trenduri
În cadrul unui interviu, Ion Gîlcă, expert, om de afaceri, s-a referit la reforme şi la domeniile prioritare din acest punct de vedere.
T: Dle Gîlcă, despre reforme se vorbeşte constant deja de vreo trei decenii încoace. În opinia Dvs., ce a reuşit Republica Moldova din acest punct de vedere până în prezent?
I.G.: Aţi observat corect că despre reforme doar se vorbeşte, dar la modul practic nu s-a făcut mai nimic. Cu mici excepţii, în 33 de ani de independenţă în Republica Moldova noţiunea de reformă a fost abordată mai mult ca parte a discursului politic, dar nu ca proces real, ce ar fi trebuit să cuprindă domenii de activitate întregi. Chiar şi atunci când s-a declarat sus şi tare că demarează o anumită reformă, în cel mai bun caz s-a acţionat fragmentar, s-a mers pe practica jumătăţilor de măsură, iar abordările nu au fost complexe. Pentru că o reformă, dacă-ţi doreşti cu adevărat să genereze efecte benefice, trebuie tratată în întreaga ei complexitate, cu asumarea şi a unor părţi mai puţin plăcute, nu doar a rezultatelor frumoase. Din păcate însă în Republica Moldova niciodată nu a existat suficientă voinţă politică pentru a implementa măcar o reformă majoră cap-coadă. Tot timpul în capul mesei au fost puse interese înguste, de moment, iar în rezultat însăşi noţiunea de reformă a fost compromisă.
T: Ce reforme credeţi că se impun în mod prioritar în situaţia care se atestă în Republica Moldova?
I.G.: Deoarece, după cum spuneam mai devreme, reforme în adevăratul sens al cuvântului în anii de independenţă practic nu s-au făcut, acum e nevoie de reformat majoritatea domeniilor de activitate importante. Dacă vorbim de economie, atunci e necesară o amplă reformă a cadrului de reglementare. Dacă vorbim de justiţie, atunci trebuie să pornim de la constatarea că toate tentativele de reformare a domeniului au eşuat pentru că nu au avut la bază o analiză reală a situaţiei, ci doar intenţii nobile (cel puţin aşa s-a declarat). Nu s-a făcut evaluarea riscurilor aferente procesului de reformă, precum şi nu s-au luat în calcul posibile scenarii de gestionare a acestora. Dacă vorbim despre descentralizare şi autonomie locală, trebuie să înţelegem că acestea nu pot fi asigurate, la modul practic, fără o reformă bine gândită, discutată din timp cu toţi acei ce vor fi afectaţi de ea, şi implementată cu un larg consens la nivelul întregii societăţi. Dacă vorbim de administraţia publică centrală, trebuie întâi de toate să recunoaştem că încercările de reformă de până acum au fost făcute sub presiunea partenerilor externi, dar nu ca urmare a conştientizării necesităţii lor. Până când singuri nu vom înţelege cât de necesară este o reformă amplă în acest domeniu şi că beneficiari finali vom fi noi, dar nu partenerii de dezvoltare, toate încercările vor eşua. Dacă vorbim de educaţie, e nevoie să înţelegem că reforma în acest domeniu nu trebuie să ţintească confortul şi comoditatea, ci eficienţa. Şi mai important este ca o amplă reformă în acest domeniu să fie totalmente detaşată de politic. În momentul când politicul îşi va face simţită prezenţa, orice tentativă de a reforma domeniul va eşua.
Ar mai fi şi multe alte reforme necesare şi nu ştiu dacă acest interviu ne-ar putea oferi posibilitatea să ne referim la toate. Dar cred că şi cele cinci exemple menţionate mai devreme sunt suficiente în acest sens.
T: În ce domeniu credeţi că Republica Moldova are cele mai mari restanţe din punctul de vedere al reformelor?
I.G.: Este evident că cea mai mare restanţă o avem la capitolul reforma procuraturii. Şi nu o spun doar eu – acest lucru este recunoscut la nivel internaţional. În 1995, atunci când a aderat la Consiliul Europei, Republica Moldova şi-a asumat inclusiv obligaţiunea de a reforma procuratura. Deoarece această obligaţiune nu a fost îndeplinită nici până în prezent, Republica Moldova continuă să se afle sub procedura de monitorizare a Consiliului Europei. Apropo, suntem ţara care se află cel mai mult timp sub monitorizarea Consiliului Europei şi aceasta pentru că de 29 de ani nu ne îndeplinim angajamentul asumat în raport cu o reformă anume. Eu nu am nimic împotriva sistemului procuraturii, or nu se pune la îndoială profesionalismul procurorilor, însă simplu atest că avem o mare restanţă, care ne costă inclusiv imaginea în plan internaţional.
T: În opinia Dvs., cine ar trebui să se ocupe de reforme în Republica Moldova?
I.G.: Este o întrebare foarte bună, pentru că răspunsul la ea ne poate ajuta să înţelegem inclusiv şi de ce multe tentative de reformă întreprinse anterior în Moldova au eşuat. Părerea mea personală este că de reforme trebuie să se ocupe o autoritate naţională autonomă, care ar raporta Parlamentului, dar nu ar fi în subordonarea acestuia. Noi avem exemple de astfel de autorităţi în Moldova. Numai având o autoritate cu un asemenea statut şi pe platforma căreia s-ar regăsi specialişti puternici din toate domeniile de activitate importante, putem miza că reformele vor da rezultatul aşteptat. Până acum reformele au fost puse de cele mai dese ori pe seama unor structuri guvernamentale, dar niciodată nu a existat o structură de genul celei menţionate de mine. Structurile guvernamentale sunt nevoite să urmeze o anumită ierarhie, se împotmolesc deseori în relaţii interdepartamentale, în interese de alt gen. E evident că nu aveau cum să genereze eficienţă maximă. Consider că, doar schimbând abordarea, putem avea rezultate frumoase în ceea ce ţine de reforme.
T: În ce măsură ar trebui să ia în calcul factorii decizionali din Moldova experienţa altor ţări în promovarea reformelor?
I.G.: Eu zic că Republica Moldova este pur şi simplu obligată să studieze experienţa ţărilor cele mai relevante din punct de vedere al diferitor reforme. Nu trebuie să inventăm bicicleta pentru că chiar nu e cazul. Dar, totodată, nici nu trebuie să preluăm orbeşte în totalitate o reformă sau alta. Fiecare ţară îşi are specificul său şi ceea ce a mers bine undeva, nu înseamnă că automat va merge bine şi la noi. Conceptul unei reforme poate fi preluat, dar conţinutul, abordările practice numaidecât trebuie să i-a în calcul specificul Republicii Moldova. E o muncă titanică, care porneşte întâi de toate de la studii complexe, evaluări, ajustări, elaborarea indicatorilor de performanţă de către adevăraţi profesionişti, care astăzi, pot afirma cu mândrie că ţara noastră „încă” îi deţine, însă, paradoxal, cu regret atestăm că cei din urmă nu neapărat sunt atraşi în aceste procese, fiind divizaţi pe criterii politice, relaţii personale şi interpretări populiste, dar nu apreciaţi pentru profesionalismul lor. Cum am şi menţionat este necesar de a schimba accentele, de a ne unifica şi focusa pentru realizarea în echipă a obiectivelor comune, benefice ţării în care locuim. Şi toate acestea le poate face nu fiecare structură de stat în parte, care se confruntă cu necesitatea unei sau altei reforme, ci doar o autoritate naţională cu un statut de genul celui menţionat de mine mai devreme.
T: Dle Gîlcă, de ce e nevoie ca Republica Moldova să devină cu adevărat un stat care să promoveze reforme realiste şi cu efecte benefice?
I.G.: De trei lucruri: de voinţă, de viziune şi de capacităţi. Atunci când toate aceste trei lucruri se vor regăsi ca parte a unui tot întreg, Republica Moldova va porni cu adevărat pe calea reformelor, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.
