadă lumina tiparului în viitorul apropiat.
TRIBUNA: Recent ați lansat noua carte „Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept”. Care sunt primele reacții, ce vă spun cititorii?
Iulian Fruntașu: Primele reacții sunt pozitive și am motive să cred că tendința aceasta va persista – până la urmă oamenii sunt ființe care acceptă provocarea ludică, a ideilor și imaginației. Chiar în epoca de piatră au existat indivizi care desenau pe pereții cavernelor sau povesteau povești în jurul rugului, iar alții îi urmăreau și le contemplau ideile, antrenându-se într-o comunicare ce a stat la baza societății, devenind ei înșiși vehicule ale mesajelor codificate ce țin de istoria și cultura civilizației. Altfel, dacă ar fi să revin la întrebare, atunci, da, reiterez: reacțiile atât ale cititorilor, cât și ale criticilor, sunt pozitive.
T.: Cui e adresată cartea „Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept”, pe lângă faptul că trebuie să aibă 18+ ani? Și, apropo… de ce e interzisă minorilor?
I.F.: Orice carte de ficțiune, prin definiție, este adresată tuturor cititorilor. Doar cărțile de specialitate sunt adresate unor categorii concrete de cititori, altfel nu există vreun grup oarecare pe care l-am avut în vedere atunci când am scris cartea. Într-un fel, sunt mai multe istorii ale vieții noastre prinse într-o tranziție interminabilă, cu multiplele drame și realizări, cu speranțe și deziluzii. Am încercat să surprind autenticitatea umană în toate manifestările sale care, până la urmă, clădește destinul fiecărei persoane, precum un zidar. Nu sunt un mare fan al lui Margaret Thatcher (deși am participat la înmormântarea dânsei, iar serviciul divin la Catedrala St. Paul a fost, trebuie să recunosc, de excepție), însă fostul prim-ministru britanic a susținut odată, nu fără temei: „Fiți atenți la ce gândiți, pentru că gândurile vor deveni acțiuni. Fiți atenți la acțiuni, căci ele vor deveni… obiceiuri. Urmăriți-vă obiceiurile pentru că ele vă vor forma caracterul. Acordați atenție caracterului, pentru că acesta vă va determina destinul.”
Altfel, cartea nu este interzisă per se minorilor, dar am considerat să inserez această mențiune din cauza limbajului licențios la care recurg unele dintre personajele cărții. După cum se întâmplă și în viață, de altfel, mai înjurăm, mai facem prostii. Literatura, până la urmă, nu ține de domeniul călugăriților, deși s-ar putea să ne surprindă ce se mai întâmplă prin cheliile mănăstirilor.
T.: La începutul cărții se menționează că „asemănările personajelor cu persoanele reale sunt întâmplătoare și rămân pe conștiința indivizilor cu imaginație bogată”… deci, citind-o, e posibil, totuși, să identificăm pe cineva care există în realitate? Cine sau ce v-a inspirat să scrieți aceste povestiri? Cum a fost procesul de scriere a cărții?
I.F.: Este un joc facil și foarte popular la noi: „Ghici, ciupercă, ce-i?” și am vrut să fac avertizarea aceasta, ca pe cutiile de țigări. Orice carte de ficțiune are o abordare sincretică, pot exista, evident, unele asemănări cu personaje reale, însă ele sunt mai degrabă caricaturale și nu reflectă realitatea. E și complicat în proza scurtă, de altfel, să ai prototipuri pe bune, e o limitare cumva naturală. Bine, poți să scrii o nuvelă precum „Moartea lui Ivan Ilici”, ca Tolstoi, și să-l ai prototip pe Ivan Mecinikov, procuror din Tula, fratele vestitului Ilia Mecinikov, laureatul Premiului Nobel pentru medicină, descendenți ai lui Milescu-Spătaru, apropo. Dar pentru asta trebuie să fii Tolstoi, adică genial. Eu, unul, n-am cum s-o fac, dar repet, dincolo de unele nume comice și absurde, trăsăturile, elementele de comportament și gândire se contopesc într-un complex în care nu poate fi semnalat specificul. Și nici nu este cazul, ficțiunea este despre altceva.
Procesul de scriere îl reprezintă notițele făcute, fragmente în laptop, multe versiuni la tipar, redactări etc., nimic special sau magic, sau ciudat. Nu mă închid, de exemplu, într-un butoi și aștept să vină muza, e un proces pe cât se poate de ordinar. Un whisky bun, ce-i drept, ajută, dar cu măsură.
T.: În general ce vă inspiră să scrieți?
I.F.: Trăiesc, de aia scriu, ce să spun? E o mâncărime, știu eu – o eczemă, poate păduchi. Asta sunt scriitorii – niște păduchioși!
T.: Când și cum ați început să scrieți… apoi să scrieți cărți?
I.F.: Cărțile m-au fascinat de mic. Mă țineam cu greu pe picioare, dar desfăceam cărțile la întâmplare și le mâzgăleam cu-n stilou – voiam să contribui și eu cu ceva. La început maturii mă alungau de lângă rafturi, dar după aia au renunțat filozofic: „Bă, ăsta va fi scriitor!”. De altfel, atunci când nu poți schimba ceva, e mai bine să fii filozof. Adică mai tot timpul. Ce să te ambalezi cu natura? Cu un lucru mai puternic ca tine?
T.: Din lucrările pe care le-ați semnat până acum, aveți una preferată – care e și de ce?
I.F.: Nu pot vorbi despre preferințe, nici nu prea le am, în general. Fiecare carte reprezintă o etapă specială. Prima, evident, ar fi cumva deosebită – Beata în marsupiu, pentru că este prima. A luat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova și a fost receptată extrem de bine în România. Apoi la Londra îmi apăruse o microantologie bilingvă engleză-română God’s Ear, a publicat și Romulus Bucur tot atunci, antologia sa, la aceeași editură Slow Dancer Press, gestionată de John Harvey. Am scris apoi un studiu O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812-2002 (a luat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru carte de istorie), după care – un volum de poeme bilingv român-englez St. Bosnia Blues, apoi antologia de versuri Să fi fost totul o mare păcăleală, și o carte de istorie/științe politice Eseu asupra încremenirii. O istorie subiectivă a Republicii Moldova.
T.: Diplomație, politică, televiziune, literatură… cum se leagă toate aceste domenii și unde v-ați regăsit cel mai mult/vă place cel mai mult?
I.F.: A-a-a, mai fac beton și sudez, apropo, dacă are nevoie cineva de lucrători… Nu sunt pompier, ce-i drept și nu opresc caii din mersul lor, dar altfel nici eu nu știu cum se leagă multe dintre lucrurile pe care le-am făcut și le fac. Probabil, îmi place să-mi încerc puterile în diferite domenii sau poate pur și simplu îmi place să trăiesc. E un sentiment extraordinar să fii în viață, cât de banal n-ar suna această afirmație, iar muncile variate îți oferă perspective nebănuite asupra oamenilor și a vieții.
T.: Ce activități mai aveți la moment, pe lângă scris?
I.F.: Păi încerc să ajut la transformarea economică a țării, atât cât pot și cât mă duce capul, la Zona Economică Liberă „Bălți”, unde avem un colectiv extrem de bine pregătit, în frunte cu un manager care ar putea conduce liber vreo companie ca Siemens sau Mercedes, la abilitățile sale, mai puțin apreciate aici, la justa lor valoare. Mai sunt și moderator al unei emisiuni de politică externă la TVR Moldova care apare duminica seara.
T.: E posibil să-l mai vedem pe Iulian Fruntașu într-o funcție publică, în diplomație, politică…? Vă doriți acest lucru sau…?
I.F.: Nu cred, eu ca vulpea cu strugurii acri… Dar altfel, admirând ultimele nominalizări în funcții de ambasadori, îmi dau seama că nici nănaș nu sunt, nici instabilitate psihică nu manifest, nu sunt carierist superficial sau individ care să asigure în viitor finanțări pe proiecte academice. Însă asta suntem noi, indiferent de culoarea politică – șmecheruși, țepari și miștocari, reprezentând absența unei culturi urbane, moderne, bazată pe meritocrație și rațiune. Mai mulți ani în urmă am fost implicat în negocierile de la Viena de la GCC privind adaptarea Tratatului Forțelor Armate Convenționale și a Deciziilor ulterioare de la Istanbul din 1999, care au condus la retragerea tancurilor și artileriei grele. Nu a fost o retragere completă, dar, trebuie să o recunoaștem – au fost retrase echipamentele din cele 5 categorii (cu asistența financiară a Occidentului). Dacă rămâneau – cred că există un alt scenariu în contextul curent al războiului rus-ucrainean. Actualii trepăduși de la guvernare s-ar fi bătut cu pumnul în piept pentru o asemenea performanță și ar obține decorații, promovări etc. Însă nu despre lamentare este vorba aici, am adus acest exemplu pentru a arăta dezinteresul total față de capitalul uman, fie aici în Republica Moldova în legătură cu persoanele care au, obiectiv vorbind, o experiență bogată în domeniu, fie în raport cu zeci și sute de mii de ioni și marii care au reușit în străinătate și care nu vor mai reveni, indiferent de retorica găunoasă a guvernanților. Acest lucru este cel mai grav – o înapoiere adânc înrădăcinată la nivelul mentalului colectiv, indiferent de generații sau forțe politice. Din acest considerent nu voi încerca să revin în serviciul public, nu-mi mai pot permite luxul să irosesc puținul timp pe care îl am, luptându-mă cu morile de vânt. Există lucruri mai importante.
T.: Privind dintr-o parte… cum ați caracteriza politica moldovenească?
I.F.: Clasa politică e la fel de incompetentă, poate mai puțin coruptă, deși sistemul știe să se descentralizeze și să digere, ca un șarpe boa gigant, pe oricine, inclusiv pe cei cu discursuri anticorupție. O clasă politică sub nivelul reacției la provocări, fără imaginație și perseverență. Pe de altă parte, știu că există câțiva manageri buni în serviciul public pe care îi respect pentru munca pe care o depun, dar sunt puțini și hărțuiți, din păcate. Sunt conștient și de impactul atitudinii pesimiste față de politică – până la urmă, există țări unde politicienii chiar sunt patrioți și competenți în același timp. Poate odată se va întâmpla și aici, eu însă cred că mi-am câștigat dreptul să fiu cumva mai reticent, după 30 de ani de tranziție interminabilă. Altfel, însă, depinde de perspectiva personală a fiecăruia. Eu am crezut că PLDM a reprezentat mizeria la care am contribuit și eu, nolens-volens, dar PAS va fi următoarea dezamăgire, una mai mare, după care alta, până la implozia irevocabilă a acestui proiect șubred din toate punctele de vedere – Republica Moldova. Din aceste considerente i-aș sfătui pe tineri să-și caute o altă țară (deși o fac și fără sfaturile mele), deoarece asta îi va trăsni, din nou și din nou, nu pentru că vrea, ci pentru că așa se întâmplă. Altfel, nu vreau să folosesc invective – înapoierea noastră a fost determinată de istorie, geografie, știu eu, este complicat, dacă nu și imposibil, să te sustragi unor procese cu sisteme de autoreproducere axate pe autodistrugere – o malfuncție genetică, într-un anumit sens – freaks, just freaks in a circus, – asta sunt politicienii moldoveni.
T.: Pe când următoarea carte? Despre ce?
I.F.: Anul viitor – a doua carte de proză scurtă și o carte de poezie. Mai lucrez și asupra unui roman. Iau în calcul o carte de istorie, una interesantă, cu râul Nistru în calitate de personaj. Văd cum mă mișc, ambițiile sunt mari, dar timpul este limitat. Sper să realizez cel puțin o parte din ce-mi propun.
T.: Și pe final, cu siguranță că sunt doritori și vor să știe… unde poate fi găsită „Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept”?
I.F.: În librării. Chiar sâmbătă am trecut pe la „Librarius” vizavi de Palatul Național și aveau câteva exemplare. Altfel, să-mi scrie la cartefruntasu@gmail.com și rezolvăm – pot s-o trimit cititorului (cu autograf!), oriunde pe lumea asta!
