Interviu cu Igor Roşca, fondator al „Rogob” SRL
C: Dle Roşca, se apropie de final anul 2023. Cum a fost acesta pentru compania fondator al căreia sunteţi?
I.R.: A fost un an în care am făcut noi paşi în implementarea strategiei pe care o avem, scopul de bază al căreia este să oferim consumatorilor produse de calitate înaltă la preţ accesibil şi să fim cât mai aproape de ei şi de aşteptările lor. În acest sens, punem accentul nu doar pe inovaţii, tehnologii moderne, materie primă de calitate, dar şi pe extinderea teritorială. Şi aici am în vedere nu doar extinderea propriei reţele de magazine, ci şi o prezenţă cât mai largă în alte reţele comerciale.
Totodată, nu pot să nu remarc că anul 2023 a fost important pentru noi şi din alt punct de vedere – fabrica noastră a fost vizitată de o delegaţie de nivel înalt din componenţa căreia au făcut parte miniştri ai agriculturii din ţări membre ale UE, reprezentanţi ai Directoratului General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene, delegaţi FAO şi WFP, reprezentanţi ai corpului diplomatic, dar şi ai Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova. Vizita a avut loc în contextul obţinerii de către Republica Moldova a statutului de ţară candidat la aderarea la Uniunea Europeană, dar şi alinierii cadrului legislativ în domeniul agriculturii şi industriei de procesare la standardele europene. Delegaţia a fost plăcut surprinsă de cele mai moderne tehnologii implementate în procesul de producere, cât şi de standardele înalte de calitate a produselor finite. Iar aceasta ne va ajuta enorm în realizarea obiectivului pe care-l avem – de a efectua exporturi de produse procesate din carne pe piaţa europeană.
În 2023 am avut şi alt motiv de satisfacţie – în cadrul unei ceremonii interne la fabrică, am premiat peste 20 de angajaţi care au făcut 15 ani şi 10 ani de activitate. A fost un eveniment cu o semnificaţie deosebită, căci profesioniştii pe care-i avem la fabrică sunt cea mai mare bogăţie a noastră.
C: Aţi pomenit de oameni. Dar, dacă nu greşesc, chiar Dvs. în acest an aţi abordat public problema crizei demografice, care loveşte serios în economia naţională, în capacităţile întreprinderilor autohtone, care se confruntă cu insuficienţă de personal.
I.R.: Aşa este şi eu într-adevăr am abordat în acest an problema, încercând să atrag atenţia asupra consecinţelor sale grave. Dacă anterior, când se vorbea despre migraţie, se avea în vedere preponderent migraţia forţei de muncă necalificate, acum atestăm plecarea din Moldova inclusiv a forţei de muncă calificate. Vorbim de oameni în capacităţile cărora s-au efectuat investiţii serioase – mulţi au trecut prin ample programe de recalificare, inclusiv cu antrenarea partenerilor din exterior. Astfel, pe întreprinderile autohtone apare o povară suplimentară – nu doar atragerea de personal, ci şi efectuarea de noi investiţii în capacităţile profesionale a noilor angajaţi. De rând cu cooptarea forţei de muncă necalificate, deficitul căreia îl reclamă mai multe companii, vedem că acum migraţie generează noi provocări, cărora mediul de afaceri trebuie acum să le facă faţă.
O altă problemă este că migraţia loveşte serios în capacitatea de cumpărare. Scade numărul de consumatori, iar aceasta nu are cum să nu afecteze mediul de afaceri, în final având de suferit bugetul de stat.
C: Cum „Rogob” reuşeşte să facă faţă consecinţelor nefaste ale fenomenului menţionat de Dvs.?
I.R.: Acţiunile noastre sunt orientate pe două dimensiuni: oameni şi producere. Investim mult în angajaţii noştri, ne străduim nu doar să asigurăm un nivel înalt al profesionalismului lor, ci şi să le creăm condiţii ca ei să nu dorească să plece. Şi aici am în vedere nu doar condiţiile de muncă sau salariile, ci şi atmosfera generală care să le dea certitudinea că sunt parte a unei familii mari şi unite, unde fiecare e apreciat după merit.
Iar atunci când vorbim de producere, soluţia e bineştiută şi eu nu o dată am menţionat acest lucru public – oferim produse de calitate la preţ accesibil şi aceasta ne ajută să facem faţă consecinţelor crizei demografice care ţin de scăderea consumului pe piaţa internă.
C: În 2023, „Rogob” a făcut primul pas în cel de-al doilea sfert de veac de activitate. Cum au fost aceşti 26 de ani pentru compania Dvs.?
I.R.: În interviul acordat cu ocazia celor 26 de ani de activitate pe piaţa Republicii Moldova, menţionam că bazele companiei noastre au fost puse într-o perioadă destul de dificilă, când despre economia de piaţă nu se ştiau prea multe şi deseori se acţiona pe dibuite, dacă putem spune aşa. Şi nu doar lipsa cadrului legislativ adecvat, a tradiţiilor şi culturii de business era o problemă, ci şi multiplele crize cărora a trebuit să le facem faţă. Astăzi, pot spune cu mândrie că „Rogob” a făcut faţă cu brio şi crizei regionale din 1998-1999, şi crizei financiare din 2008-2009, şi pandemiei de COVID-19, şi crizei economice provocate de pandemie şi crizei generate de războiul din ţara vecină, care s-a expus destul de sever şi asupra economiei noastre, a activităţii agenţilor economici. Însă, chiar dacă ne-am confruntat cu atâtea crize, am reuşit nu doar să rezistăm, ci şi să devenim un brand de referinţă pentru economia Republicii Moldova, pentru consumatori, lucru de care sunt nespus de mândru.
C: Care credeţi că vor fi cele mai mari provocări cu care se va confrunta economia naţională în continuare?
I.R.: Eu cred că aici trebuie să scoatem în prim plan două tipuri de provocări – interne şi derivate din exterior. Când vorbesc de cele interne, am în vedere, în primul rând, consecinţele crizei generate de pandemie. Chiar dacă pandemia a trecut şi multe lucruri au revenit la normal, totuşi, unele efecte negative se mai resimt încă. În al doilea rând, eu consider că o provocare majoră pentru economie continuă să fie migraţia, criza demografică. Şi trebuie să fim conştienţi că, în viitorul apropiat, va trebui de depus eforturi considerabile pentru a face faţă acestei crize.
Dacă e să vorbim de provocările de ordin extern, dacă le putem numi aşa, atunci ele ţin, în primul rând, de consecinţele nefaste în plan regional ale războiului din ţara vecină, pe care şi economia Moldovei le resimte din plin. Altă provocare de ordin extern este atragerea investiţiilor de care Republica Moldova are mare nevoie. Însă, soluţionarea acestei probleme trebuie văzută inclusiv în corelaţie cu sfârşitul războiului din Ucraina. Pentru că acest război reprezintă un risc avansat pentru potenţialii investitori străini.
C: Am vrea să încheiem acest interviu cu întrebarea despre planurile de viitor.
I.R.: Strategia de dezvoltare a companiei noastre pe piaţa internă se implementează pas cu pas şi o vom implementa şi în viitorul apropiat. Este o strategie eficientă, care ne permite să ne menţinem poziţia de lider pe segmentul nostru de piaţă şi ne apropie şi mai mult de consumatorii din Republica Moldova.
Însă, dincolo de această strategie, avem în faţă o altă mare provocare – de a efectua exporturi de produse procesate din carne pe piaţa europeană. Anul 2023 ne-a adus şi mai aproape de realizarea acestui obiectiv şi eu sunt sigur că vom reuşi să ne atingem scopul propus.