Interviu cu Irina Vlah, fondator și președinte al Platformei Moldova, pentru locals.md despre experiența și lecțiile învățate în politică, cele mai memorabile acțiuni în funcțiile de deputat, membru al Guvernului, guvernator al regiunii găgăuze, prioritățile pe care ar trebui să le aibă președintele Republicii Moldova etc.
Î: Dna Vlah, Dvs. sunteți unul dintre cei mai experimentați politicieni și lideri din Republica Moldova, cu o experiență politică de peste două decenii. Ați putea să ne spuneți ce lecții ați învățat din politică?
I.V.: Prima lecție pe care am învățat-o este că cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un politician este capacitatea de a uni societatea, de a crea. Tot timpul am ținut cont de acest lucru și m-am străduit să creez, să construiesc ceva, dar nu să distrug (cum, din păcate, aleg să facă mulți politicieni de la noi); m-am străduit să unesc oamenii în jurul unor idei, principii, valori sau în cadrul unor ample proiecte cu scopuri bine determinate. Eu niciodată nu i-am înțeles pe politicienii care se conduc de principiul: separă (dezbină) și condu. Putem reuși ca societate în realizarea scopurilor pe care ale avem, numai fiind uniți. Și eu mă strădui să promovez acest mesaj pe toate căile posibile.
O altă lecție învățată în politică este că politicianul trebuie să aibă respect pentru diferite opinii, nu doar pentru cele care-i convin. Din păcate, prea puțini astfel de politicieni avem. La moment, în politica din Republica Moldova există prea multă intoleranță pentru alte opinii, prea multă ură și înverșunare și acest lucru nu e deloc normal.
Încă o lecție pe care am învățat-o în politică este abilitatea de a negocia. Și iarăși spun cu un mare regret că în politica din Republica Moldova foarte puțini au capacitatea de a negocia profesionist și de a ajunge la compromisuri rezonabile. Iar efectul/rezultatul îl vedem practic în fiecare zi și el nu e deloc benefic pentru dezvoltarea noastră ca stat, ca societate.
Î: În general, ce înseamnă politica pentru Dvs. și de ce ai decis că această profesie anume vi se potrivește cel mai bine?
I.V.: Este calea cea mai directă și mai eficientă care îmi permite să mă implic și să schimb în bine viața oamenilor. Politica îți oferă tot instrumentariul necesar în acest sens. Știu că unii politicieni percep politica ca pe o posibilitate de a-și satisface interesele personale, alții vin în politică din orgoliu, a treia categorie (și ei, din păcate, sunt foarte mulți) percep politica ca pe un mijloc de îmbogățire. Toți acești oameni sunt extrem de periculoși, mai ales atunci când ajung la putere – unii își umplu buzunarele, alții lucrează ca CV-urile lor să arate cât mai bune și ulterior să obțină job-uri bine plătite peste hotare. Și practic nimeni nu se gândește la țară, la problemele oamenilor, cum ele pot fi soluționate.
Riscând să fiu acuzată de lipsă de modestie, voi menționa, totuși, că, în peste două decenii de când fac politică, tot timpul am pus interesele oamenilor în capul mesei, iar rezultatele pe care le-am înregistrat sunt o dovadă în acest sens. Eu tot timpul am spus: dacă un politician vrea să facă bani, atunci să se ducă în business; dacă un politician are orgolii nesănătoase sau obsesii, să se adreseze la specialiștii care se ocupă de așa cazuri; iar dacă ai venit în politică – fii bun și lucrează pentru țară, pentru oameni.
Î: Care este prima amintire care vă vine în minte din perioada când erați deputat în Parlament?
Pentru mine este important să avem o tânără generație educată și sănătoasă, de aceea tot timpul m-am opus tentativelor întreprinse în acest sens.
Î: Și dacă e să vă provoc să ne spuneți care a fost cea mai plăcută amintire din perioada cât ați fost membru al Guvernului…
I.V.: Atunci, cu siguranță aș menționa inițiativa legislativă care prevedea creșterea salariilor medicilor și profesorilor. Aceste două categorii joacă un rol extrem de important în orice societate, inclusiv în societatea noastră și noi trebuie să folosim orice oportunitate pentru a le face viața mai ușoară. În general, fiind membru al Guvernului (iar eu am lucrat cu șapte prim-miniștri: Gaburici, Streleț, Filip, Sandu, Chicu, Gavriliță, Recean), am venit cu mai multe inițiative, care reieșeau din interesele cetățenilor. Unii premieri au fost destul de receptivi și am reușit să promovez respectivele inițiative, alții – nu. Cei mai insensibili la problemele oamenilor s-au dovedit a fi premierii promovați în funcții de PAS: Sandu, Gavriliță și Recean.
Î: Care considerați că au fost cele mai bune rezultate ale Dvs. în funcția de bașcan al autonomiei găgăuze?
I.V.: Un rezultat bun a fost faptul că absolvenții din autonomia găgăuză nu mai părăsesc masiv Moldova (la începutul mandatului mei rămâneau în Moldova 25% din absolvenți, la sfârșit – aproximativ 90%).
Un alt rezultat bun consider că este consolidarea locuitorilor din autonomia găgăuză. La alegerile din 2019 pentru candidatura mea, dar și pentru programul de dezvoltare al autonomiei au votat 92% din participanții la alegeri.
Împreună cu echipa, am înregistrat rezultate bune și în domeniul dezvoltării rurale. Tot timpul m-am condus de ideea că e important să existe viață în sat, iar pentru aceasta fiecare localitate rurală trebuie să aibă școli, grădinițe, centre medicale, drumuri și iluminat stradal (aceasta reduce criminalitatea). Oamenii merită confort și ne-am străduit să-l asigurăm, în măsura posibilităților.
La concret, de fiecare dată am venit cu sprijin puternic pentru maternități și copii; am asigurat grădinițe gratuite, inclusiv am venit cu soluții pentru sugari; am organizat operații complexe gratuite în străinătate pentru copii sub 18 ani; sute de studenți au studiat gratuit la cele mai bune universități din Moldova (universități medicale, tehnice și pedagogice).
De asemenea, am muncit mult și mă bucur că avem rezultate concrete în ceea ce ține de creșterea natalității și diminuarea exodului de populație.
Î: Acum tema principală de discuții în societatea noastră este alegerile prezidențiale. În opinia Dvs., ce priorități ar trebui să aibă președintele Republicii Moldova?
I.V.: În situația concretă în care suntem, prioritatea numărul unu a președintelui Republicii Moldova trebuie să fie asigurarea păcii. De asemenea, o prioritate trebuie să fie grija pentru oameni. Președintele, ca o mamă, trebuie să aibă grijă de copiii săi (de cetățeni), să le dea siguranță în ziua de mâine și în viitor.
Pentru mine, Moldova este o familie mare. Dacă aș fi președinte, aș avea grijă de toată lumea, indiferent de viziuni sau de limba vorbită, pentru că toți cetățenii sunt poporul nostru. Îmi doresc ca toată lumea să se simtă confortabil în Moldova și să simtă respect din partea statului.
Î: Dacă ați decide să candidați și ați deveni președinte al RM, care ar fi primii trei pași în această funcție?
I.V.: Aș aduna liderii partidelor, ai celor mai cunoscute organizații, mai multe personalități și le-aș spune că timpul divizării în Moldova a trecut, că trebuie să fim uniți, pentru că numai astfel putem reuși ca stat, ca societate.
Apoi, aș iniția programe scopul cărora ar fi suportul pentru familiile tinere, pentru educație de calitate și pentru dezvoltarea afacerilor.
De asemenea, aș demara procesul de recunoaștere internațională a neutralității Republicii Moldova și aș solicita garanții internaționale că Moldova nu va fi atrasă în scenarii ce ar pune în pericol pacea.
Într-un cuvânt, aș face totul pentru a asigura pacea, consolidarea societății și dezvoltarea armonioasă a țării.