[ X ]
(INTERVIU) Ion Sula: „Consumatorul din Republica Moldova merită doar produse alimentare calitative, sigure și împachetate corespunzător”
21 Februarie

Interviu cu Ion Sula, Director General al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor

Domnule Director General, datorită prezenţei permanente online şi în presă pe parcursul anului 2018, mulţi ar crede că nici nu aţi plecat de pe scena politică mare. Cum aţi reuşit să fiţi în ochii tuturor, deşi nu aţi deţinut funcţie publică?

Un lucru pe care mulţi dintre colegii mei l-au înţeles mai demult, este că eu nu pot sta deoparte de acţiune. Or, eu nu mă leg de funcţii pentru a-i ajuta pe cei din jur. Satul meu, raionul meu, prietenii, sectorul agro-industrial în general au nevoie de soluţii rapide şi nu voi refuza să mă implic doar motivând că nu deţin o funcţie la un anumit moment. Plus că, în virtutea experienţei anterioare, am acceptat în 2018 să devin consultant naţional pentru diferite proiecte de suport pentru producătorii autohtoni. La nivel local, colegii din Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Struguri de Masă din Costeşti au cerut suport în activitatea Asociaţiei şi m-au ales Preşedinte, avem mult de lucru şi acolo, doar 25% din strugurii exportaţi din Republica Moldova provin de la Costeşti. Şi da, consider că ar fi cazul ca mai mulţi dintre funcţionarii cu stagiu să conştientizeze importanţa şi puterea presei şi a reţelelor sociale. Trebuie să fim aproape de oameni şi fizic, şi online!

Care este rolul familiei în ceea ce aţi realizat în 2018?

Familia pentru mine constituie pilonul de bază în absolut orice acţiune. Noi împreună am decis, cu mult timp în urmă, ca toate hotărârile importante să le discutăm acasă. Suntem o familie mare şi practic orice rezultat pozitiv din acest 2018 atât de învolburat este datorat în primul rând celor dragi, ei mi-au fost inspiraţia şi motivaţia. Ne bucură ca părinţi toate rezultatele deosebite ale copiilor de la învăţătură, sport, dar şi rezultatele extracurriculare. Iar părinţii încerca să-i ţin aproape, deseori ei mă ajută mai mult decât aş putea eu să le fiu de folos.

Sunteţi cunoscut ca un aprig promotor al tinerilor în funcţiile publice şi pledaţi pentru întoarcerea tinerilor de peste hotare. Consideraţi că în 2018 s-au făcut paşi reali în acest sens?

Absolut! Programele de susţinere a tinerelor familii, inclusiv cele de genul „Prima casă” 1, 2 sau 3, vor schimba multe vieţi tinere şi vor avea un impact major inclusiv asupra sporului natural, mai ales în cazurile familiilor care deja au cel puţin un copil. Reforma Guvernului, care poate ar fi trebuit să fie implementată cu câţiva ani mai devreme, a permis accesul tinerilor la mai multe funcţii de răspundere, respectiv la mai multe şanse de afirmare. Modificările cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar la fel avantajează angajarea pe termen lung a tinerilor în structurile de stat. O altă direcţie de dezvoltare sunt programele de stat pentru susţinerea tinerilor antreprenori, vorbesc mai ales despre cele care prin suportul Guvernului şi al partenerilor de dezvoltare oferă finanţare în avans pentru tineri şi femei, acestea vor avea un impact sesizabil în cel mai scurt timp. La rândul meu, voi încerca, cât de curând, să promovez mai multe propuneri de stimulare a tinerilor antreprenori cu ajutorul colegilor din Partidul Democrat din Moldova.

Care sunt circumstanţele care v-au determinat să reveniţi la ANSA? Cum aţi găsit instituţia?

Am ajuns la Agenţie la propunerea echipei politice de la PDM, după ce ex-Directorul General a fost nevoit să plece. Este o onoare să conduc această instituţie şi să continui proiectele începute cu câţiva ani în urmă. Sunt un om al echipei şi voi fi acolo unde este nevoie de mine. Pe de altă parte, eu practic nu am fost niciodată departe de ANSA, activitatea mea privată fiind strâns legată de domeniul siguranţei alimentelor. Referitor la situaţia din cadrul Agenţiei, vreau să subliniez că ANSA este o instituţie puternică cu oameni pregătiţi şi determinaţi, care au nevoie doar de o anumită susţinere întru consolidarea echipei şi desigur de o revitalizare a proiectelor cu instituţiile omoloage şi cu partenerii de dezvoltare. Trebuie să construim parteneriate stabile cu producătorii din sector, asociaţiile şi grupurile sunt gata să ne susţină. De lucru este. Suflecăm mânecile sau ne căutăm de lucru în altă parte.

În 2018 s-a atestat o creşterea constantă a exporturilor, fapt care înseamnă că mărfurile noastre au atins deja calitatea solicitată de consumatorii care ştiu ce trebuie să cumpere. E meritul producătorului sau e vorba de un efort comun?

Într-adevăr este îmbucurător faptul că avem producători autohtoni care exportă produse agricole de la noi în UE, iar semnarea Acordului de Liber Schimb şi Aprofundat a avut un impact pozitiv exponenţial pentru comerţul extern al Republicii Moldova, modificând complet balanţa exporturilor. Pot să afirm cu certitudine că produsele moldoveneşti sunt deja mult mai competitive, la acest capitol înregistrându-se progrese semnificative, inclusiv cu aportul proiectelor internaţionale, implicarea fermierilor, a Guvernului şi desigur a ANSA. Au fost întreprinse numeroase acţiuni inclusiv pentru eliminarea barierelor ce ţin de perfectarea actelor permisive sau prin introducerea reglementărilor tehnice moderne şi preluarea standardelor europene şi internaţionale. În concluzie, doar prin eforturi conjugate se pot obţine rezultate pozitive, deoarece totul stă în dorinţa noastră de a progresa şi de a deveni competitivi. Pe de altă parte, mă simt obligat să vă spun că şi consumatorul din Republica Moldova merită produse alimentare calitative, sigure şi împachetate corespunzător. Or, piaţa internă a evoluat, inclusiv cerinţele consumatorilor.

De obicei, golurile care există pe piaţa internă sunt acoperite din importuri. Care este atitudinea dvs. referitor la cantitatea şi calitatea produselor alimentare importate?

Valoarea importurilor de produse alimentare este evaluată la mai mult de 700 mln. $ anual, de aceea la toate întâlnirile pe care le am cu producătorii autohtoni, eu vin cu îndemnul de a-şi îndrepta atenţia spre consumatorul autohton, inclusiv prin diversificarea producţiei şi substituirea importurilor. Mai mult, am insistat, în funcţia mea de ministru, să modificăm legislaţia pentru înlocuirea la maxim a importurilor de produse agroalimentare cu produse autohtone. Desigur, ultimul cuvânt îi aparţine consumatorului, iar pentru educarea consumului raţional de produse autohtone sunt necesare investiţii solide atât din partea producătorului, cât şi a statului.

Care sunt obiectivele dvs. pentru 2019 şi care sunt ţintele spre care tindeţi pe termen lung?

Anul 2019 va fi unul cu o încărcătură deosebită pentru Republica Moldova şi vă pot spune că nu îmi permit să stau deoparte în astfel de momente. Se anunţă o campanie electorală parlamentară dură, în care se va decide menţinerea republicii în ritmul de creştere stabilă sau va fi aruncată în haos şi or avea loc schimbări de orientare geopolitică. Iar toţi cei care mă susţin vor depune eforturi ca socialiştii ca forţă centrifugă şi separatistă să nu obţină controlul noului Parlament. Apoi, în vară mai urmează un examen democratic complicat – alegerile locale, şi acolo vom pune umărul pentru oamenii capabili.

Pe termen mai lung aş vrea să mă asigur că toate proiectele începute în 2014-2018 vor fi implementate, iar rezultatele sunt cele aşteptate de cetăţeni. Iar în plan personal, planific să-mi extind domeniile de competenţe, pentru că în situaţia actuală, sectorul agro-alimentar are nevoie de suport din foarte multe domenii conexe şi chiar trebuie multă implicare.

Sursa: Almanah Politic 2018

Inapoi la arhiva noutaților