[ X ]
[ X ]
[ X ]
(INTERVIU) Igor Roşca: Vom continua să venim cu demersuri publice ori de câte ori vom depista doritori de a specula pe situaţia grea în care se află Republica Moldova
24 Martie

În cadrul unui interviu pentru www.curentul.md, Igor Roşca, Directorul companiei de mezeluri „Rogob”, a vorbit despre activitatea întreprinderii în noile condiţii create ca urmare a epidemiei de Coronavirus.        

C: Dle Roşca, întreprinderea Dvs. prima în Moldova a făcut o donaţie unei instituţii medicale aflate pe prima linie în lupta cu virusului COVID-19. Ce va determinat?

I.R.: Spuneam la momentul când am făcut donaţia că este de datoria noastră să susţinem instituţiile medicale, care se află pe prima linie în lupta cu virusul COVID-19. Trebuie să înţelegem cu toţii că e necesar să ne manifestăm solidar, căci numai împreună putem face faţă epidemiei şi depăşi consecinţele sale nefaste. Tot atunci am venit cu un apel către alţi oameni de afaceri, îndemnându-i să contribuie, în măsura posibilităţilor, la susţinerea eforturilor depuse în vederea combaterii epidemiei de COVID-19. Şi mă bucur că mai mulţi oameni de afaceri şi nu numai au făcut ulterior donaţii, contribuind astfel, în măsura posibilităţilor, la lupta cu acest duşman invizibil, care este virusul COVID-19.

C: Tot „Rogob” a fost prima companie din Moldova care a chemat agenţii economici să nu admită majorări de preţuri la produsele lor în această perioadă importantă şi aţi anunţat că veţi oferi reduceri la produsele  comercializate în reţeaua proprie. De ce?   

I.R.: Pentru a face un pas în întâmpinarea consumatorilor, afectaţi de epidemia de coronavirus COVID-19. E firesc ca, atunci când există o cerere sporită, producătorii sau alţi operatori de pe piaţă, să majoreze preţurile. Dar acest lucru nicidecum nu poate fi firesc în condiţii de epidemie. Nu este corect să se speculeze pe o problemă majoră care afectează întreaga societate, întreaga ţară. De aceea, noi şi am îndemnat alţi producători să nu admită creşterea preţurilor la produsele lor în această perioadă de maximă importanţă. Trebuie să venim în întâmpinarea oamenilor, dar nu să speculăm pe probleme. Trebuie să ne manifestăm solidar, pentru că numai acţionând împreună putem face faţă epidemiei şi combate consecinţele sale.

C: Dar se pare că nu toţi producătorii au auzit îndemnul Dvs. Tot compania Dvs. a anunţat despre notificările primite de la producătorii de carne despre preconizatele majorări a preţurilor la carne…      

I.R.: Este adevărat. Mai mult ca atât, noi am fost acei care am făcut publice intenţiile producătorilor de carne, solicitând în paralel intervenţia factorilor de decizie guvernamentali să plafoneze preţurile la produsele importante în situaţia în care s-a ajuns, inclusiv la carne. Mă bucur că demersul nostru public i-a determinat pe producătorii de carne de porc să renunţe la intenţiile lor şi să bată în retragere, chiar dacă au făcut-o nu tocmai frumos.

C: Vă referiţi la faptul că s-au adresat Premierului Ion Chicu, dând asigurări că nu vor majora preţurile, iar în paralel au venit cu acuzaţii în adresa Dvs.?

I.R.: Exact. Dacă ar fi anunţat doar că nu vor majora preţurile, ar fi fost suficient. Dar au făcut exces de zel, venind cu acuzaţii şi au riscat mult din punct de vedere al imaginii. Or noi oricând putem prezenta public notificările primite de la ei, care vor arăta cinismul comportamentului lor. Şi mai grav este că şi-au permis să inducă în eroare Primul ministru, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, opinia publică. Să rămână pe conştiinţa lor, deşi eu nu înţeleg cum puteau face astfel de afirmaţii, ştiind că avem notificările lor şi cifre concrete, care arată că nu au dreptate.

C: Păi, ei, totuşi, au majorat preţurile? 

I.R.: Haideţi să vă prezint situaţia în cifre, care, apropo, pot fi uşor probate. Principala sursă de materie primă pentru procesatorii de carne de pe piața locală este carcasa de porc. Pentru luna februarie prețul mediu la carcasa de porc înregistrat de compania noastră, la achizițiile de pe piața locală, a fost de 38,82 MDL cu TVA. În luna martie achiziția carcasei a fost începută cu un preț de 39 MDL cu TVA în prima săptămână, iar pentru săptămâna curentă oferta pe piață de la același producator este de 44 MDL cu TVA (deja înregistrăm o creștere de +12,9% doar într-o lună). Totodată, în cadrul inițierii negocierilor pentru luna aprilie 2020, toți producătorii au menționat despre creșterea prețului la carcasa de porc, iar prețul de pornire este de 46-47 MDL cu TVA (ceea ce reprezintă o creștere în comparație cu luna februarie de +21,1%). Principalul argument al acestei creșteri de preț, invocat de ei, este factorul sezonier, precum că în luna aprilie, în preajma sărbătorilor pascale, prețul la carnea de porc crește în permanență, iar luând în calcul și factorul extern, unde la fel s-a înregistrat o creștere la bursele internaționale (analizând trendul din luna februarie până la finele lunii martie), acest lucru se răsfrânge și asupra noastră. Se invocă şi unele zvonuri că prețul la cereale este mare.

Având această situaţie şi pentru a nu admite creşteri, noi am solicitat Guvernului să intervină şi să plafoneze preţurile. Într-un fel, se poate de spus că scopul ni l-am atins, or producătorii de carne au bătut în retragere, dar rămâne acest gust amar pe care l-a lăsat comportamentul lor, minciuna cu care au operat public.

C: Au răsunat unele opinii precum că Dvs. aţi fi pregătit terenul pentru majorarea preţurilor la propriile produse? 

I.R:. Dacă am fi urmărit acest scop, nu am fi cerut Guvernului să intervină şi să plafoneze preţurile. Pur şi simplu am fi aşteptat să mărească producătorii preţul şi să introducem această diferenţă în preţul final al produselor noastre.

Apropo, dacă urmăream acest scop, nu anunţam primii că nu vom admite creşteri de preţuri la produsele noastre, nu-i chemam şi pe alţi producători să procedeze la fel şi nu operam reduceri în reţeaua proprie. Aşa că acuzaţiile respective sunt lipsite de logică.

C: Ce veţi face în continuare?

I.R.: Vom continua să muncim pentru a asigura consumatorii cu produse de calitate, fără a admite majorări de preţuri. Şi, cel mai important, ca şi până acum ne vom manifesta solidar în cadrul efortului comun depus pentru combaterea epidemiei de Coronavirus. De asemenea, vom continua să venim cu demersuri publice ori de câte ori vom depista doritori de a specula pe situaţia grea în care se află Republica Moldova.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților