În cadrul unui interviu acordat pentru www.curentul.md, Igor Roşca, Director general al S.A „Rogob”, s-a referit la efectele pandemiei asupra mediului de afaceri, acţiunile întreprinse de autorităţi pentru diminuarea impactului şi ce ar putea urma.

C: Dle Roşca, în ultimul timp am citit o serie de interviuri şi postări ale Dvs., în care abordaţi nu doar chestiuni ce ţin de business-ul Dvs., ci şi de relaţia stat-mediul de afaceri, măsurile ce ar trebui întreprinse pentru diminuarea efectelor crizei etc. Aveţi idei destul de interesante, de aceea am decis să vă provoc la alt fel de discuţie. Vrea să aflu viziunea Dvs. referitor la cele ce se întâmplă.

I.R.: Mă bucur că expunerile mele publice le catalogaţi drept interesante. Şi dacă consideraţi că aceste idei merită să fie desfăşurate, vă stau la dispoziţie.

C: În primul rând, aş vrea să aflu opinia Dvs. despre impactul real al pandemiei asupra business-ului.

I.R.: Pentru unele categorii de afaceri impactul a fost devastator, în cazul altora – s-a resimţit mai puţin. Dar, în general, economia naţională, la fel ca şi marea majoritate a economiilor lumii, a avut de suferit foarte serios. Dacă în cazul marilor puteri economice ale lumii, se estimează că perioada de recuperare va fi de circa 10 ani, în cazul Republicii Moldova putem vorbi de acest termen doar făcând o prognoză optimistă. Pe termen scurt şi mediu, business-ul, economia naţională vor avea de făcut faţă unor provocări fără precedent. Părerea mea este că perioada de recuperare va fi cu atât mai scurtă, cu cât şi statul şi mediul de afaceri vor înţelege că trebuie să fac front comun şi să acţioneze concertat pentru a diminua impactul negativ al crizei.

C: Ce aveţi în vedere?

I.R.: Statul trebuie să facă noi paşi în întâmpinarea mediului de afaceri, iar mediul de afaceri trebuie să-şi conştientizeze mai mult ca oricând misiunea ce-i revine în sprijinirea eforturilor statului de a asigura o viaţă mai bună cetăţenilor. Când vorbesc de noi paşi din partea statului, nu mă refer la subvenţii sau alte forme de infuzii financiare. Statul are şi alte pârghii – începând de la politicile sale fiscale şi terminând cu intervenţia pe lângă băncile comerciale în vederea relaxării politicii de creditare sau de acordare a vacanţelor la rambursarea creditelor. Să mă înţelegeţi corect: statul nu poate şi nu trebuie să dicteze băncilor comerciale cum să procedeze în raport cu creditarea mediului de afaceri. Dar statul este cel care, spre exemplu, prin emisiunile de valori mobiliare de stat, îşi poate spori capacităţile financiare proprii, oferind, totodată, şi băncilor posibilitatea de a câştiga bani în plus. Iar în contul acestor bani, cred că statul poate formula şi solicitarea ca băncile să vină cu unele măsuri de relaxare în raport cu procesul de creditare. Nu cred că băncile ar refuza acest lucru. Pentru mediul de afaceri aceasta ar putea fi gura de oxigen care-i va permite nu doar să supravieţuiască, ci şi să-şi revină cât mai repede posibil. Iar dacă mediul de afaceri îşi va reveni mai repede, se vor achita mai multe impozite şi, respectiv, perioada de recuperare a economiei naţionale va dura mai puţin.

Am venit doar cu un exemplu, dar, credeţi-mă, astfel de exemple sunt multe. Important e să se conştientizeze gravitatea situaţiei în care ne aflăm cu toţii şi să acţionăm în comun, în beneficiul tuturor.

C: Dar nu contravine ceea ce spuneţi Dvs. acum ideii pe care aţi enunţat-o anterior precum că rolul statului în economie trebuie să fie minim?

I.R.: Nicidecum. Acum noi vorbim despre acţiuni specifice perioadei de criză pe care o traversăm. Dar aceasta nu înseamnă că statul trebuie să-şi sporească implicarea în economie. Vă voi aminti şi cu această ocazie teza pe care am enunţat-o anterior la temă. Spuneam atunci că statul trebuie să fie acel ce stabilește regulile de joc în economie, asigurând un mediu de afaceri cât mai atractiv. Politicile anuale bugetar-fiscale, strategiile pe termen scurt, mediu și lung, programele de țară care ar viza atragerea investițiilor etc. – acestea ar trebui să fie preocupările statului și aici factorii decizionali trebuie să-și abordeze misiunea cu maximă responsabilitate, căci de prestația lor depinde în mare parte și capacitatea business-ului de a contribui la completarea bugetului țării. Cu cât mai prietenos va fi mediul de afaceri, cu cât mai puține constrângeri vor exista în economie, cu cât mai multe investiții se vor face, cu atât statul va fi mai puternic și va avea mai multe posibilități pentru a se implica în soluționarea problemelor sociale, a implementa proiecte de infrastructură, a contribui la sporirea nivelului de bunăstare al cetățenilor. Deci, statul trebuie să fie un megaregulator economic, dar nu un participant activ în procesele economice ce au loc.

Eu rămân pe poziţia enunţată anterior că statul trebuie să continue procesul de privatizare a patrimoniului pe care-l are. La moment, statul nu are capacitatea necesară pentru a face investiții în modernizarea patrimoniului său, de aceea, cu mici excepții, marea majoritate a întreprinderilor de stat sau cu capital majoritar de stat se află într-o situație care lasă de dorit, ca să nu spunem mai multe. Aceste întreprinderi pot obține o nouă șansă doar dacă vor fi preluate de investitori cu potențial, cu viziuni și cu intenții clare de a le dezvolta în continuare. În acest caz statul ar ieși în dublu beneficiu: ar obține sume importante din privatizarea întreprinderilor menționate; ar atrage investitori, care, relansând activitatea acestor întreprinderi, ar avea o contribuție semnificativă la formarea bugetului țării.

Aceasta însă nu înseamnă că absolut toate întreprinderile de stat trebuiesc privatizate. Sunt ferm convins că cele de importanță strategică trebuie să rămână și în continuare în proprietatea statului. Acest lucru e necesar pentru a fortifica securitatea națională în diverse domenii. Iar lista acestor întreprinderi ar trebui să fie una nu mare, dar să reflecte clar necesitățile pe care statul le are la capitolul securitate națională.

Iată cam așa văd eu rolul statului în economie. Dar aceasta e o viziune generală, pe când pe timp de pandemie şi criză economică, se impun măsuri specifice de genul celor la care m-am referit mai devreme.

C: Recent, a fost modificat bugetul de stat pentru anul curent. Pe cât de justificate vi s-au părut aceste acţiuni în contextul pandemiei şi crizei economice cu care se confruntă RM?

I.R.: Am urmărit cu mare atenţie dezbaterile din Parlament la această temă şi am constatat că în repetate rânduri s-a făcut trimitere la doi factori de bază ce au determinat respectivele rectificări: ajustarea indicatorilor bugetari reieșind din revizuirea prognozei principalilor indicatori macroeconomici; evoluția economiei naționale sub presiunea efectelor pandemiei COVID-19 și a calamităților naturale. Statul a făcut ceea ce trebuia să facă în asemenea situaţii: a redus cheltuielile pentru unele programe neprioritare; a oferit suport suplimentar pentru agricultori prin rambursarea TVA; a ajustat unele politici sociale etc. În condiţiile în care partea de venituri prognozată s-a redus cu 649,5 mil. de lei, e bine că şi cheltuielile s-au diminuat cu 1,8 miliarde lei. Aceasta a permis diminuarea deficitului bugetar cu 1,2 miliarde lei.

C: Într-o recentă postare a Dvs. aţi remarcat că Republica Moldova reuşeşte să ţină cât de cât situaţia sub control, dar sunt şi efecte colaterale?

I.R.: Da, scriam că un efect colateral al eforturilor depuse în direcţia respectivă este creşterea datoriei de stat. Astfel, la situația din 31.07.2020 soldul datoriei de stat a constituit 60.830,7 milioane lei, cu circa opt miliarde lei mai mult, la valoarea nominală, comparativ cu sfârșitul anului 2019.

Apropo, în şapte luni ale anului 2020 datoria de stat externă și internă a crescut cu peste 15%. Ca pondere în PIB, datoria statului a ajuns la 29,6% la finalul lunii iulie 2020, cu 4,6 puncte procentuale mai mult față de nivelul de la finele anului trecut. În presă au apărut deja unele referinţe că datoria de stat poate ajunge la 37% din PIB la finalul acestui an, dar acest nivel e considerat acceptabil de către Guvern în condiţiile ce s-au creat.

E clar că în perioada următoare Republica Moldova va fi nevoită pur şi simplu să reziste. Şi când spun acest lucru am în vedere în primul rând capacitatea statului de a face faţă obligaţiunilor de ordin social, după care vin alte necesităţi, stringente şi ele.

C: Aţi fost unicul om de afaceri care aţi indicat trei căi pe care poate merge Guvernul în situaţia gravă în care s-a ajuns…

I.R.: Dorinţa mea a fost nu să fiu primul sau unicul om de afaceri care vine cu o viziune în acest sens. Pur şi simplu, am expus nişte idei pe care le consider importante în situaţia în care suntem. Într-adevăr, acum statul poate miza doar pe trei factori. În primul rând, pe noi împrumuturi externe şi când vorbim de acestea trebuie să luăm în calcul în special preconizatele 558 milioane de dolari de la FMI, dar şi preconizatele 200 milioane de euro din creditul rusesc, dacă se va reuşi deblocarea acestuia. Şi în cazul de faţă nu trebuie să ne „temem” de cuvântul „credite”. Ele sunt vitale Republicii Moldova în situaţia actuală. Importante însă sunt condiţiile în care vor fi acordate.

În al doilea rând, statul poate miza pe eventuale noi emisiuni de valori mobiliare de stat, chiar dacă în rezultat va creşte datoria internă. Apropo, pe 31 iulie 2020 datoria de stat internă constituia 27 miliarde de lei şi a crescut în mare parte din contul majorării emisiunii valorilor mobiliare de stat pe piața primară cu 3,52 miliarde lei la valoarea nominală sau 3.43 miliarde lei la preț de cumpărare. Dat fiind faptul că VMS sunt răscumpărate preponderent de bănci, putem spune că statul are în rezervă posibilitatea de a folosi banii băncilor comerciale pentru a face faţă situaţiei fără precedent în care s-a pomenit.

În al treilea rând, desigur, statul poate miza pe defalcările agenţilor economici. Unele sectoare ale economiei naţionale încep deja să-şi revină şi putem deduce că achitările de impozite şi taxe vor creşte.

Dacă în toate aceste trei direcţii se va acţiona cu promptitudine, atunci Republica Moldova va reuşi să iasă onorabil din situaţia creată ca urmare a pandemiei de COVID-19.

C: Dle Roşca, aveţi viziune, capacităţi şi posibilităţi. De ce nu veniţi în politică? Părerea mea este că politica din RM, statul în general are nevoie de oameni cu viziunile, capacităţile şi experienţa Dvs.

I.R.: Niciodată nu m-a interesat politica şi nu cred că mă va interesa vreodată. Cel puţin, la această etapă nu am nici un fel de planuri legate de politică. Dar faptul că în ultimul timp am acordat o serie de interviuri, precum şi că mi-am lansat propriul blog, i-a determinat pe unii să presupună că aş urmări scopul unei ulterioare lansări în politică. De fapt, scopul este cu totul altul – cred că am ajuns la etapa când îmi pot împărtăşi viziunile de viaţă, dar şi cele economice cu restul societăţii. Având o experienţă oarecare, consider că relatările mele i-ar putea determina pe unii să încerce să valorifice oportunităţile pe care le oferă viaţa. Dar dacă unii au înţeles că mi-aş dori să fac politică, am explicat într-o recentă postare pe blog ce înseamnă politica pentru mine, făcând şi o mică analiză a ceea ce-şi doresc politicienii. Mai bine zis, a ceea ce declară ei că-şi doresc.

În primul rând, fiecare politician spune că-şi doreşte să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, ceea ce s-ar răsfrânge asupra bunăstării ţării în general. Eu deja fac acest lucru. Spaţiul de producţie al companiei mele este de 5000 m2. Fiind proiectată de experţi de peste hotare, fabrica „Rogob” îşi poate permite o capacitate de producție ce depășește 50 tone de produs finit timp de 24h. La moment avem 27 magazine proprii, iar produsele noastre se regăsesc în circa 5000 unităţi comerciale. Dacă vorbim de impozitele şi taxele achitate de „Rogob” în ultimii cinci ani, valoarea acestora se ridică la 319 mil. lei sau peste 15 mil. euro. Volumul acestor plăţi în 2015 era de peste 29 mil. lei, iar în 2019 a ajuns la peste 84 mil. lei. Deci, eu nu aş avea de ce să vin în politică invocând motivaţia menţionată mai sus.

În al doilea rând, fiecare politician spune că-şi doreşte să ofere oamenilor noi locuri de muncă. Eu deja am făcut asta şi nu a trebuit să vin în politică. Astfel, dacă în 2015 numărul angajaţilor mei era de 488, atunci în 2019 a ajuns la 653. Numai în ultimul an au fost create 88 noi locuri de muncă. Şi fondul de salarizare a evoluat constant – de la circa 11 mil. lei în 2015 până la circa 45 mil. lei în 2019. În total, în ultimii cinci ani compania a achitat salarii de peste 138 mil. lei. Pe lângă salarii, „Rogob” a achitat contribuţii sociale şi medicale pentru angajaţii săi în sumă totală de circa 35 mil. lei. În ultimii cinci ani, respectivele contribuţii au crescut de la circa 3 mil. lei în 2015 până la aproape 10 mil. lei în 2019. Deci, nici acest motiv nu mă poate determina să vin în politică.

În al treilea rând, fiecare politician spune că-şi doreşte să atragă sau să contribuie la efectuarea investiţiilor în sectorul real al economiei. Am făcut şi aceasta, şi iarăşi nu a fost nevoie să vin în politică. Astfel, din 2015 până în 2019, investiţiile totale efectuate de „Rogob” au ajuns la peste 415 mil. lei (peste 20 mil. euro). De asemenea, cifra de afaceri a companiei a evoluat constant de la 357 mil. lei în 2015 până la 566 mil. lei în 2019. În total, în ultimii cinci ani cifra de afaceri a ajuns să constituie 2,3 miliarde lei sau aproape 115 mil. euro.

Desigur, politicienii mai fac şi alte afirmaţii, dar acestea trei mi s-au părut cele mai relevante din punct de vedere social-economic. Iar concluzia este că eu nu am nici o motivare să vin în politică, după cum cred unii, deoarece şi aşa fac ceea ce politicienii se angajează să facă pentru ţară, pentru cetăţeni.

Politica pentru mine înseamnă să-ţi ajuţi ţara să se dezvolte şi să contribui la sporirea nivelului de bunăstare al cetăţenilor, iar eu asta fac în fiecare zi. Şi, în general, eu cred că cea mai bună implicare pentru fiecare este să facă cu dedicaţie ceea la ce se pricepe mai bine. Iar pentru cei care cred că mă interesează politica, aş avea un mesaj clar: dacă mă pricep la afaceri, lăsaţi-mă să fac afaceri, dar nu mă „invitaţi” în politică. Are cine face politică în ţara asta şi fără mine.

Cristina Pendea